Benedict al XVI-lea despre „valoarea pedagogică a Mărturisirii sacramentale”: pentru duhovnici şi pentru penitenţi

(RV - 25 martie 2011) "Valoarea pedagogică a Mărturisirii sacramentale”. Asupra acestui aspect, „uneori neluat în consideraţie în mod suficient, dar de mare relevanţă spirituală şi pastorală”, Benedict al XVI-lea s-a oprit vineri dimineaţă primind în Aula Binecuvântărilor din Vatican participanţii - circa 800 de preoţi - la cursul de for intern organizat în acest zile la Roma de Tribunalul ecleziastic Penitenţiaria Apostolică. Este - spus Pontiful - o importantă ocazie anuală de a aprofunda temele referitoare la Sacramentul Pocăinţei.

Dacă e adevărat că este întotdeauna necesar a salvgarda obiectivitatea efectelor sacramentului şi celebrarea sa corectă după normele Ritului Pocăinţei, nu este nelalocul său a reflecta cât de mult sacramentul poate educa la credinţă, atât a ministrului, cât şi a penitentului. Disponibilitatea fidelă şi generoasă a preoţilor la ascultarea mărturisirilor, după exemplul marilor sfinţi din istorie, de la Sfântul Ioan Maria Vianney la Sfântul Ioan Bosco, de la San Josemaría Escrivá la Sfântul Pius din Puetrelcina, de la Sfântul Iosif Cafasso la Sfântul Leopold Mandić, ne arată la toţi cum scaunul de spovadă poate fi un real „loc” de sfinţenie.

În ce mod Sacramentul Pocăinţei educă? În ce sens celebrarea sa are o valoare pedagogică, înainte de toate pentru miniştri, pentru slujitori? Am putea porni de la a recunoaşte că misiunea preoţească constituie un punct de observaţie unic şi privilegiat, din care, zilnic, ne este dat să contemplăm splendoarea Milostivirii divine. De câte ori în celebrarea Sacramentului Pocăinţei, preotul asistă la adevărate minuni de convertire, care, reînnoind „întâlnirea cu un eveniment, o Persoană” (Encic. Deus caritas est, 1), întăresc însăşi credinţa sa. În fond, a mărturisi înseamnă a asista la atâtea „professiones fidei - mărturisiri ale credinţei”, câţi sunt penitenţii, şi a contempla lucrarea lui Dumnezeu milostiv în istorie, a atinge cu mâna rezultatele mântuitoare ale Crucii şi Învierii lui Cristos, în orice timp şi pentru orice om.

• Nu rareori suntem puşi în faţa unor adevărate drame existenţiale şi spirituale, care nu găsesc răspuns în cuvintele oamenilor, dar sunt îmbrăţişate şi asumate de Iubirea divină, care iartă şi transformă: „De-ar fi păcatele voastre ca purpura, se vor face albe ca zăpada şi de-ar fi roşii cum este cârmâzul, se vor face albe ca lâna” (Is 1,18). A cunoaşte şi, într-un anume mod, a vizita abisul inimii omeneşti, chiar în aspectele obscure, dacă pe de o parte pune la încercare umanitatea şi credinţa preotului însuşi, pe de alta alimentează în el certitudinea că ultimul cuvânt despre răul omului şi al istoriei este al lui Dumnezeu, este al Milostivirii sale, capabilă să facă noi toate lucrurile (Cf Ap 21,5).

Cât de mult poate învăţa apoi preotul de la penitenţi exemplari prin viaţa lor spirituală, prin seriozitatea cu care fac examenul de conştiinţă, prin transparenţa în a recunoaşte propriul păcat şi prin docilitatea faţă de învăţătura Bisericii şi sfaturile duhovnicului. Din administrarea Sacramentului Pocăinţei putem prim lecţii profunde de smerenie şi de credinţă! Este o chemare foarte puternică pentru fiecare preot la a fi conştient de propria identitate.
• Niciodată, doar în forţa singură a umanităţii noastre, am putea asculta mărturisirile fraţilor noştri! Dacă ei se apropie de noi, este numai pentru că suntem preoţi, configuraţi după modelul lui Cristos, Mare şi Veşnic Preot, şi abilitaţi să acţioneze în Numele său şi în Persoana sa, de a-l face cu adevărat prezent pe Dumnezeu care iartă, reînnoieşte şi transformă. Celebrarea Sacramentului Pocăinţei are o valoare pedagogică pentru preot, cu referire la credinţa sa, la adevărul şi sărăcia persoanei sale, şi alimentează în el conştiinţa identităţii sacramentale.

Care este valoarea pedagogică a Sacramentului Pocăinţei pentru penitenţi? Trebuie să plecăm de la premisa că ea depinde înainte de toate de lucrarea harului şi a efectelor obiective ale Sacramentului în sufletul credinciosului. În mod cert Reconcilierea sacramentală este unul din momentele în care libertatea personală şi conştiinţa de sine sunt chemate să se exprime în mod deosebit de evident. Este poate şi din acest motiv că, într-o epocă de relativism şi, în consecinţă, de atenuată conştiinţă a propriei existenţe, apare slăbită şi practica sacramentală.
• Examenul de conştiinţă are o importantă valoare pedagogică: el educă la a privi cu sinceritate la propria existenţă, la a confrunta cu adevărul Evangheliei şi la a o evalua cu parametri nu doar omeneşti, ci preluaţi din Revelaţia divină. Confruntarea cu Poruncile, cu Fericirile şi, mai ales, cu Porunca iubirii, constituie prima mare „scoală de pocăinţă”.

În timpul nostru caracterizat de zgomot, de distracţie şi de solitudine, colocviul penitentului cu duhovnicul poate reprezenta una din puţinele, dacă nu singura ocazie pentru a fi ascultaţi cu adevărat şi în profunzime. Dragi preoţi, nu neglijaţi să acordaţi spaţiu cuvenit exercitării ministerului Pocăinţei la scaunul de spovadă: a fi primiţi şi ascultaţi constituie şi un semn omenesc al primirii şi bunătăţii lui Dumnezeu faţă de fiii săi. Întreaga mărturisirea păcatelor, apoi, educă penitentul la umilinţă, la recunoaşterea propriei slăbiciuni şi, în acelaşi timp, la conştiinţa necesităţii iertării lui Dumnezeu şi la încrederea că harul divin este important pentru judecata asupra actelor, pe drumul spiritual şi pentru vindecarea interioară a penitentului.
• Să nu uităm cât convertiri şi câte vieţi cu adevărat sfinte au început într-un confesional sau scaun de spovadă! Primirea pocăinţei şi ascultarea cuvintelor „Eu te dezleg de păcatele tale” reprezintă, în fine, o adevărată şcoală de iubire şi de speranţă, care conduce la deplina încredere în Dumnezeul Iubirii revelat în Isus Cristos, la responsabilitatea şi la angajamentul convertirii continue.

Dragi preoţi, a experimenta noi cei dintâi Milostivirea divină şi a fi instrumente umile ale sale, să ne educe la o celebrare din ce în ce mai fidelă a Sacramentului Pocăinţei şi la o profundă gratitudine faţă de Dumnezeu, care „ne-a încredinţat nouă ministerul reconcilierii” (1Cor 5,18). Fericitei Fecioarei Maria, Mater misericordiae - Maica milei şi Refugium peccatorum - Scăparea păcătoşilor, încredinţez roadele Cursului vostru asupra Forului intern şi ministerul tuturor duhovnicilor, în timp ce cu mare afecţiune vă binecuvântez.

Aici serviciul audio:

RV/ AL