A depăşi egoismul: Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare, publicat pe 22 februarie

(RV – 22 februarie 2011) „Lipsit de lumina credinţei întregul univers sfârşeşte închis într-un mormânt fără viitor, fără speranţă”. Astfel scrie Sfântul Părinte în Mesajul pentru Postul Mare, publicat pe 22 februarie.
În Mesaj, Benedict al XVI-lea subliniază încă o dată că „Dumnezeu a creat omul pentru înviere şi pentru viaţă, şi acest adevăr dă dimensiunea autentică şi definitivă istoriei oamenilor, existenţei lor personale şi sociale, culturii, politicii şi economiei”.

Reparcurgând textele liturgice din duminicile Postului Mare, Papa subliniază că în a cincea duminică, în care este proclamată învierea lui Lazăr „suntem puşi în faţa misterului ultim al existenţei noastre”.

„Comuniunea cu Cristos în această viaţă – explică Pontiful – ne pregăteşte să depăşim hotarul morţii, pentru a trăi pentru totdeauna în El.
Credinţa în învierea morţilor şi speranţa în viaţa eternă ne deschid privirea spre sensul ultim al existenţei noastre”.

„Să ne eliberăm inima de greutatea celor materiale, de o legătură egoistă cu 'cele lumeşti' care ne sărăceşte şi ne împiedică să fim disponibili şi deschişi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele”.
Acesta este îndemnul pe care Benedict al XVI-lea îl adresează credincioşilor plecând de la tema Mesajului: „Înmormântaţi fiind împreună cu el, prin botez, aţi şi fost înviaţi, prin credinţă, împreună cu el” (Col 2,12).

Postul, pomana şi rugăciunea. „Prin practicile tradiţionale ale postului, pomenii şi rugăciunii, expresii ale dorinţei intense de convertire – continuă Episcopul Romei – Postul Mare educă la a trăi tot mai radical iubirea lui Cristos”.

„Pentru un creştin – precizează Succesorul lui Petru – postul nu are nicio caracteristică constrictivă, dar deschide tot mai mult spre Dumnezeu şi spre nevoile celorlalţi, şi face astfel încât iubirea faţă Dumnezeu să fie şi iubire faţă de aproapele”.
De fapt, practica postului care „poate avea diferite motive”, comportă pentru un creştin capacitatea „de a depăşi egoismul pentru a trăi într-o logică a dăruirii şi a iubirii”, învăţându-l să-şi „mute privirea de la propriul „eu”pentru a-l recunoaşte pe Dumnezeu în chipurile atâtor fraţi ai noştri”.

Cât despre practica pomenii, aceasta este „o trimitere la primatul lui Dumnezeu şi la atenţia faţă de aproapele”, îndepărtând „tentaţia de a avea, aviditatea banului, care pun în primejdie primatul lui Dumnezeu în viaţa noastră”.


„Dorinţa intensă de a poseda – explică Papa – provoacă violenţă, necinste şi moarte. Idolatria bunurilor nu numai că îndepărtează de celălalt dar îl despoaie pe om, îl face nefericit, îl înşeală, îl amăgeşte fără să realizeze ceea ce promite, pentru că pune lucrurile materiale în locul lui Dumnezeu, unicul izvor de viaţă”.

„Cum să se înţeleagă bunătatea paternă a lui Dumnezeu dacă inima este plină de sine şi de propriile proiecte cu care omul se înşeală crezând că-şi poate asigura viitorul?”, se întreabă Sfântul Părinte, indicând ca antidot practica pomenii, adică „capacitatea de a împărţi” cu ceilalţi.
În fine, rugăciunea ne permite „să căpătăm o nouă concepţie asupra timpului: de fapt, fără perspectiva eternităţii şi a transcendenţei, timpul nu face decât să ne ritmeze paşii spre un orizont fără viitor”.

A învinge tentaţiile răului. „Diavolul este în acţiune şi nu încetează nici azi să-l tenteze pe omul care vrea să se apropie de Domnul”, dar „Cristos iese învingător, pentru a deschide inima noastră spre speranţă şi pentru a ne călăuzi în a învinge tentaţiile celui rău”.
Acesta este comentariul Sfântului Părinte la prima duminică din Postul Mare, care ne aminteşte cum „credinţa creştină implică, după exemplul lui Cristos şi în uniune cu El, o luptă „împotriva stăpânitorilor acestei lumi a întunericului”, după cum se citeşte în Scrisoarea către Efeseni.

Evanghelia Schimbării la Faţă, care „anticipează învierea şi vesteşte îndumnezeirea omului” ne îndeamnă, în a doua duminică din Postul Mare, „să ne îndepărtăm de zgomotul de fiecare zi pentru a ne cufunda în prezenţa lui Dumnezeu”, a cărui Cuvânt ne ajută să deosebim „binele de rău”.

Întrebarea pe care o adresează Isus femeii Samaritene, în a treia duminică din Postul Mare, exprimă – după cum evidenţiază Episcopul Romei – „interesul lui Dumnezeu faţă de fiecare om” şi ne arată că „doar această apă poate stinge setea noastră de bine, de adevăr şi de frumuseţe” pentru că „irigă deşertul sufletului neliniştit şi nemulţumit”.
Miracolul vindecării orbului din naştere se află în centrul celei de-a patra duminici din Postul Mare şi „este semnul că Cristos, odată cu ochii vrea să ne deschidă şi privirea interioară, pentru ca credinţa noastră să devină mereu tot mai profundă, iar noi să putem recunoaşte în El pe unicul Mântuitor”.
„A ne lăsa transformaţi de acţiunea Duhului Sfânt, precum Sfântul Paul pe calea Damascului; a orienta cu decizie existenţa noastră potrivit voinţei lui Dumnezeu; a ne elibera de egoismul nostru, depăşind instinctul de stăpânire asupra altora şi a ne deschide carităţii lui Cristos”.
Acesta este în sinteză itinerariul de „convertire” al Postului Mare, care reprezintă – cum subliniază Sfântul Părinte – „un moment favorabil pentru recunoaşterea slăbiciunii noastre şi pentru a accepta – printr-o sinceră revizuire a vieţii – Harul înnoitor al sacramentului Spovezii şi a ne îndrepta cu decizie spre Cristos”.

Aici serviciul audio: