2011-02-28 14:07:50

Libertatea religioasă şi tutela minorităţilor creştine în centrul convorbirilor dintre Papa şi preşedintele Parlamentului european


(RV - 28 februarie 2011) Luni dimineaţă, papa Benedict al XVI-lea l-a primit în Vatican pe preşedintele Parlamentului european, polonezul Jerzy Buzek, care apoi s-a întâlnit cu secretarul de Stat cardinalul Taricisio Bertone şi cu mons. Dominique Mamberti, secretar al Secţiei pentru Raporturile cu Statele. „Convorbirile desfăşurate într-un climat de cordialitate - se arată într-un comunicat al Sălii vaticane de presă - au permis un schimb util de opinii asupra relaţiilor dintre Biserica Catolică, Parlamentul european şi celelalte instituţii europene, precum şi asupra contribuţiei pe care Biserica o poate oferi Uniunii.

În cursul întâlnirii, părţile s-au oprit şi asupra unor teme de actualitate precum angajarea pentru promovarea libertăţii religioase şi tutelarea minorităţilor creştine în lume.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.