Portugalia: notă pastorală a episcopilor despre beatificarea lui Ioan Paul al II-lea,
Papa Fatimei
(RV - 23 martie 2011)Conferinţa episcopală portugheză a difuzat o notă
pastorală privind apropiata beatificare a lui Ioan Paul al II-lea în care Papa
Wojtyła este definit ca „Papa Fatimei”. Documentul - informează
agenţia SIR - explică: "Prin beatificarea lui Ioan Paul al II-lea Biserica vrea să
sublinieze trăsăturile unei sfinţenii specifice, reţinând nu numai că trebuie să fie
cunoscută şi admirată, ci ca ea să poată constitui un ghid şi un imbold în drumul
de convertire şi de slujire ale credincioşilor din timpul nostru”. „Sfântul este un
păcătos, atins în aşa măsură de har şi eliberat, încât poate deveni pentru lume un
semnal de speranţă, şi revelarea unui Dumnezeu viu, în care să avem încredere, pentru
că stă aproape de noi: viaţa papei Ioan Paul al II-lea este fără îndoială unul dintre
aceste semne capabile să iradieze speranţă”. Descriind calităţile viitorului Fericit
- continuă SIR - episcopii îl definesc „om capabil să comunice viaţa sa interioară
intensă, profet de intervenţii îndrăzneţe în numele dreptăţii şi păcii, slujitor care
a manifestat iubire pentru cei mai slabi şi iertare faţă de duşmani, martor de bucurie
în momente de sănătate şi în boală, cu un respect maxim pentru viaţă”. Documentul
invită credincioşii să participe la comemorarea naţională a beatificării, pe 13
mai la Fatima. „Ioan Paul al II-lea a cultivat o devoţiune creştină autentică
faţă de Fecioara Maria, trăind motoul său „Totus Tuus”; din acest punct de
vedere, „este just a-l considera” ca „Papa Fatimei, care la un an după atentatul
din Piaţa Sfântul Petru din Roma, pe 13 mai 1981, a venit la Sanctuarul pentru a mulţumi
Reginei Păcii că l-a salvat în mod providenţial”, încheie episcopii.