(RV - 19 martie 2011) Ordine şi Congregaţii călugăreşti, asociaţii de laici, o
miriadă de locuri şi comunităţi de diferită natură îşi au în el ocrotitorul ceresc:
Sfântul Iosif, soţul Fecioarei Maria şi tatăl putativ al lui Isus, Patronul Bisericii
universale, este Sfântul în care virtuţile vieţii creştine strălucesc cu o extraordinară
frumuseţe şi plinătate. Benedict al XVI-lea, care pe 19 martie sărbătoreşte ziua onomastică,
a subliniat aceasta în multe împrejurări după cum vedem în cele ce urmează.
•
Secvenţe muzicale „melodie gregoriană”. Lumea celor şmecheri, şireţi, care
îşi fac un titlu de glorie din propria îndeletnicire josnică şi nu se ruşinează să-şi
etaleze cât sunt de disponibili la corupţie, şi de aici la un om care a fost întruchiparea
cuvântului dat. Epoca impulsului irezistibil pentru cucerirea vizibilităţii, a aroganţei
imaginii, unde chiar şi ceea ce este privat se vinde unui public capabil să tragă
cu ochiul prin gaura cheii, numai să poată ieşi din pericolul grav al anonimatului,
şi dincolo un om care a devenit de neuitat datorită modestiei sale. Vârsta nevrozelor
masculine, de vechi şi neconfesate slăbiciuni sau de inaptitudinii mereu noi, descrise
cu ştiinţifică şi abundentă punctualitate, şi dincolo un om care a fost în mod liniştit
tată, şi pentru fiu, maestru al unei virtuţi dispărute din dicţionare: „evlavia bărbătească”.
Din această confruntare vine în mod spontan întrebarea: ce are de-a face lumea
de azi cu Sfântul Iosif? Un om care i-a rapid asupra sa, în timp de noapte, răspunderea
unei familii în pericol de viaţă, o protejează scoţând-o din zona de primejdie pe
spatele unui măgar într-o altă ţară, s-ar înălţa ca un uriaş în faţa acelor mulţi
bărbaţi care azi se descarcă de propriile responsabilităţi de soţi şi de taţi, întrucât
prea stresante şi incompatibile cu stilul lejer al unei vieţi proiectată înainte de
toate pe plăceri la care nu se poate renunţa.
Cu toate acestea, a explicat
încă de la începutul pontificatului său Benedict al XVI-lea, dacă mai există astăzi
vreun model de „bărbat drept”, atunci acesta este sculptat în Sfântul Iosif,
care „în perfectă sintonie cu soţia sa îl primeşte pe Fiul lui Dumnezeu făcut om şi
veghează asupra creşterii sale umane”: • Nu se exagerează dacă ne gândim că,
tocmai de la ’tatăl’ Iosif, Isus a învăţat - pe plan uman - acea robusteţe interioară
care este premisa adevăratei dreptăţi, ’dreptatea superioară’, pe care El o va învăţa
într-o zi ucenicilor săi (18 decembrie 2005).
Isus-Dumnezeu care deprinde
de la un simplu om, deşi extraordinar, valoarea dreptăţii divine. S-ar părea aproape
o exagerare, o frază cu efect creat pentru a evidenţia cu emfază măreţia, în fond,
de neatins a tatălui putativ al lui Isus, dacă nu ar fi nu tocmai aceasta, adică ceea
ce Iosif este ca om, în contextul său social şi istoric, îi dă lui Isus Copil acea
siguranţă pe care o datorează unui fiu. Prin intermediul să, a afirmat Papa, Copilul
era introdus legal în descendenţa regelui David, făcând astfel să se împlinească Scripturile
în care Mesia era prorocit ca „fiu al lui David”. Măreţia lui Iosif, prin urmare… •
iese şi mai mult în evidenţă întrucât misiunea sa s-a desfăşurat în umilinţă şi viaţa
retrasă a casei din Nazaret. De altfel, Dumnezeu însuşi, în Persoana Fiului său întrupat,
a ales această cale şi acest stil - umilinţa şi viaţa ascunsă - în existenţa sa pământească
(19 martie 2007).
Tăcerea sa, într-o tendinţă contrară atât de stridentă cu
îngâmfarea comunicaţiei contemporane, explică Pontiful într-o altă ocazie, este „pătrunsă
de contemplarea misterului lui Dumnezeu, în atitudine de totală disponibilitate faţă
de voinţa divină”: • În alte cuvinte, tăcerea Sfântului Iosif nu manifestă
un gol interior, ci, din contra, plinătatea de credinţă pe care el o poartă în inimă,
şi care îi călăuzeşte orice gând şi orice acţiune…Să ne lăsăm ’molipsiţi’ de tăcerea
Sfântului Iosif! Avem atât de mare nevoie de aceasta, într-o lume adesea prea zgomotoasă,
care nu favorizează reculegerea şi ascultarea glasului lui Dumnezeu (18 decembrie
2005).
Ceea ce îl face pe Sfântul Iosif un model ce nu apune niciodată sunt
tocmai virtuţile sale de integritate, de capacitate de a munci pentru binele familie,
de o autoritate „pusă în serviciul iubirii”, atât de departe astăzi de sensibilitatea
comună şi adesea luate public în derâdere şi deci, cu atât mai necesare încât l-a
făcut pe Benedict al XVI-lea să exclame pe 14 mai: „Cât de mult are nevoie lumea noastră
de exemplul, de îndrumarea şi de forţa calmă a unor oameni precum Iosif!”: •
Aş vrea să-i încredinţez lui pe tinerii care cu greu reuşesc să se integreze în lumea
muncii, şomerii şi pe cei care suferă neajunsuri din cauza crizei difuze a locurilor
de muncă. Împreună cu Maria,. soţia sa, să vegheze Sfântul Iosif peste toţi lucrătorii
şi să obţină pentru familii şi pentru întreaga omenire seninătate şi pace (19
martie 2007).