Biserica poate aproba intervenţia umanitară, dar nu războiul
(RV - 23 martie 2011) Libia. Războiul trebuie să rămână întotdeauna
ultima instanţă, în conformitate cu doctrina catolică, Biserica observă cu
prudenţă evoluţia situaţiei. În cazul intervenţiei în Libia se aud diferite voci.
Prudenţă
şi circumspecţie: Sfântul Scaun observă îndeaproape evoluţia războiului din Libia.
Singurul cuvânt oficial este cel al papei Benedict al XVI-lea la recitarea rugăciunii
„Angelus” duminică, 20 martie.
El a spus că s-a rugat pentru toţi cei afectaţi
de situaţia dramatică din Libia şi a lansat "un apel urgent tuturor celor
care au responsabilităţi politice şi militare pentru ca să aibă la inimă
mai presus de toate integritatea şi siguranţa populaţiei, şi să garanteze
accesul pentru ajutoarele umanitare”.
Papa s-a declarat aproape de libieni,
el "cere de la Dumnezeu ca un orizont de pace şi armonie să
apară cât mai repede peste Libia şi toată Africa de Nord."
Dar
nu s-a pronunţat în mod explicit cu privire la legitimitatea operaţiunii militare
declanşate pe 18 martie. Prioritate ar trebui să se acorde acţiunii diplomatice
şi paşnice.
În timp ce războiul din Irak a fost condamnat în mod explicit,
şi lupta împotriva talibanilor în Afganistan implicit aprobată, nimic din acestea
azi.
Potrivit doctrinei catolice, trebuie să se acorde prioritate acţiunii
diplomatice şi paşnice, iar războiul trebuie să rămână o ultimă instanţă.
Acesta
poate fi exercitat în cadrul datoriei de ingerinţă, sub anumite condiţii, amintite
de către papa Benedict al XVI-lea în timpul discursului său la ONU, pe 18 aprilie
2008: "Fiecare stat are datoria primară de a proteja populaţia sa împotriva
încălcărilor grave şi repetate ale drepturilor omului, precum şi a
consecinţelor unor crize umanitare legate de cauze naturale
sau provocate de acţiunea omului. Dacă se întâmplă că statele nu sunt
în măsură să asigure o astfel de protecţie, revine comunităţii
internaţionale să intervină cu mijloacele juridice prevăzute de Carta
ONU şi prin alte instrumente internaţionale. Acţiunea comunităţii
internaţionale şi a instituţiilor sale, în măsura în care respectă principiile care
stau la baza ordinei internaţionale, nu ar trebui să fie interpretată niciodată ca
coerciţiune nejustificată sau ca o limitare a suveranităţii. În schimb, este indiferenţa
sau neintervenţia care provoacă prejudicii reale".
Voci disonante în Italia
În
acest context, se aud voci disonante italiene: "Dacă mama mea, bătrână, într-un scaun
cu rotile este atacată, eu trebuie să o apăr", a spus cardinalul arhiepiscop
Angelo Bagnasco,preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene şi fost
episcop al armatei.
La rândul său, preşedintele organizaţia
Pax Christi Italia, episcopul Giovanni Giudici, episcop de Pavia, susţine că "obligaţia
Italiei este de a opri escaladarea violenţei şi a reda glas diplomaţiei." El aminteşte
că "Gaddafi era deja în război împotriva poporului său, chiar când era prietenul nostru!
".
Aceeaşi poziţie în Belgia de partea mons. Arnaud Gorgemans, preşedinte
al Comisiei „Justiţie şi Pace”, vorbind la Radio Vatican: "Avem
de ales între ciumă şi holeră. Riscul de destabilizare a regiunii este foarte important”.
"Ce
vor spune despre noi generaţiile viitoare? "
O poziţie pe care nu
o împărtăşite cardinalul elveţian Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical
pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care se întreabă dacă intervenţia occidentală
nu vine prea târziu: "Ce vor spune despre noi generaţiile viitoare? "
Agenţia
SIR a Conferinţei Episcopale Italiene "încearcă o sinteză:"Trebuie
să fie clar: războiul, oricare ar fi, nu este niciodată o soluţie pozitivă în sine,
deoarece provoacă morţi, suferinţe şi distrugeri, şi nu mai poate fi considerat ca
o soluţie definitivă şi eficientă. După bombardamente, trebuie să se reconstruiască,
atât material cât şi politic şi moral. Cu cât vânturile războiului se vor potoli mai
repede, cu atât va fi mai bine. Dar angajamentul comunităţii internaţionale, de la
Tripoli la Benghazi, merge în sensul unei „ingerinţe umanitare” pentru a veni în ajutorul
unui popor asuprit şi torturat de liderul său, şi deschide noi căi pentru democraţie
şi reconstrucţie”.
Aici serviciul audio:
sursă:
prelucrare după un articol de Frédéric Mounier publicat în La Croix, 22 martie