2011-03-21 16:19:47

Papa primeşte episcopii indieni în vizită "ad Limina": Card. Garcias: India să fie model de laicitate care respectă libertatea religioasă


(RV - 21 martie 2011) Papa a primit luni dimineaţă primul grup de episcopi ai Conferinţei Episcopale din India cu ocazia vizitei canonice ad Limina Apostolorum. Creştinii imensei ţări asiatice reprezintă 2,3% din populaţie, adică 25 de milioane de credincioşi dintre care 18 milioane sunt catolici. Biserica locală este deosebit de activă, fiind angajată în domeniul educaţiei şi asistenţei celor săraci, în special a păturii dalit, considerată în sistemul castelor ca intangibili. Din păcate, în ciuda disponibilităţii ei la dialogul interreligios, minoritatea catolică este adesea obiectul unor discriminări şi acte de violenţă, aşa cum s-a întâmplat în mod eclatant în statul Orissa, în 2008.

Tocmai de aici, pleacă reflecţia cardinalului Oswald Garcias, arhiepiscop de Bombay şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Indiene intervievat de Robin Gomes de la programul nostru indian:
• Toţi ştiu despre violenţele din Orissa de acum trei ani (…), din păcate guvernul local şi poliţia au asistat pasiv la atacurile împotriva creştinilor constrânşi să fugă în păduri pentru a scăpa de agresiuni (…) Ceva similar s-a întâmplat şi în Karnataka. Rezultatul este că agresorii ştiu că pot scăpa fără urmări, deoarece poliţia şi guvernul par să întoarcă privirea în altă parte şi acesta este un mesaj greşit. Este injust şi ne batem să schimbăm starea de lucruri, dar guvernul central reacţionează prea puţin la cererile noaste. Am, oricum, o mare încredere în majoritatea comunităţii hinduse, în credincioşii comunităţii musulmane şi ai altor religii. Consider că unii politicieni au manevrat religia şi au folosit-o la mijloc pentru a obţine voturi. Rezultatul este că ţesutul laic al ţării noastre a fost pus în pericol, dar sunt sigur că lumea nu va permite ca principiul laicităţii să fie încălcat şi scos din uz.

O acuză larg răspândită din partea fundamentaliştilor hinduşi este aceea a convertirilor forţate. Biserica indiană cum caută să corecteze această prejudecată, aceste preconcepţii?
• Am repetat de mai multe ori: Biserica Catolică nu crede în convertirile forţate, căci o convertire cu sila nu ar avea sens. Nu ar fi o adevărată convertire, întrucât e vorba de o dispoziţie lăuntrică a inimii şi orice lucru o persoană ar fi constrânsă să facă, în ceea ce ne priveşte, ar fi nul, fără nici o valoare. Noi nu ne grăbim să botezăm pe nimeni. Este deci o acuzaţie falsă, cu totul nejustificată, cel puţin în ceea ce priveşte Biserica catolică.

Dialogul interreligios este un domeniu delicat de muncă pentru Biserică. Cum gestionaţi aceste raporturi cu majoritatea hindusă şi cu musulmanii?
• Avem relaţii foarte bune cu liderii acestor comunităţi religioase şi cu baza, dar trebuie să mergem dincolo, pentru că există persoane care nu sunt dispuse la dialog. Pentru celebrarea celei de-a 25-a aniversări a vizitei lui Ioan Paul al II-lea în India, am organizat o întâlnire prezidată de trimisul special al Papei, cardinalul Murphy O’Connor, la care au participat lideri hinduşi, musulmani şi creştini care au vorbit despre morală şi despre influenţa religiei în societate. A fost o întâlnire pozitivă şi un pas înainte în dialogul interreligios: toţi erau foarte impresionaţi. Facem progrese, încurajăm lumea noastră să poarte un dialog de viaţă şi un dialog al faptelor, chiar dacă rămâne mult de făcut din partea noastră, ca şi din partea celorlalţi exponenţi religioşi.

Ce poate oferi Biserica din India Bisericii universale?
• Cred că India şi Biserica indiană pot oferi mult lumii începând de la religiozitatea profundă a poporului indian. India este o ţară care face mari progrese economice şi cu toate acestea religia rămâne un element important. Noi indienii putem spune lumii că persoane de diferite religii pot trăi împreună în pace, în dragoste, în armonie şi înţelegere reciprocă, toţi în căutarea lui Dumnezeu. Suntem o mare familie: vecinii mei erau musulmani şi hinduşi. Putem demonstra că persoane de diferite religii pot trăi împreună.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.