Sutana, „vestis reverenda”, haina obişnuită a preotului, mai mult decât un semn de
recunoaştere exterioară
(RV - 15 aprilie 2011) Se apropie "Joia Sfântă", ziua înfiinţării Sfintei
Euharistii şi a Preoţiei ministeriale. La Roma, în cursul dimineţii Papa concelebrează
Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro împreună cu episcopii şi preoţii prezenţi
în Urbe; în fiecare dieceză, Episcopul, tot în dimineaţa Joii Sfinte, concelebrează
Liturghia euharistică cu preoţii diecezei sale - presbyterium, ca semn al unităţii
şi comuniunii preoţilor cu episcopul. Vor fi reînnoite promisiunile preoţeşti din
ziua hirotonirii. În acest sens reiau un articol publicat pe acest site pe 15 aprilie
2009, având ca temă identitatea preoţească plecând chiar de la haina distinctivă,
semn al acceptării propriei identităţi, atât de greu uneori de asumat până la capăt,
şi din pricina anturajului ostil dar nu invincibil. Iată textul cu mici modificări.
Sutana,
vestis reverenda sau simplu, "reverenda", haina obişnuită a preotului este
mai mult decât un semn de recunoaştere exterioară. "Reverenda", cum o numesc mai ales
catolicii, menţine trează conştiinţa identităţii preoţeşti şi aminteşte credincioşilor
darul divin vrednic de cinstire, primit de cel care o poartă. Evident, este vorba
de semnul distinctiv, de “habitus simplicitatis”, haina simplicităţii şi nu
atât de însemnele onorifice - adăugate spre a se distinge de alţi confraţi în preoţie,
care pot fi purtate demn cu smerenia cuvenită, dar şi cu vădită ostentaţie: lucru
respingător pentru slujitorii unui rege purtând pe cap o cunună de spini.
În
legătură cu haina preotului, am citit un articol publicat de cotidianul italian Avvenire,
într-un număr de acum câţiva ani. Articolul era dedicat unui preot foarte cunoscut
în Italia, părintele Oreste Benzi, fondatorul Asociaţiei “Comunitatea Papa Ioan al
XIII-lea”, decedat la 2 noiembrie 2007 la vârsta de 82 de ani.
Pe lângă descrierea
misiunii sale neobosite, de pionierat, în rândul persoanelor marginalizate, din cele
mai diverse motive precum droguri, prostituţie, sărăcie, autorul articolului făcea
referinţă şi la haina preotului, supranumit “preotul cu sutana roasă”. Cred
că acest dinamic slujitor al lui Dumnezeu nu a lăsat niciodată haina de simplu
preot, ajutor indispensabil pentru activitatea sa. Şi aici reiese evident importanţa
hainei şi datorită împrejurărilor în care preotul trebuia să intervină în apostolatul
său de frontieră.
Haina, fără îndoială, are un impact asupra celor de care
se apropie un medic al sufletului: haina este o armă dar şi un bilet de vizită. Episoade
petrecute în unele parohii par să atragă atenţia asupra importanţei unui asemenea
semn. S-a întâmplat ca unii preoţi fără sutană sau cel puţin “colarul alb - clergyman”,
prezentându-se în haine obişnuite pentru vizite în familii, mai ales la oraş, au fost
refuzaţi de oameni cu legitimă neîncredere. Gândiţi-vă, ce situaţie penibilă pentru
preotul în haine de mirean.
Încheind: haina preotului nu este doar o îmbrăcăminte,
dar şi un semn ce atrage atenţia şi totodată îl apără pe cel care o poartă în mulţimea
de situaţii banale ale timpului nostru. Haina preoţească nu este doar un
semn funcţional în faţa oamenilor, dar este un puternic apel pentru conştiinţă. În
fond este admiterea publică a propriei identităţi, trăită în fidelitatea unei alegeri
definitive de viaţă.