Papa şi Italia, o legătură de afecţiune şi cooperare în slujba binelui integral al
persoanei
(RV - 17 martie 2011) Roma şi oraşele italiene au fost învăluite joi în Drapelul
Tricolor verde, alb şi roşu. Cu mare solemnitate, autorităţile instituţionale,
naţionale şi locale, la cel mai înalt nivel, au celebrat cei 150 de ani de la înfăptuirea
unităţii naţionale, obţinută pe 17 martie 1861 prin proclamarea Regatului Italiei.
În această împrejurare, mare ecoul a suscitat Mesajul trimis cu o zi înainte de Benedict
al XVI-lea preşedintelui Republicii, Giorgio Napolitano. Un Mesaj ce confirmă legătura
de afecţiune pe care Pontiful a avut-o întotdeauna faţă de naţiunea italiană, în baza
noilor norme în raporturile Stat - Biserică, stabilite de Pactele din Lateran în
1929.
În serviciul său, Alessando De Carolis, de la redacţia noastră centrală,
revine asupra conţinutului Mesajului şi asupra unor afirmaţii analoge făcute de Benedict
al XVI-lea în timpul ultimei sale vizite la preşedintele Republicii la Palatul Quirinal
în 2008.
• Muzică O spune istoria ultimilor 70 de ani: întoarcerea
în vizită la vechiul „lor” sediu pe colina Quirinal sugerează papilor cuvinte de mare
afecţiune faţă de Italia şi italieni. Între acele ziduri - care timp de 300 de ani
au fost reşedinţa de vară a Pontifilor, şi care din 1946 sunt reşedinţa preşedintelui
Republicii Italiene - se reînnoieşte de fiecare dată legătura unei apropieri ce nu
are egal, în cadrul raporturilor dintre Stat şi Biserică, în nici o altă naţiune a
lumii. Ultimul care a făcut această experienţă, în urmă cu doi ani şi jumătate, a
fost Benedict al XVI-lea. Pe 4 octombrie 2008, în faţa preşedintelui Giorgio Napolitano,
afirmă: • Quirinalul şi Vaticanul nu sunt coline ce se ignoră sau se
confruntă cu furie; sunt mai degrabă locuri care simbolizează respectarea reciprocă
a suveranităţii Statului şi a Bisericii, gata să coopereze împreună pentru a promova
şi sluji binele integral al persoanei umane şi desfăşurarea paşnică a convieţuirii
sociale.
O înţelegere recunoscută de Papa celui de-a 21-lea secol cu accente
aproape identice cu cele pe care cel dintâi, la zece ani după Concilierea din 1929,
a avut iniţiativa de a se întoarce la Qurinal. Pasiunile şi conflictele „Chestiunii
Romane” erau în fond lucru de-acum trecut, dar nu pentru Pius la XII-lea, care - aminteşte
Benedict al XVI-lea - a exprimat, cu stilul epocii o convingere identică. E ziua de
28 decembrie 1939: • Vaticanul şi Quirinalul, sediile pe care Tibrul
le desparte, sunt unite de legătura păcii cu amintirile religiei părinţilor
şi strămoşilor. Undele tiberine au purtat cu sine şi îngropat
în turbulenţele Mării Tireniene valurile tulburi ale trecutului
şi făcut să înflorească pe malurile sale ramuri de măslin.
„Religia
părinţilor şi a strămoşilor”: iată rădăcina de netăgăduit a Italiei. „Identitatea
naţională a italienilor atât de puternic înrădăcinată în tradiţiile catolice, a constituit
în adevăr baza cea mai solidă a unităţii politice cucerite”, scrie Benedict al XVI-lea
în Mesajul trimis miercuri preşedintelui Napolitano. „În definitiv - observă cu sinceritate
- Concilierea trebuia să se întâmple între Instituţii, în corpul social, unde credinţa
şi cetăţenia nu erau în conflict”. Demonstraţia despre cât sunt de inseparabile valorile
creştine şi cultura italiană, dincolo de formele de relativism predominante din când
în când, o oferă Ioan Paul al II-lea. Era pe 4 octombrie 1985 şi Papa Wojtyła, şi
el în vizită la Quirinal, identifică în patronul, Francisc din Assisi, o trăsătură
dintre cele mai profunde ale specificului „italian”: • Într-un timp în care
afirmarea Comunelor libere suscita fermenţi de reînnoire socială, economică
şi politică, ce răscoleau din temelii vechea lume feudală - continuă Papa Wojtyła
- Francisc a ştiut să se ridice deasupra facţiunilor în luptă, predicând
Evanghelia păcii şi a iubirii, în deplină fidelitate faţă de Biserica faţă de care
se simţea ca fiu, şi în totală adeziune la poporul, din care se recunoaşte ca parte.
Şi
tot într-o zi de 4 octombrie încă un Papă care vorbeşte despre Italia - şi Italiei
cu o afecţiune ce pare aproape poezie. Este în anul 1962 iar scenariul nu este Quirinalul,
palatul prezidenţial, ci oraşul Assisi. Cel care vorbea era Ioan al XXIII-lea şi au
fost alese chiar cuvintele sale de Benedict al XVI-lea pentru a încheia vizita sa
la Qurinal în 2008. Un mod, frumos şi intens, pentru a reafirma primatul Romei şi
al unei naţiuni care dintotdeauna primeşte inima Bisericii: • Tu, Italie
iubită, pe malurile căreia a venit şi s-a oprit barca lui Petru - şi din acest
motiv, în primul rând, de pe toate ţărmurile vin la tine, care ştii să le primeşti
cu cel mai mare respect şi iubire, neamurile toate din univers - fie ca tu să poţi
păzi testamentul sacru, care te angajează în faţa cerului şi a pământului.
Dumnezeu să protejeze şi să binecuvânteze Italia şi pe toţi locuitorii săi!