Curtea Europeană: da, expunerii crucifixului în şcolile italiene. Sfântul Scaun: o sentinţă menită să facă istorie. O victorie şi a României

(RV - 19 martie 2011) Marea Cameră a Curţii europene a drepturilor omului a achitat Italia de acuzaţie de violare a drepturilor omului din cauza expunerii crucifixului în sălile de clasă. Decizia Curţii a fost aprobată cu 15 voturi favorabile şi 2 contrare. Judecătorii au acceptat teza potrivit căreia nu subzistă elemente care să dovedească eventuala influenţă asupra elevilor exercitată de expunerea crucifixului în sălile de clasă şi, ca atare, nu poate fi reţinută o îndoctrinare din partea Statului.

La Strasbourg, pentru noi, s-a aflat Fausta Speranţa:
• La Curtea Europeană a drepturilor omului de la Strasbourg nu există alte grade de judecată şi deci se pune capăt dosarului cu cazul ’Lautsi împotriva Italiei’. Procedura înaintată la Strasbourg pe 27 iulie 2006: Sonia Lautsi, cetăţeană italiană născută finlandeză, a lamentat prezenţa crucifixului în sălile şcolii publice frecventată de fii, vorbind despre ingerinţă incompatibilă cu dreptul la o educaţie conformă cu convingerile părinţilor care nu cred. Prima sentinţă a Curţii (9 noiembrie 2009) i-a da în unanimitate, esenţial dreptate doamnei Lautsi, recunoscând o violare din partea Italiei de norme asupra libertăţii de gândire, convingere şi religie. Guvernul italian a cerut recurs la Marea Cameră a Curţii, reţinând sentinţa din 2009 ca lezând libertatea religioasă individuală şi colectivă aşa cum este recunoscută de Statul italian. Marea Cameră, acceptată cererea de retrimitere, a emis vineri 18 martie decizia sa definitivă. În legătură cu substanţa conţinutului juridic, ministrul de Externe italian, Franco Frattini, a organizat în lunile trecute o serie de reuniuni dedicate reflecţiei asupra argumentărilor de utilizat în recursul asupra sentinţei Lautsi. Apoi a scris omologilor săi din cele 47 de State membre ale Consiliului Europei o scrisoare explicativă relativ la poziţia italian şi a găsit sprijinul formal, înaintea Curţii, din partea următoarelor ţări: San Marino, Malta, Lituania, România, Bulgaria, Principatul de Monaco, Federaţia Rusă, Cipru, Grecia şi Armenia. Deci, azi, victoria nu este numai a Italiei dar şi a acestor ţări şi a tuturor celor care considerau absurd a impune înlăturarea crucifixului din sălile de clasă. Rămâne de amintit că vorbim despre Curtea din cadrul Consiliului Europei, adică organismul cu 47 de ţări care se deosebeşte de Uniunea Europeană.

Mons. Aldo Giordano, observator permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, a afirmat că „Europa a scris o pagină de speranţă: este vorba de un semn de înţelepciune şi de libertate, o sentinţă de valoare simbolică ce merge dincolo de cazul italian şi care are o profundă dimensiunea unificatoare a popoarelor europene, în faţa punerii sub semnul întrebării a identităţii continentului. Creştinismul - a relevat reprezentantul vatican - are această capacitate de a unifica Europa.

În legătură cu sentinţa Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului, iată declaraţia directorului Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi:
• Sentinţa Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra expunerii obligatorii a crucifixului în sălile din şcolile publice italiene a fost primită cu satisfacţie din partea Sfântului Scaun.
Este vorba de o sentinţă foarte angajantă şi care face istorie, cum demonstrează rezultatul la care a ajuns Marea Cameră la capătul unui examen aprofundat al chestiunii. Marea Cameră a răsturnat de fapt toate profilurile unei sentinţe din primul grad, adoptată în unanimitate de o Cameră a Curţii, care suscitase nu numai recursul Statului italian înaintat, dar şi sprijinul pentru el a numeroase alte State europene, în măsură ne mai întâlnită până acum, şi adeziunea a nu puţine organizaţii neguvernamentale, expresie a unui vast mod de a simţi al populaţiilor. Se recunoaşte, deci, la un nivel juridic de mare autoritate şi internaţional, că cultura drepturilor omului nu trebuie să fie pusă în contradicţie cu bazele religioase ale civilizaţiei europene, cărei creştinismul i-a adus o contribuţie esenţială. Se recunoaşte apoi că, potrivit principiului de subsidiaritate, este o datorie a se recunoaşte fiecărei ţări o marjă de apreciere în privinţa valorii simbolurilor religioase în istoria culturală şi identitatea naţională proprie şi în ce priveşte locul expunerii lor (cum a fost de altfel amintit în aceste zile de sentinţe ale unor Cruţi supreme ale unor ţări europene). În caz contrar, în numele libertăţii religioase s-ar tinde în mod paradoxal la a limita sau chiar nega această libertate, sfârşind prin a-i exclude din spaţiul public orice expresie. Şi făcând astfel s-ar viola însăşi libertatea, obscurând identităţile specifice şi legitime. Curtea spune mai departe că expunerea crucifixului nu este îndoctrinare ci expresie a identităţii culturale şi religioase a ţărilor de tradiţie creştină. Noua sentinţă a Marii Camere este binevenită şi pentru că contribuie efectiv la a restabili încrederea în Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea unei mai mari părţi a europenilor, convinşi şi conştienţi de rolul determinant al valorilor creştine în propria lor istorie, dar şi în construcţia unitară europeană şi în cultura sa de drept şi de libertate.