Mons. Oder despre secretul sfinţeniei lui Ioan Paul al II-lea: a fost un om al lui Dumnezeu şi pentru umanitate

(RV - 25 februarie 2011) Încep să se înmulţească în toată lumea, întâlnirile şi iniţiativele de natură bisericească şi culturală care vor să sensibilizeze evenimentul care pe 1 mai va cataliza atenţia mondială: proclamarea de fericit a lui Ioan Paul al II-lea. Una din aceste iniţiative a avut loc vineri după amiază la Ateneul Pontifical „Regina Apostolorum” din Roma. Este vorba de o conferinţă cu titlul „Secretul şi esenţa sfinţeniei lui Ioan Paul al II-lea”. Conferenţiarul a fost mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a papei Ioan Paul al II-lea. Întâlnirea a fost promovată de „Centrul de Studii Ioan Paul al II-lea”, o structură din institutul „Regina Apostolorum” care culege publicaţii şi scrieri ale şi despre viitorul Fericit.

Alesandro Gisotti de la redacţia centrală l-a întrebat pe mons. Oder cu ce sentimente se pregăteşte pentru acest eveniment:
• Fără îndoială că, înainte de toate la nivel uman, este vorba despre o mare emoţie. Pentru mine, cauza de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea a fost, negreşit, o aventură spirituală care mi-a marcat persoana şi care constituie o cezură în viaţa mea. A fi conştient că am putut contribui la realizarea acestei realităţi extraordinare, de a fi ajuns la acest punct, îmi dă un sentiment de satisfacţie, de bucurie faţă de Domnul.

Sunt, negreşit, multe aspecte importante ale acestui proces pentru beatificare. Ce va impresionat mai mult în aceşti ani de lucru..
• În mod cert spiritualitatea sa, modul său de a se ruga, modul său de a fi. Din figura lui Ioan Paul al II-lea impresionează, fără îndoială, profunzimea vieţii sale spirituale. O expresie care îl defineşte foarte bine este „om al lui Dumnezeu”, „om al rugăciunii”. Acesta este un aspect pe care-l voi purta cu mine în inimă, o comoară pentru mine, pentru preoţia mea. Apoi, procesul este făcut şi din întâlniri cu persoane ce scriu mărturiile şi care participă la proces. În acest caz, ceea ce m-a mişcat sufleteşte a fost apropierea acestui mare om al lui Dumnezeu - acest mare mistic, putem spune - de viaţa atâtor oameni. El a intrat în inimile noastre, în familiile noastre şi a rămas. Afecţiunea care se simte din mărturiile ce sosesc la sediul nostru, fac să se înţeleagă că papa Ioan Paul al II-lea este o persoană vie, în inimile, în sentimentele noastre. Şi lucru foarte frumos, încă de la începutul procesului, imediat după moarte, au fost semnalate primele grupuri de rugăciune formate spontan în diferite părţi ale lumi pentru beatificarea lui. E vorba de mişcări spirituale sau grupuri familiale şi grupuri de prieteni care se adună şi se roagă.

Tema conferinţei are un titlu deloc uşor: „Secretul şi esenţa sfinţeniei lui Ioan Paul al II-lea”. Care este esenţa acestei mărturii de sfinţenie?
• Efectiv, a reda printr-o frază - dar chiar şi printr-o conferinţă un cadru complet al acestui personaj este cu neputinţă. Ceea ce caracterizează însă figura lui Ioan Paul al II-lea, cum reiese din documentele procesului de beatificare, sunt esenţa două dimensiuni. Dimensiunea sa de om al rugăciunii, de om al lui Dumnezeu, şi dimensiunea solicitudinii sale apostolice, faptul de a fi misionar al lui Cristos. Într-adevăr era urgentă în el acea dragoste pentru Cristos care îl mâna să-l poarte pe Domnul pretutindeni. Punctul comun al acestor două aspecte este iubirea pentru Cristos. El l-a iubit pe Domnul pentru că s-a simţit profund iubit de Domnul, pentru că nu putea face altceva decât să răspundă cu această profunzime de viaţă spirituală şi cu această deschidere a inimii sale faţă de lume.

Ce roade se aşteaptă de la această beatificare de duminică 1 mai?
• Sunt conştient: în anii acestui proces, am avut senzaţia netă că în realitate Domnul lucrează, Domnul dictează timpii şi modul său de a lucra, adesea surprinzător şi stupefiant. Sunt convins că prin mesajul lui Ioan Paul al II-lea Domnul va semăna în inimile a numeroase persoane multe roade spirituale. Elementul lor comun va fi, sper şi doresc, acela de a trezi speranţa, o reînnoită speranţă căci el a fost un martor al speranţei. Este acea speranţă pe care lumea nu o poate da, dar o dă numai prietenia cu Domnul, cu Cristos.

Aici serviciul audio: