„Să încercăm să-l imităm, măcar puţin, pe Dumnezeul nostru”: Consideraţii omiletice la Duminica a VII-a, Timpul ordinar, A

(RV - 19 februarie 2011) E Ziua Domnului. În Duminica a şaptea din Timpul ordinar, Liturghia propune un fragment din Evanghelia după Sfântul Matei 5,38-48, în care Domnul nostru Isus Cristos, vorbind ucenicilor despre iubirea faţă de proprii duşmani, afirmă:
"Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte». Eu însă vă spun: nu întoarceţi răul celor care vă fac rău, ci dacă unul te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt; şi dacă cineva vrea să te dea în judecată ca să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi mantaua. Şi dacă cineva te obligă să faci cu el o mie de paşi, tu fă două mii. Celui care îţi cere, dă-i, iar celui care vrea să se împrumute de la tine, nu-i întoarce spatele. "Aţi auzit că s-a spus: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe duşmanul tău». Eu însă vă spun: iubiţi pe duşmanii voştri, rugaţi-vă pentru cei care vă prigonesc şi vă vorbesc de rău, ca să fiţi fiii Tatălui vostru din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei buni şi peste cei răi şi să cadă ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare nu fac aceasta şi vameşii? Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare nu fac aceasta şi păgânii? Fiţi, aşadar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este".

Este cuvântul Domnului.

Părintele carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie Spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma într-un scurt comentariu la această pericopă insistă asupra necesităţii de a rupe spirala violenţei: nicicând să nu se mai întâmple cazul de „a-şi face singur dreptate”.

Până şi străvechea lege a talionului urmărea să pună frâu răzbunării. Această lege prezentă în primul cod de legi cunoscut în istorie, Codul lui Hammurabi, datând probabil din anul 1760 înainte de Cristos, preluată de Vechiul Testament a fost introdusă de romani în Legea celor 12 Table care erau afişate în for. Urmărea o stabilire echitabilă a dreptăţii în termenii latini „talis-qualis” „atât-cât”, şi nimic mai mult, de unde numele de legea talionului, de la cuvântul latin talis devenit talio-talionis. Ştiau bine cei antici că sălbaticul din firea umană tinde să întreacă măsura când e vorba de a-şi face singur dreptate.

Isus spune că nu ajunge legea „dinte pentru dinte”, deşi exprimă egalitate matematică, ci că trebuie să se termine odată cu judecata absurdă care nu cunoaşte decât prieteni şi duşmani, fără nici o altă nuanţă sau tentă în relaţiile dintre oameni. Aceasta cere astăzi Isus continuând marele discurs programatic, numit „Cuvântarea de pe munte”. Nu-i de-ajuns o reglementare a răului, căutând stabilirea unui echilibru între crimă şi pedeapsă, dacă apoi principiul rămâne acelaşi, aplicat fără dragoste: cine greşeşte plăteşte!

Legea iubirii pe care Isus o propune, este, fără nici un dubiu, paradoxală, exagerată, radicală. Trebuie să iubim şi să iertăm şi gata; trebuie să-i face bine chiar celui care ne urăşte, oricărui duşman. Am putea să ne întrebăm dacă Isus ştie cum stau lucrurile şi ce se întâmplă între oameni, dacă are simţul realităţii sau doar visează o realitate ce nu există. La această bănuială răspunde bine fraza care explică pentru ce trebuie schimbată logica şi introdusă altă reacţie: „Ca să fiţi fiii Tatălui vostru din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei buni şi peste cei răi şi să cadă ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”, spune Isus.

A fi fii ai lui Dumnezeu vrea oare să spună „a primi nedreptăţi fără a reacţiona, a îndura samavolnicii şi violenţe, a nu restabili dreptatea încălcată? Nu, nu aceasta vrea să spună Isus, ci a schimba modul de a gândi, a intra într-o altă logică, cea a iubirii desăvârşite a lui Dumnezeu, care nu se resemnează în faţa răutăţii noastre şi a inimii împietrite, şi încearcă mereu dialogul şi întâlnirea cu răbdare şi fantezie.

Numai Dumnezeu reuşeşte să se comporte cu această generozitate totală, cu o milostivire ce iartă cu mărinimie totul, întotdeauna. Ţinta la care cheamă Isus este înaltă sublimă. Fiecare creştin este chemat să tindă spre ea atât cât poate. Isus ne spune tuturor: „Fiţi, aşadar, desăvârşiţi, precum Tatăl vostru ceresc desăvârşit este". Să încercăm să-l imităm, măcar puţin, pe acest Dumnezeu al nostru!

Duminică plăcută, iubiţi ascultători !

Aici serviciul audio:

RV/AL