2011-03-08 12:45:04

"Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu": formarea preoţească în condiţiile societăţii actuale


(RV - 8 martie 2011) S-a desfăşurat în urmă cu aproape 50 de ani, fiind inaugurat de papa Ioan al XXIII-lea pe 11 octombrie 1962 şi încheiat de papa Paul al VI-lea pe 8 decembrie 1965. Este vorba de Conciliul Vatican II. De atunci, viaţa Bisericii a cunoscut schimbări profunde. Deşi târziu, documentele cu hotărârile luate de Conciliu au fost traduse şi în limba română şi sunt studiate şi aplicate şi în Biserica noastră locală. Conciliul a produs roade abundente şi continuă să fie obiect de reflecţie. Rubrica săptămânală „Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu”, propusă de părintele iezuit Dariusz Kowalczyk, profesor de Teologie dogmatică la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, vrea să ofere o „relectură” a documentelor Conciliului pentru a discerne spiritul autentic al momentului bisericesc în vederea aplicării fidele a directivelor sale.

Astăzi, decretul „Optatam Totius” despre pregătirea candidaţilor la preoţie, document promulgat pe 28 octombrie 1965.
• Nu există formare preoţească fără candidaţii la preoţie care să fie formaţi. Tocmai de aceea documentul Conciliului despre formarea sacerdotală începe cu afirmaţia că „promovarea vocaţiilor preoţeşti este o îndatorire a întregii comunităţi creştine” (n. 2). Conciliul subliniază de asemenea că „cea mai mare contribuţie la aceasta o aduc…familiile care însufleţite de spiritul credinţei, iubirii şi evlaviei, constituie un fel de prim seminar” (n. 2). Chemările la preoţie se nasc deci în comunităţile unde există o credinţă vie, şi nu - cum sugerează unii - în funcţie de abolirea celibatului.

Conciliul indică cinci dimensiuni ale formării preoţeşti: dimensiunea spirituală, cea intelectuală, pastorală şi disciplinară şi în fine dimensiunea umană. Aprofundarea relaţiei cu Domnul ar trebui să fie însoţită de o creştere în maturitatea umană. Disciplina din seminarii nu poate fi doar externă, ci trebuie să contribuie la a forma în seminarişti o atitudine de a accepta autoritatea superiorilor din motive de conştiinţă.

Formarea intelectuală ar trebui să-i ajute pe viitorii preoţi să se deprindă să găsească „soluţionarea problemelor omeneşti în lumina revelaţiei” şi „să aplice adevărurile ei eterne la condiţia schimbătoare a omenirii” (n. 16). În ceea ce priveşte formarea la munca pastorală, Conciliul indică două aspecte: pastorala sacramentală - destinată credincioşilor, şi îndatorirea „de a ieşi în întâmpinarea celor care rătăcesc şi care nu cred (n. 19). Pentru a îndeplini bine aceste îndatoriri, preotul ar trebui să fie instruit cu grijă „pentru a suscita şi susţine acţiunea apostolică a laicilor” (n. 20).

La sfârşitul documentului despre pregătirea la preoţie găsim afirmaţia că formarea sacerdotală nu-i priveşte doar pe seminarişti, ci ea trebuie să fie continuată şi după hirotonirea lor. Şi aici o sarcină semnificativă revine credincioşilor laici care nu sunt doar formaţi de către preoţi dar sunt şi ei formatori.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.