Pentru Postul Mare Benedict al XVI-lea cere redescoperirea frumuseţii Botezului: reflecţia arhiepiscopului italian Bruno Forte

(RV - 7 martie 2011) Biserica se pregăteşte să trăiască timpul liturgic intens al Postului Mare. Miercuri 9 martie, Miercurea Cenuşii, în cursul după amiezii la ora 16.30 Papa va celebra Liturghia cu ritul binecuvântării şi punerii cenuşii pe cap în bazilica paleocreştină Sfânta Sabina de pe colina romană Aventin. Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2011 pe tema „Împreună cu Cristos sunteţi înmormântaţi în botez, împreună cu el sunteţi şi înviaţi" (Cf Col 2,12) a fost prezentat presei pe 22 februarie. Papa cheamă la redescoperirea frumuseţii lui Dumnezeu.

Reflecţia arhiepiscopului italian de Chieti-Vasto, mons. Bruno Forte:
• Papa se prezintă într-adevăr ca mistagog: mistagogul, în Biserica antică este păstorul, episcopul care ne introduce la descoperirea frumuseţii lui Dumnezeu prin harul Sacramentelor, în care această frumuseţe ne este comunicată. În Mesajul de Postul Mare 2011 Papa ne prezintă sacramentul Botezului şi ni-l prezintă în realitatea sa cea mai profundă şi dinamică, aceea a unei participări la Paştele lui Cristos „Împreună cu Cristos sunteţi înmormântaţi în botez, împreună cu el sunteţi şi înviaţi" (cf. Col 2,12). Toată viaţa creştină este o viaţă pascală şi o viaţă baptismală. Amintirea botezului nostru nu este o lucrare de „arheologie spirituală”; în realitate este vorba de a reactualiza întâlnirea cu Domnul Isus, care este secretul şi frumuseţea vieţii noastre.

Există un pasaj foarte frumos: „Angajarea noastră - spune Papa - în moartea şi în învierea lui Cristos prin sacramentul Botezului face ca zilnic să ne eliberăm inima de povara lucrurilor materiale, de legătura egoistă cu pământul”. Un lucru important pentru a trăi bine Paştele…
• Şi pentru faptul că Papa citeşte, în perspectivă nu moralistă nici simplu ascetică, marile căi ale angajării de Postul Mare şi anume rugăciunea, postul şi pomana. În mod precis, relativ la pomană - de exemplu - face să înţelegem cum să ne despuiem de ceea ce este superfluu, faptul de a ne face disponibili la nevoile altora - şi cât de multe sunt acestea într-un timp de criză în satul global şi în ţara noastră - este o participare la despuierea lui Cristos, la moartea şi învierea sa şi deci a deveni tot mai asemenea lui.

„La baza ispitei - spune Papa - este diavolul, care este la lucru şi nu oboseşte nici astăzi, să-l ispitească pe omul care vrea să se apropie de Domnul…”
• Papa este extrem de realist. Diavolul este o prezenţă şi pentru cine cunoaşte Scripturile este chiar evidentă luarea de rămas bun de la diavol, despre care unii exegeţi au încercat să vorbească prin anii ’70; era o operaţiune raţionalistă şi absolut departe de credinţa Bisericii şi de mărturia biblică, unde - din contra - ne este prezentată lupta lui Isus cu diavolul şi biruinţa lui Isus asupra Satanei ca Veste Bună. Ce vrea să spună asta? Vrea să spună că există un mister al răului, al unui rău radical care acţionează în această lume, desigur în mod subordonat primatului şi suveranităţii lui Dumnezeu. Acest mister în tradiţia biblică şi în credinţa Bisericii are şi o configuraţie personală, în figura, întocmai, a Satanei, a potrivnicului, a celui viclean care caută să ne separeu de Dumnezeu, cum spune însuşi numele său: „dibolus” este cel care separă, desparte. Însă, iluzia inexistenţei diavolului ne face absolut lipsiţi de apărare în faţa lui cum spunea francezul André Gide: „şiretenia cea mai subtilă a diavolului este aceea de a face să se creadă că nu există”.

Aici serviciul audio: