2011-03-18 10:34:54

„Pe urma paşilor Sfântului Iosif”: pelerinaj al taţilor la Paris


(RV - 18 martie 2011) Pe urma paşilor Sfântului Iosif”: este tema pelerinajului pe care taţii de familie din arhidieceza de Paris îl fac în inima capitalei franceze sâmbătă 19 martie la invitaţia cardinalului arhiepiscop André Vingt-Trois. Iniţiativa care se înscrie în cadrul anului diecezan „Parohii în misiune, familie şi tineret”, este o noutate pentru Paris dar se reînnoieşte de câţiva ani la Cotignac în regiunea Provenţa şi la Vézelay în Burgundia, unde se reunesc participanţi din toată Franţa.

În timpul Postului Mare, anotimp de convertire şi de reînnoire, şi la şcoala Sfântului Iosif, taţii parizieni meditează la libertatea iubirii conjugale, la rolul lor de protectori şi păzitori ai nucleului familial şi la sarcina lor în contextul bisericesc. Prima etapă a pelerinajului, la biserica Sfântul Iosif de la Carmel, oferă participanţilor o meditaţie despre paternitate, ţinută de părintele Alexis Leproux, profesor la Facultatea Notre Dame; se reia apoi drumul de-al lungul străzilor Parisului în direcţia Bisericii „Sfântul Iosif Muncitorul, unde o Liturghie solemnă va fi celebrată de mons. Jérôme Beau, episcop auxiliar arhidiecezan. La sfârşit, pelerinii se vor duce în procesiune la Bazilica Sfintei Inimi de pe colina Montmartre pentru o Veghe de rugăciune condusă de episcopul auxiliar de Paris mons. Eric de Moulins-Beaufort, care va continua cu adoraţia euharistică nocturnă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.