Binomul bolnavi-Biserică: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica „Octava Dies”

(RV – 19 februarie 2011) Creşte, în întreaga lume, aşteptarea privind ceremonia de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, ce va avea loc pe 1 mai, anul acesta.
Unul din aspectele cele mai luminoase ale mărturiei lui Karol Wojtyla a fost modul în care a trăit lunga perioadă de boală. Tocmai de la acest aspect pleacă reflexia părintelui Federico Lombardi asupra binomului bolnavi-Biserică, în editorialul său pentru „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului Vatican de Televiziune. Să-l urmărim:

• „A fost Ioan Paul al II-lea cel care a voit ca Biserica să celebreze în fiecare an o Zi Mondială a Bolnavului, în luna februarie, în ziua dedicată Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes.

Boala este parte atât de esenţială a experienţei umane încât face parte în mod necesar şi din esenţa fiecărei experienţe de credinţă.
Boala atinge fiecare persoană, fie direct – în propriul trup, în propria minte; fie persoanele apropiate sau din anturaj, încât afectează sufleteşte, creând provocări sentimentelor de iubire, de speranţă şi chiar credinţei.

Isus Cristos, prin atenţia acordată celor suferinzi, prin patima şi moartea sa, este cuvântul de confort cel mai credibil pentru bolnavi şi tot astfel trebui să încerce să fie întreaga Biserică, însufleţind solidaritatea şi iubirea în fiecare dimensiune a comunităţii umane.

Ne pregătim pentru beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, cel care a dat atât de mult mărturie despre boala trăită în credinţă. Modul în care şi-a trăit boala – faţă de sine şi faţă de noi – este unul din motivele principale pentru care noi toţi suntem convinşi de sfinţenia sa. Precum Isus care poartă Crucea şi el este un mare prieten, mijlocitor pentru fiecare bolnav.

Dar dincolo de cuvântul de confort trebuie să existe şi angajarea. Spune Benedict al XVI-lea: „Măsura umanităţii se determină în raport cu suferinţa şi cu cel care suferă. Acest lucru este valabil pentru fiecare în parte ca şi pentru societate.
O societate care nu reuşeşte să-i accepte pe cei suferinzi şi să contribuie aşa încât suferinţa să fie împărtăşită şi înţeleasă este o societate crudă şi inumană” (Spe salvi, 38).

Suferinţa îndeamnă la iubire şi poate suscita iubire. Multă iubire. Fără suferinţă nu putem cunoaşte profunzimea iubirii. Să ne rugăm pentru a reuşi să înţelegem şi să trăim această iubire, pentru a face să crească în noi umanitatea”.

Aici serviciul audio: