"Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu”: patrimoniul Orientului
creştin în decretul „Orientalium Ecclesiarum" despre Bisericile Orientale Catolice
(RV - 12 aprilie 2011) Bogăţia tradiţiei spirituale şi liturgice a Orientului creştin
trebuie păstrată fără modificări care să ă poată denatura. La aceasta tind părinţii
Conciliului Vatican II când au aprobat decretul „Orientalium Ecclesiarum” despre
Bisericile Orientale Catolice, promulgat apoi de papa Paul al VI-lea publicat pe 21
noiembrie 1964. Asupra conţinutului documentului se opreşte părintele iezuit
Dariusz Kowalczyk, în cea de-a 23-a secvenţă a rubricii dedicate Conciliului
Vatican II. • Timp de secole s-a încercat „latinizarea” Orientului
catolic. Conciliul Vatican II s-a opus unor asemenea eforturi spunând clar că toţi
orientalii „pot şi trebuie să-şi păstreze necontenit riturile liturgice legitime şi
disciplina şi că nu trebuie introduse schimbări în acestea decât în vederea propriului
progres organic” (n. 6). Decretul asupra Bisericilor orientale subliniază că ele sunt
patrimoniu la care nu se poate renunţa al Bisericii universale.
Conciliul exprimă
speranţă că tocmai Bisericile orientale care sunt în comuniune cu episcopul Romei
vor putea promova unitatea tuturor creştinilor, în special orientale. Din păcate se
întâmplă că realitatea e diferită - Bisericile orientale catolice sunt uneori văzute
de Bisericile ortodoxe nu ca o punte în dialogul ecumenic, ci din contra, cu un cal
troian.
Decretul „Orientalium Ecclesiarum” formulează diferite indicaţii
particulare. Una dintre ele priveşte sărbătoarea Paştelui, adică posibilitatea de
a ajunge - în aceeaşi regiune sau naţiune - la un acord între creştinii orientali
şi occidentali, pentru a celebra Paştele în aceeaşi duminică. Această invitaţie rămâne
actuală, deoarece până acum creştinii de diferite rituri nu au reuşit să fixeze o
singură zi pentru celebrarea comună pascală.
Anul trecut la Roma, Sinodul Episcopilor
pentru Biserica catolică din Orientul Mijlociu care constituie o parte importantă
a întregii tradiţii orientale. Creştinii din acea regiune sunt adeseori limitaţi în
spaţiul lor de exprimare religioasă. „Lărgirea acestui spaţiu (…) devine - a spus
Benedict al XVI-lea - o exigenţă pentru a garanta tuturor celor care aparţin de diferite
comunităţi religioase adevărata libertate de a trăi şi profesa propria credinţă”.
Trebuie făcut tot posibilul, pentru a opri emigraţia din Orientul Mijlociu a creştinilor
locali care astăzi îndură diferite discriminări.