2011-02-24 19:19:36

Joi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 24 februarie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa l-a primit joi dimineaţă în Vatican pe preşedintele libanez Michel Sleiman împreună cu soţia şi membrii suitei: subliniată urgenţă rezolvării conflictelor în ţările arabe.

- Tot joi dimineaţă, Sfântul Părinte a primit în audienţe succesive şapte prelaţi ai Conferinţei episcopale din Filipine pentru vizita canonică ad Limina Apostolorum.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm o serie de numiri episcopale în Germania şi în Mexic.

- Libia. Confruntări la 50 de km de capitala Tripoli. Uniunea Europeană şi Rusia într-o declaraţie comună definesc „inacceptabilă” folosirea forţei la care s-a recurs în Libia împotriva manifestanţilor şi, în special, violenţa împotriva populaţiei civile. Din partea sa, Bruxelles-ul ia în consideraţie ipoteza unei intervenţii umanitare în timp ce Moscova defineşte „inadmisibilă” orice ingerinţă externă în situaţia libiană şi folosirea forţei.

- Protestul din lumea arabă. Revoltele populare din Algeria până în Bahrein tulbură tradiţionalele echilibre internaţionale, dar nu au loc în numele islamului. Este convingerea diferiţilor exponenţi politici şi religioşi, care miercuri la Roma au luat parte la reuniunea „Agenda convieţuirii” promovată de Comunitatea Sfântul Egidiu. Creştini şi musulmani au fost încurajaţi să contribuie la construirea unor democraţii laice şi garante ale drepturilor umane pentru toţi.

- Italia. Europa să nu lase singură Italia în faţa situaţiei urgente a imigraţiei provocată de revoltele din Nord Africa: este apelul ministrului de Interne italian Roberto Maroni care joi a sosit la Bruxelles pentru Consiliul european al Afacerilor Interne.

- Coreea de Nord. Motivele care au declanşat crizele în lumea arabă şi islamică pun în mişcare şi Extremul Orient. După China, şi în Coreea de Nord sute de manifestanţi s-au ciocnit cu forţele de poliţie într-un oraş de la graniţa cu China continentală.

- Washington. Preşedintele Obama deschide posibilitatea pentru căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, împotriva unei legi votate de Congres. Potrivit preşedintelui american, legea federală în apărarea căsătoriei ar fi neconstituţională, întrucât discriminatorie în baza orientărilor sexuale. Energică dezaprobarea din partea episcopilor catolici.

- Egipt. Ucis un preot de rit copt ortodox. Poate o acţiune de jaf, poate omucidere din motive religioase. Cazul este cercetat de poliţie.

- Egipt. Armata egipteană foloseşte forţa împotriva mănăstirilor copte. Numeroşi răniţi.

- Irak. Ucis un creştin caldeean în vârstă de 70 de ani. Cresc temerile de noi atacuri.

- Noua Zeelandă: solidaritatea Bisericii australiene cu victimele cutremurului de pământ.

- Haiti. În scădere numărul cazurilor de holeră dar continuă starea de alertă.

- Ecuador. La Quito 7 tone de rozarii pentru rucsacurile tinerilor la ZMT. Într-o mică fabrică aproape de Quito, capitala Ecuadorului în America Latină, un grup de 150 de femei dau curs unei cereri de muncă foarte specială. Din mâinile lor ies rozariile care se pun în rucsacurile participanţilor la ZMT - Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, din august 2011.

- Statele Unite. Rezultatul studiului unui cercetător american: femeile care merg la biserică sunt mai fericite.

- Sud Sudan. "Un microfon este mai bine decât un pistol": anunţă unul din crainici la Radio Miraya, emiţătorul în creştere al Naţiunilor Unite pentru reconstrucţia ţării.

- Spania. Dedicată tinerilor misionari viitoarea Zi hispano-americană care se va celebra duminică 6 martie.

- România. Premierul Emil Boc i-a spus preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, că România aşteaptă din partea preşedinţiei în exerciţiu a UE, deţinută de Ungaria, stabilirea calendarului aderării la Spaţiul Schengen, susţinând că Guvernul a făcut ceea ce era necesar pentru securizarea graniţelor.

- Din actualitatea internaţională: Continuă protestele în diferite ţări ale lumii arabe, unde societatea cere reforme şi democraţie în timp ce se înregistrează primele deschideri din partea guvernelor.

- Vineri 25 februarie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Tarasie, arhiepiscop al Constantinopolului, anul 806, apărător, împreună cu Sfântul Ioan Damaschinul şi Sfântul Gherman, al cultului icoanelor, cinstit şi în calendarul roman sau latin unde mai este comemorat Sântului Lazăr, fratele Martei şi al Mariei din Betania.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.