Alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea la „Angelus”: comentariu la dialogul lui Isus cu femeia samariteană la fântâna lui Iacob

(RV - 27 martie 2011) Iubiţi fraţi şi surori, această a III-a Duminică din Postul Mare este caracterizată de renumitul dialog al lui Isus cu femeia samariteană, povestit de evanghelistul Ioan. Femeia se ducea în toate zilele să scoată apă de la o străveche fântână, datând de la patriarhul Iacob, şi în acea zi l-a găsit pe Isus, aşezat pe marginea fântânii, „obosit de drum” (In 4,6). Sfântul Augustin comentează: „Nu în zadar Isus oboseşte. Puterea lui Cristos te-a creat, slăbiciunea lui Cristos te-a recreat…Cu puterea sa ne-a creat, cu slăbiciunea sa a venit să ne caute” (In Ioh. Ev., 15,2). Oboseala lui Isus, semn al adevăratei sale omenităţi, poate fi văzută ca un preludiu al pătimirii, cu care el a dus la îndeplinire lucrarea răscumpărării noastre. În special, în întâlnirea cu samariteana la fântână, iese în evidenţă tema „setei” lui Cristos, care culminează în strigătului de pe cruce: „Mi-e sete” (In 19,28). Desigur această sete, la fel ca oboseala, are o bază fizică. Dar lui Isus, cum spune mai departe Augustin, „îi era sete de credinţa acelei femei” (In Ioh. Ev. 15,11), la fel ca de credinţa noastră a tuturor. Dumnezeu Tatăl l-a trimis să potolească setea noastră de viaţă veşnică, dăruindu-ne iubirea sa, dar pentru a ne face acest dar Isus cere credinţa noastră. Atotputernicia Iubirii respectă întotdeauna libertatea omului; bate la inima sa şi aşteaptă cu răbdare răspunsul său.

În întâlnirea cu samariteana iese în prim plan simbolul apei, care face aluzie clară la sacramentul Botezului, izvor de viaţă nouă prin credinţa în harul lui Dumnezeu. Această Evanghelie de fapt - cum am amintit în cateheza din Miercurea Cenuşii - face parte din vechiul itinerar de pregătire a catehumenilor la iniţierea creştină, care avea loc în marea Veghe din noaptea Paştelui. "Cine va bea din apa pe care i-o voi da eu - spune Isus - nu va înseta niciodată; ba încă, apa pe care i-o voi da eu se va preface în el într-un izvor de apă dătătoare de viaţă veşnică" (In 4,14). Această apă îl reprezintă pe Duhul Sfânt, „darul” prin excelenţă pe care Isus a venit să-l poarte din partea lui Dumnezeu Tatăl. Cine se renaşte din apă şi din Duhul Sfânt, adică în Botez, intră într-o relaţie reală cu Dumnezeu, o relaţie filială, şi poate să-l adore „în duh şi adevăr” (In 4,23.24), cum revelează mai departe Isus femeii samaritene. Datorită întâlnirii cu Isus Cristos şi darului Duhului Sfânt, credinţa omului ajunge la împlinirea sa, ca răspuns la plinătatea revelaţiei lui Dumnezeu.

Fiecare dintre noi se poate identifica cu femeia samariteană: Isus ne aşteaptă, în special în acest timp al Postului Mare, pentru a vorbi inimii noastre. Să ne oprim un moment în tăcere, în camera noastră, sau într-o biserică, sau într-un loc retras. Să ascultăm glasul său care ne zice: "Dacă ai cunoaşte darul lui Dumnezeu…”. Să ne ajute Fecioara Maria ca să nu lipsim de la această întâlnire, de care depinde adevărata noastră fericire.

rv/al