Alocuţiunea şi apelul papei Benedict al XVI-lea la „Angelus"

(RV - 6 martie 2011) Iubiţi fraţi şi surori, Evanghelia acestei duminici prezintă concluzia „Predicii de pe munte”, în care Domnul Isus, prin parabola celor două case construite una pe stâncă şi alta pe nisip, îndeamnă ucenicii să asculte cuvintele sale şi să le pună în practică (Cf Mt 7,24). În felul acesta îl situează pe ucenic şi drumul său de credinţă în perspectiva Legământului, constituit de relaţia pe care Dumnezeu o stabileşte cu omul, prin darul Cuvântului său, intrând în comunicare cu el. Afirmă Conciliul Vatican II: „Dumnezeu, cel nevăzut, în belşugul iubirii sale se adresează oamenilor ca unor prieteni şi intră în relaţie cu ei pentru a-i chema şi a-i primi la împărtăşire cu el” (Constituţia dogmatică despre revelaţia divină, Dei Verbum, 2). „În această viziune fiecare om apare ca destinatarul Cuvântului, interpelat şi chemat să intre în acest dialog de iubire printr-un răspuns liber” (Exortaţia post-sinodală Verbum Domini, 22). Isus este Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Când învăţa, lumea recunoştea în cuvintele sale însăşi autoritatea divină, simţea apropierea Domnului, iubirea sa îndurătoare, şi aducea laudă lui Dumnezeu. În orice epocă şi în orice loc, cine are harul de a-l cunoaşte pe Isus, în special prin lectura Sfintei Evanghelii, rămâne fascinate de el, recunoscând că în predica sa, în gesturile sale, în Persoana sa el ne revelează chipul adevărat al lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp ne dezvăluie pe noi nouă înşine, ne face să simţim bucuria de a fi fii ai Tatălui care este în ceruri, arătându-ne baza solidă pe care să ne construim viaţa.

Dar adeseori, omul nu construieşte acţiunea sa, existenţa sa, pe această identitate, şi preferă nisipurile puterii, ale succesului şi banului, gândind că găseşte în ele stabilitate şi răspunsul la cerinţa de nesuprimat de fericire şi de plinătate pe care o poartă în sufletul său. Dar noi, pe ce voim să ne construim viaţa? Cine poate răspunde cu adevărat la neliniştea inimii omeneşti? Cristos este stânca vieţii noastre! El este Cuvântul veşnic şi definitiv care nu se teme de nici un fel de împotrivire, de dificultate, de necaz (Cf Verbum Domini, 10). Fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să poată pătrunde toată viaţa noastră, gândirea şi acţiunea, aşa cum proclamă prima lectură a Liturghiei de azi luată din cartea Deuteronomului: „Poruncile pe care vi le dau, puneţi-le în inima voastră, în sufletul vostru; legaţi-le la încheietura mâinii ca pe un semn, purtaţi-le ca pe o podoabă pe fruntea voastră” (11,18).

Iubiţi fraţi, vă îndemn să faceţi loc, în fiecare zi, Cuvântului lui Dumnezeu, să vă nutriţi din el, să-l meditaţi continuu. Este un ajutor preţios pentru a ne feri de un activism superficial ce poate satisface pentru moment orgoliul, dare care, la sfârşit, lasă goi lăuntric şi nesatisfăcuţi.

Să invocăm ajutorul Fecioarei Maria a cărei existenţă a fost marcată de fidelitatea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Să o contemplăm la Buna Vestire, la picioarele Crucii şi, acum, părtaşă la slava lui Cristos înviat. Asemenea ei, vrem să reînnoim „da-ul” nostru şi să-i încredinţăm cu încredere lui Dumnezeu drumul nostru.

La sfârşitul alocuţiunii duminicale şi înainte de recitarea rugăciunii „Angelus”, papa Benedict al XVI-lea a lansat acest apel:

Urmăresc continuu şi cu mare îngrijorare tensiunile care, în aceste zile, se înregistrează în diferite ţări din Africa şi din Asia.

Cer de la Domnul Isus ca jertfa mişcătoare a vieţii ministrului pakistanez Shahbaz Bhatti să trezească în conştiinţe curajul şi angajarea de a tutela libertatea religioasă a tuturor oamenilor şi, în felul acesta, să promoveze demnitatea lor egală.

Gândul meu sincer se îndreaptă apoi la Libia, unde recentele ciocniri au provocat numeroşi morţi şi o crescândă criză umanitară. Tuturor victimelor şi celor care se găsesc în situaţii îngrijorătoare le asigur rugăciunea şi apropierea mea, în timp ce invoc asistenţă şi ajutor pentru populaţiile lovite.

rv/al