2011-04-04 15:31:48

Cardinalul Sandri: nu forţa ci dialogul rezolvă crizele. Apel la susţinerea creştinilor în Ţara Sfântă


(RV - 4 aprilie 2011) Ţara Sfântă aşteaptă fraternitatea Bisericii universale şi doreşte să răspundă cu experienţa sa de har şi durere care îi marchează drumul: afirmă cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale în Scrisoarea pentru Colecta din Vinerea Sfântă.
Să-l ascultăm:
• Este un mesaj înainte de toate de sensibilizare deoarece toate evenimentele care se întâmplă în Orientul Mijlociu au şi un reflex decisiv sau consecinţe pentru creştinii din Ţara Sfântă. Ne gândim în primul rând pentru Ţara Sfântă, la aceste spaţii unde Isus a trăit, unde Isus a trecut şi, deci, colecta este şi un sprijin pentru aceste locuri sfinte care, strict vorbind, se găsesc în Israel, Palestina şi Iordania. Evident, însă, Libanul., Egiptul unde şi Isus a fost, Sinai, Abraham c are lasă Mesopotamia, tot acest ambient biblic al Vechiului Testament şi, mai ales, fireşte, al lui Isus, al Noului Testament, este în aceste zile, cu toate aceste intervenţii, atins într-o mod cu totul special şi lasă să se vadă situaţia de nesiguranţă pentru creştinii noştri, care sunt pietrele vii. Noi apărăm locurile sfinte, care sunt locurile fizice, unde Isus a trecut, unde a păşit personal - ca Cuvânt întrupat a trăit între noi - dar este şi toată chestiunea comunităţilor, a pietrelor vii, care sunt creştinii care trăiesc acolo.

Vrem să sensibilizăm fraţii noştri creştini, ca să susţină Ţara Sfântă. Suntem foarte mulţumiţi auzind că au crescute pelerinajele, au sporit prezenţele de creştini, care se duc pe urmele lui Isus, chiar în pământul său unde a trăit. Cresc aceste pelerinaje care sunt purtătoare de viaţă spirituală pentru cei care le fac, dar şi de sprijin pentru acei creştini care trăiesc la locurile sfinte şi sunt vizitaţi de fraţi. Vrem cu adevărat ca în Biserică să nu se stingă această lumină, care vine de la pământul lui Isus şi nu vrem ca să fie doar un gest, pe care îl sperăm concret şi generos, de ajutor pentru Ţara Sfântă; vrem ca să crească şi în noi creştinii din Europa şi din alte părţi un gen de spiritualitate a Ţării Sfinte, care a fost evocată şi de Sfântul Părinte. Noi creştinii nu putem trăi dacă nu suntem legaţi de Betleem, de Nazaret, de Ierusalim, de Betania, de Emaus, adică de acele locuri unde nu doar fizic dar şi spiritual, spiritualitatea noastră trebuie să oglindească această realitate a lui Isus care creşte, predică, face ucenici şi la sfârşit moare şi în vie la Ierusalim pentru noi toţi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.