Biserica comemorează a şasea aniversare a morţii papei Ioan Paul al II-lea. Cuvintele lui Benedict al XVI-lea despre viitorul Fericit

(RV - 1 aprilie 2011) Biserica comemorează sâmbătă 2 aprilie cea de-a şasea aniversare a morţii lui Ioan Paul al II-lea, privind deja cu emoţie la iminenta slujbă de beatificare, de proclamare de fericit, duminică 1 mai 2011. Numeroase sunt iniţiativele care deja astăzi celebrează figura viitorului Fericit: vineri dimineaţă, figura papei Wojtyła s-a aflat în centrul unei Reuniunii la Universitatea Pontificală Sfânta Cruce din Roma. Vineri seară, iniţiativa pub-ul "GP2”, voită de serviciul pentru pastorala tineretului din dieceza de Roma a inaugurat o serie de întâlniri în vederea evenimentului de la 1 mai.

La Roma şi o iniţiativă românească: Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun inaugurează pe 13 aprilie la sediul centrului „Accademia di Romania” din Roma o expoziţie de fotografie şi filatelie intitulată „Ioan Paul al II-lea şi România” cu ocazia beatificării singurului Papă din istorie care sărutat pământul şi ne-a vizitat ţara.

La rândul lor, Muzeele Vaticane, cu această ocazie, vor fi deschise şi noaptea de la 26 la 29 aprilie şi pe 2 mai.

Dar să ne întoarcem înapoi cu gândul. Alessandro Gisotti de la redacţia noastră centrală ne face să ascultăm din nou cuvintele cardinalului Joseph Ratzinger şi apoi Benedict al XVI-lea asupra morţii şi mărturia de sfinţenie a lui Ioan Paul al II-lea.

• Secvenţe muzicale „Jesus Christ you are my life”
„Urmează-mă”. Ce l-a făcut extraordinar pe Ioan Paul al II-lea? La funeraliile sale celebrate în Piaţa San Pietro pe 8 aprilie 2005, în timp ce poporul lui Dumnezeu îl invocă deja Sfânt, cardinalul decan Joseph Ratzinger subliniază că Pontiful a răspuns mereu la chemarea adresată lui de Domnul. L-a urmat în anii de groază ai războiului şi ai dictaturii, în mijlocul a mii de dificultăţi. L-a urmat ca preot şi apoi ca episcop, în fine la Catedra lui Petru. Karol Wojtyła, observă prietenul şi colaboratorul său, „a devenit una cu Cristos, bunul păstor care iubeşte oile sale”:
• Iubirea lui Cristos a fost forţa dominantă a iubitului nostru Sfânt Părinte; cine l-a văzut rugându-se, cine l-a auzit predicând, o ştie. Şi astfel, graţie acestei înrădăcinări profunde în Cristos a putut purta o greutate, ce merge dincolo de forţele pur omeneşti: A fi păstor al turmei lui Cristos, al Bisericii universale.

Apoi, în cuvinte pline de emoţie, Joseph Ratzinger îşi îndreaptă inima spre cer, vorbeşte direct iubitului Papă şi îi cere binecuvântarea:
• Putem fi siguri că iubitul nostru Papă stă acum la fereastra Casei Tatălui, ne vede şi ne binecuvântează. Da, binecuvântează-ne, Sfinte Părinte. Noi încredinţăm sufletul tău ales Mamei lui Dumnezeu, Mamei tale.

Şi Joseph Ratzinger, devenit acum Benedict al XVI-lea, la Liturghia pentru începutul pontificatului revine şi se încredinţează ocrotirii şi sprijinului predecesorului său. Şi îşi însuşeşte îndemnul vibrant al lui Ioan Paul al II-lea, care a răsunat într-o altă celebrare de început de pontificat.
• Îmi răsună încă şi continuu în urechi cuvintele sale de atunci: ’Nu vă fie teamă, deschideţi, mai mult, deschideţi larg porţile lui Cristos!’

(Glasul lui Ioan Paul al II-lea)
• Nu vă fie frică, mai mult, deschideţi-i larg porţile lui Cristos!

• Secvenţe muzicale
Emoţia, evocând moartea lui Ioan Paul al II-lea, este încă vie în amintirea credincioşilor din toată lumea.

Retrăim, deci, pe scurt, acele clipe ale serii din 2 aprilie 2005 în cuvintele Ritei Megliorin, pe atunci şef de salon la spitalul „Agostino Gemelli” din Roma, care l-a asistat pe Ioan Paul al II-lea în ultimele ore ale vieţii sale pământeşti:
• Gândiţi-vă la un loc unde nu există spaţiu şi unde nu există timp, şi gândiţi-vă doar la multă lumină. La aceasta adăugăm cântările care veneau din Piaţa Sfântul Petru, cântările care veneau de la fiii săi, aclamaţiile tinerilor care deveneau tot mai puternice; gândiţi-vă la seninătatea pe care ne-o dă recitarea unei rugăciuni: iată, aceasta a fost pentru mine acea ultimă zi. Pe lângă o mână pe care îmi amintesc că am prins-o şi care apoi mi-am lăsat-o să cadă pe faţă, şi care era puţin mai rece decât în zilele precedente, şi care a fost mângâierea pe care am furat-o de la Sfântul Părinte, în ultima zi din viaţa sa pământească.

Ioan Paul al II-lea a înfruntat boala cu curaj şi demnitate. Ce învăţătură lasă tuturor bolnavilor, chiar şi celor care nu cred?
• Învăţătura cea mai mare, după mine, e dată de faptul de a recunoaşte în omul bolnav ceva mai complet, o mai mare capacitate de a citi şi înţelege sensul adevărat al vieţii care în acel moment special pare să se facă şi mai elevat. Ioan Paul al II-lea ne-a demonstrat că în momentul suferinţei suntem mai aproape încă de Dumnezeu, între braţele sale. Şi braţele sale iubesc, primesc fără să judece; şi că Dumnezeu nu-l abandonează niciodată pe nimeni, nici chiar pe cel din urmă dintre fiii săi, nici chiar pe cel care nu crede în el. Ioan Paul al II-lea m-a învăţat că misterul suferinţei merită maximum de respect din partea oricui, că omul capătă cu boala o dimensiune superioară, tocmai pentru că boala îi impune să reflecteze asupra propriei existenţe, a alegerilor sale - cele de ieri, cele de azi şi cele pe care la va face şi mâine.

Aici serviciul audio: