2011-03-23 12:30:52

Sfântul Laurenţiu de Brindisi, preot şi învăţător al Bisericii în cateheza lui Benedict al XVI-lea: Biografia din Vieţile Sfinţilor


(RV - 23 martie 2011) La audienţa generală de miercuri 23 martie, papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa Sfântului Laurenţiu de Brindisi, episcop şi învăţător al Bisericii. Propunem viaţa Sfântului după cartea Vieţile Sfinţilor” din arcb.ro
De obicei, aşa-numiţii „copii-minune" strălucesc pentru câtva timp asemenea unor meteoriţi luminoşi, dar trecerea anilor îi aduce la dimensiuni obişnuite şi-i aşază în albia prin care curge mulţimea muritorilor de rând. Excepţiile sunt puţine; între excepţii se află, fără îndoială, şi sfântul pe care îl comemorăm astăzi. Din familie se numeşte Iuliu Cezar Russo şi s-a născut în anul 1559, la Brindisi, oraş-port la Marea Adriatică, aşezat pe coasta de sud-est a Italiei, având în faţă pământul muntos al Albaniei, pe atunci stăpânit de turci. Dându-i numele ilustru de Iuliu Cezar, părinţii şi-au exprimat dorinţa ca fiul lor să ajungă asemenea cu marele cuceritor roman. Într-adevăr, micuţul Iuliu Cezar va corespunde mai târziu acestui plan, şi-l vom afla în prima linie luptând pentru a stăvili înaintarea armatelor turceşti, care invadaseră Ungaria şi se îndreptau spre inima Europei creştine. Dar în mâini nu va purta sabia, ci o mare cruce de lemn, în calitatea sa de confesor militar al armatelor creştine conduse de Filip Emanuel de Lorena.

Pe când avea numai şase ani, părinţii săi erau mândri de el pentru uşurinţa cu care memora pagini întregi din diferite cărţi şi apoi le declama în public, adesea chiar de pe amvonul catedralei. Dar viaţa devenea tot mai grea în oraşul Brindisi. De pe malul celălalt al mării, cete jefuitoare de sarazini năvăleau pe neaşteptate şi în urmă lăsau ruine şi lacrimi; locuitorii erau stăpâniţi în permanenţă de teama surprizelor neplăcute. Între timp, tatăl lui Iuliu Cezar moare, pe când copilul avea paisprezece ani; mama, rămasă văduvă, pleacă împreună cu fiul ei la Veneţia şi aici îl încredinţează unui unchi. După doi ani, tânărul a intrat în Mănăstirea Călugărilor Minori Conventuali, dar apoi a trecut la călugării capucini de la Verona; aici a depus jurământul vieţii călugăreşti, luându-şi numele de Laurenţiu din Brindisi. Pentru completarea formaţiei lui intelectuale, a fost trimis la Universitatea din Padova, pe care a absolvit-o cu mare succes.

Munca îndârjită şi mortificarea permanentă i-au slăbit foarte mult sănătatea; cu toate acestea, a devenit cel mai mare predicator al timpului său. Cunoştinţele lui vaste şi o extraordinară uşurinţă de a vorbi limbi străine, vorbea curent germana, spaniola, italiana, ceha, franceza, greaca, latina, ebraica şi limba caldee, au făcut din el un adversar temut în discuţiile ce aveau loc atunci între catolici şi protestanţi; luminaţi de argumentele lui şi atraşi de zelul său plin de dragoste, mulţi s-au întors la viata catolică pe care o părăsiseră. Pentru calităţile şi erudiţia sa, de multe ori a fost chemat să intervină la rezolvarea unor probleme dificile în relaţiile dintre statele Europei sau dintre Biserică şi autorităţile civile; a îndeplinit funcţii de cea mai mare răspundere în cadrul ordinului călugăresc din care făcea parte; a fost un curajos animator al oştilor creştine care duceau lupta împotriva armatelor turceşti. Deşi reţinut de probleme atât de mari, nu a neglijat niciodată îndatoririle mărunte ale unui adevărat călugăr; ca să aibă meritul ascultării, a numit un frate laic care să-l controleze în modul cum îşi îndeplinea programul zilnic de viaţă; toată grija acestui umil călugăr nu a putut să-l împiedice să ajungă victimă o nenumăratelor sale osteneli. În anul 1619, papa Paul al V-lea îl roagă să intervină la îndepărtarea unor dezordini ivite în Spania. Deşi slăbit de puteri, Laurenţiu se duce şi rezolvă cu bine situaţia, dar, la întoarcere, ajuns la Lisabona, se îmbolnăveşte de dizenterie şi, în ziua de 22 iulie 1619, sfârşeşte călătoria vieţii pământeşti; era ziua în care împlinea şaizeci de ani de viaţă. În anul 1881, a fost înscris în catalogul sfinţilor şi, în 1959, Papa Ioan al XXIII-lea îl declară învăţător al Bisericii, cu specificarea „Doctor apostolicus" - „învăţător apostolic”.








All the contents on this site are copyrighted ©.