Papa la „Angelus”: Desăvârşirea stă în a ne comporta ca fii ai lui Dumnezeu; păstorii
să adopte noul stil de viaţă a lui Isus
(RV - 20 februarie 2011) Chiar dacă suferiţi din cauza nedreptăţilor, evitaţi răzbunarea
şi ura. Cine îl primeşte pe Dumnezeu în viaţa sa realizează o nouă existenţă animată
de iubire. Benedict al XVI-lea a comentat textele biblice propuse la Liturghia
duminicală înainte de recitarea rugăciunii "Îngerul Domnului" împreună cu mii de credincioşi,
romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru, scăldată de razele unui
soare ce anticipează trecerea în anotimpul primăverii. A îndemnat ca atunci când se
suferă din cauza răului provocat nouă de cineva, să nu se răspundă cu ură. De asemenea,
a cerut păstorilor să adopte „noul stil” impus de iubirea adevărată. În fine, un salut
persoanelor care în Columbia promovează diferite iniţiative pentru a aminti vizita
de acum 25 de ani a lui Ioan Paul al II-lea.
Dar să ascultăm alocuţiunea
duminicală în forma expusă de papa Benedict: • Iubiţi fraţi
şi surori, în această a şaptea duminică din Timpul Ordinar, lecturile biblice ne vorbesc
despre voinţa lui Dumnezeu de a-i face părtaşi pe oameni la viaţa sa:„Fiţi
sfinţi, căci eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” - se citeşte în Cartea
Leviticului (19,1). Cu aceste cuvinte, şi preceptele care derivă din ele, Domnul invita
poporul pe care şi-l alesese să fie fidel alianţei cu el umblând pe căile sale şi
întemeia legislaţia socială pe porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi” (Lev 19,18).
• Dacă îl ascultăm apoi
pe Isus, în care Dumnezeu a asumat un trup muritor pentru a deveni aproapele fiecărui
om şi revela iubirea sa nemărginită faţă de noi, regăsim aceeaşi chemare, acelaşi
obiectiv cutezător. Spune, de fapt, Domnul: „Fiţi, aşadar, desăvârşiţi,
precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este" ( Mt 5,48). Dar cine ar putea
să devină desăvârşit? Perfecţiunea noastră este a trăi ca fii ai lui Dumnezeu împlinind
concret voinţa sa. Sfântul Ciprian scria că „paternităţii lui Dumnezeu trebuie
să-i corespundă un comportament de fii ai lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie
preamărit şi lăudat de buna conduită a omului” (De zelo et livore,
15:CCL 3a, 83).
În ce mod îl putem imita pe Isus? El ne spune: „iubiţi
pe duşmanii voştri, rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc şi vă vorbesc de rău,
ca să fiţi fiii Tatălui vostru din ceruri" (Mt 5, 44-45). •Cine îl primeşte pe Domnul în viaţa sa şi îl iubeşte cu toată inima este capabil
de un nou început. Reuşeşte să facă voinţa lui Dumnezeu: să realizeze o nouă formă
de existenţă însufleţită de iubire şi destinată veşniciei.
Apostolul Paul
adaugă: „Nu ştiţi că sunteţi templul lui Dumnezeu
şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” ( 1Cor 3,16). Dacă suntem cu
adevărat conştienţi de această realitate, şi viaţa noastră este plăsmuită din ea,
atunci mărturia noastră devine clară, grăitoare şi eficace. Un autor medieval a scris:
„Când întreaga fiinţă a omului s-a amestecat, pentru a spune aşa, cu iubirea
lui Dumnezeu, atunci splendoarea sufletului să se reflectă şi în aspectul exterior"
(Giovanni Climaco, Scala Paradisi, XXX: PG 88, 1157 B), în totalitatea vieţii.
• „Mare lucru este iubirea - citim în cartea Imitaţiunea
lui Cristos, un bine care face uşor orice lucru anevoios şi suportă
liniştit orice lucru dificil. Iubirea aspiră să urce
în sus fără să fie reţinută de vreun lucru pământesc. Se naşte din Dumnezeu şi numai
în Dumnezeu poate găsi odihnă” (III,V,3).
Dragi prieteni, poimâine,
22 februarie, vom celebra sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru. Lui, primul dintre
Apostoli, Cristos i-a încredinţat sarcina de Maestru şi de Păstor pentru călăuzirea
spirituală a Poporului lui Dumnezeu, pentru ca acesta să poată să se înalţe până la
cer. • Îndemn, de aceea, toţi păstorii să asimileze acel „nou
stil de viaţă” care a fost inaugurat de Domnul Isus şi a fost preluat
de Apostoli ( Scrisoare de proclamare a Anului Sfintei Preoţii). Să o invocăm
pe Fecioara Maria, Mama lui Dumnezeu şi a Bisericii, pentru ca să ne înveţe să ne
iubim unii pe alţii şi să ne primim ca fraţi, fii ai aceluiaşi Tată ceresc.
În
momentul saluturilor în diferite limbi, dopă recitarea rugăciunii „Angelus”,
adresându-se pelerinilor polonezi papa a spus. „Când avem de suferit din cauza răului,
persecuţiei, nedreptăţii, să evităm răzbunarea, vendeta şi ura, şi să ne rugăm pentru
persecutori”.
Salutând pelerinii francofoni Pontiful a subliniat că „Domnul
ne invită să săvârşim acte concrete de iertare: această iubire efectivă pentru aproapele
este în stare să schimbe ordinea lumii respingând falsa ei înţelepciune şi idolii
pe care ni-i propune”.
Pontiful a salutat de asemenea grupul de cântăreţi
de la Şcoala din Londra în amintirea cardinalului Herbert Vaughan, arhiepiscop de
Westmintser şi fondator al Societăţii Misionare a Sfântul Iosif de Mill Hill, mort
în anul 1903. Papa a amintit deviza acestuia „Amare et servire” - a iubi şi
a sluji, o frumoasă expresie - a spus - a modului de viaţă creştină, potrivit Evangheliei
duminicale care ne cheamă la iubire necondiţionată.
Iată, stimaţi ascultători
şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa duminică 20 februarie, la întâlnirea
cu credincioşii, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru
rugăciunea „Angelus”, binecuvântare pe care o extinde bucuros pe această cale la toţi
cei dispuşi lăuntric să o primească în spirit de credinţă.