2011-03-12 20:36:24

Cuvântul lui Dumnezeu, scut şi sabie împotriva ispitelor: Consideraţii omiletice la Duminica I-a din Postul Mare, A


(RV - 12 martie 2011) E Ziua Domnului. În prima Duminică din Postul Mare, Liturghia ne propune pericopa evanghelică în care Isus este condus de Duhul Sfânt în pustiu ca să fie ispitit de diavol. Trei au fost cursele ispititorului după cum citim în Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 4,1-11:
După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, i s-a făcut foame. Atunci, apropiindu-se, ispititorul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să se prefacă în pâini". Dar Isus i-a răspuns, zicând: "Scris este: Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu". Apoi diavolul l-a dus în oraşul sfânt, l-a aşezat pe aripa templului şi i-a zis: "Dacă tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: El va porunci îngerilor săi să vegheze asupra ta şi ei te vor lua pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti de vreo piatră piciorul tău". Isus i-a răspuns: "Iarăşi este scris: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău". După aceasta diavolul l-a dus pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi i-a zis: "Toate acestea ţi le voi da ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi mi te vei închina". Atunci Isus i-a răspuns: "Pleacă din faţa mea, Satană, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti". Atunci diavolul l-a lăsat. Şi iată, au venit la Isus îngerii şi îl slujeau.

Este Cuvântul Domnului.

Trei ispitiri cu doi protagonişti „având ca fundal pustiul, templul din Ierusalim şi un munte foarte înalt. La fiecare ispită Isus răspunde cu un citat biblic. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru Isus adevărată hrană. Mâncarea mea este să fac voia celui care m-a trimis. Este un adevărat antidot ce neutralizează săgeţile înveninate lansate de potrivnic. Toate cele trei ispite urmăresc un singur lucru: acela de a-l abate pe Isus de la voinţa lui Dumnezeu.

Şi în timp ce primul Adam a voit să se realizeze căutând fericirea în neatârnarea de Dumnezeu, Isus, noul Adam îşi începe misiunea publică în totală supunere şi ascultare. Supune întreaga sa viaţă lui Dumnezeu. Va fi ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. A atins astfel rădăcinile metafizice ale răului şi ale morţii iar prin glorioasa sa înviere din morţi a devenit izvor de viaţă şi de nemurire pentru cei care îl urmează.

Scrie papa Benedict al XVI-lea în Mesajul de Postul Mare 2011: „Prima duminică din itinerarul Postului Mare evidenţiază condiţia noastră de om pe acest pământ. Lupta victorioasă împotriva ispitelor, care dă start misiunii lui Isus, este o invitaţie de a conştientiza propria fragilitate pentru a primi harul care eliberează de păcat şi revarsă forţă nouă în Cristos, calea, adevărul şi viaţa. Este o chemare hotărâtă de a ne aminti că credinţa creştină implică, după exemplul lui Isus şi în unire cu el, o luptă "împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului" (Ef 6,12), în care diavolul este în acţiune şi nu încetează, nici astăzi, să-l ispitească pe omul care vrea să se apropie de Domnul: Cristos iese victorios din această luptă, pentru a deschide şi inima noastră la speranţă şi a ne conduce să învingem seducţiile răului.

Cum? Printr-o respingere categorică spunând asemenea lui Isus: "Pleacă din faţa mea, Satană, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti".

Comentează părintele carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie Spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma.
După Miercurea Cenuşii, alt moment clasic al Postului Mare, este episodul celor trei ispitiri. Ele sunt o invitaţie pe care diavolul i-o lansează lui Isus în pustiu de a face uz în mod manipulator de propria identitate de „Fiu al lui Dumnezeu”. Îi propune cu dibăcie să folosească după capricii puterea lui Dumnezeu pentru a-şi potoli foamea, să se arunce de pe vârful templului pentru a da spectacol, Cuvântulăsând pe toţi cu gura căscată de admiraţie şi uimire, să dorească stăpânirea lumii întregi, şi totul pentru simplul schimb de a i se închina lui, Satanei. Dar puterea lui Dumnezeu, pe care Fiul o are, este dată pentru a iubi şi sluji, nu pentru spectacol sau aroganţă sau idolatrie. În definitiv, este vorba de riscul unei manevre, aceea de a se folosi de Dumnezeu pentru a se complăcea.

Poate, întrucât suntem creştini şi ca Biserică nu sunt acestea ispitele noastre. Dar, fără îndoială nu lipsesc iluzii şi miraje precum eficienţa fanatică, ambiţia după faimă, individualismul liberator. Şi toate acestea devin ca o alternativă ce se substituie lui Dumnezeu, un surogat al imaginii şi prezenţei sale.

Aşa cum a făcut Isus, şi noi putem găsi în Cuvântul lui Dumnezeu lumina şi resursa pentru o fidelitate adevărată şi vigilentă. În Cuvântul ascultat şi trăit şi în solicitudinea generoasă faţă de alţii, vom găsi cel mai bun leac la manevrarea lui Dumnezeu şi resursa adecvată pentru a evita asemenea idolatrii de auto-promovare.

În încheierea acestor consideraţii, ne amintim prefaţa Liturghiei acestei duminici: „Cristos renunţând la hrana pământească timp de 40 de zile, a consfinţit prin postul său, acest timp de pocăinţă, şi zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile rele, pentru ca sărbătorind misterul pascal cu inimi curate să ajungem la bucuria veşnică a învierii”.

Duminică plăcută, iubiţi ascultători!

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

RV/AL








All the contents on this site are copyrighted ©.