Sutana, „vestis reverenda”, haina obişnuită a preotului, mai mult decât un semn de recunoaştere exterioară

(RV - 15 aprilie 2011) Se apropie "Joia Sfântă", ziua înfiinţării Sfintei Euharistii şi a Preoţiei ministeriale. La Roma, în cursul dimineţii Papa concelebrează Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro împreună cu episcopii şi preoţii prezenţi în Urbe; în fiecare dieceză, Episcopul, tot în dimineaţa Joii Sfinte, concelebrează Liturghia euharistică cu preoţii diecezei sale - presbyterium, ca semn al unităţii şi comuniunii preoţilor cu episcopul. Vor fi reînnoite promisiunile preoţeşti din ziua hirotonirii. În acest sens reiau un articol publicat pe acest site pe 15 aprilie 2009, având ca temă identitatea preoţească plecând chiar de la haina distinctivă, semn al acceptării propriei identităţi, atât de greu uneori de asumat până la capăt, şi din pricina anturajului ostil dar nu invincibil. Iată textul cu mici modificări.

Sutana, vestis reverenda sau simplu, "reverenda", haina obişnuită a preotului este mai mult decât un semn de recunoaştere exterioară. "Reverenda", cum o numesc mai ales catolicii, menţine trează conştiinţa identităţii preoţeşti şi aminteşte credincioşilor darul divin vrednic de cinstire, primit de cel care o poartă. Evident, este vorba de semnul distinctiv, de “habitus simplicitatis”, haina simplicităţii şi nu atât de însemnele onorifice - adăugate spre a se distinge de alţi confraţi în preoţie, care pot fi purtate demn cu smerenia cuvenită, dar şi cu vădită ostentaţie: lucru respingător pentru slujitorii unui rege purtând pe cap o cunună de spini.

În legătură cu haina preotului, am citit un articol publicat de cotidianul italian Avvenire, într-un număr de acum câţiva ani. Articolul era dedicat unui preot foarte cunoscut în Italia, părintele Oreste Benzi, fondatorul Asociaţiei “Comunitatea Papa Ioan al XIII-lea”, decedat la 2 noiembrie 2007 la vârsta de 82 de ani.

Pe lângă descrierea misiunii sale neobosite, de pionierat, în rândul persoanelor marginalizate, din cele mai diverse motive precum droguri, prostituţie, sărăcie, autorul articolului făcea referinţă şi la haina preotului, supranumit “preotul cu sutana roasă”. Cred că acest dinamic slujitor al lui Dumnezeu nu a lăsat niciodată haina de simplu preot, ajutor indispensabil pentru activitatea sa. Şi aici reiese evident importanţa hainei şi datorită împrejurărilor în care preotul trebuia să intervină în apostolatul său de frontieră.

Haina, fără îndoială, are un impact asupra celor de care se apropie un medic al sufletului: haina este o armă dar şi un bilet de vizită.
Episoade petrecute în unele parohii par să atragă atenţia asupra importanţei unui asemenea semn. S-a întâmplat ca unii preoţi fără sutană sau cel puţin “colarul alb - clergyman”, prezentându-se în haine obişnuite pentru vizite în familii, mai ales la oraş, au fost refuzaţi de oameni cu legitimă neîncredere. Gândiţi-vă, ce situaţie penibilă pentru preotul în haine de mirean.

Încheind: haina preotului nu este doar o îmbrăcăminte, dar şi un semn ce atrage atenţia şi totodată îl apără pe cel care o poartă în mulţimea de situaţii banale ale timpului nostru.
Haina preoţească nu este doar un semn funcţional în faţa oamenilor, dar este un puternic apel pentru conştiinţă. În fond este admiterea publică a propriei identităţi, trăită în fidelitatea unei alegeri definitive de viaţă.

rv/al