Papa la audienţa generală: Sfântul Ioan al Crucii, bardul Iubirii divine

(RV - 16 februarie 2011) La audienţa generală de miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican, papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa Sfântului Ioan al Crucii.
Propunem aici sinteza catehezei rostită de Pontif pentru pelerinii de limbă franceză.
Iubiţi fraţi şi suror, născut în 1542, Sfântul Ioan al Crucii a fost hirotonit preot în Ordinul carmelit. El a aderat imediat la proiectul de reformă a Carmelului întreprins de Sfânta Tereza de Avila „pentru cea mai mare slavă a lui Dumnezeu”. Supranumit „Doctor mistic sau al Teologiei spirituale”, el este unul dintre cei mai importanţi poeţi lirici spanioli. Operele sale sunt: „Noaptea întunecată a sufletului”, „Urcarea Muntelui Carmel”, „Cântare spirituală”, „Flacăra iubirii vii”. Ele propun un drum de purificare a sufletului prin lucrarea tainică a Spiritului Sfânt până la unirea de iubire cu Dumnezeu. Purificarea începe prin cea a simţurilor şi se continuă cu cea a intenţiei, a memoriei şi a voinţei, care se obţine prin credinţă, singura măsură a lui Dumnezeu, speranţa pură şi dragostea care revelează sufletul spre Dumnezeu. Dumnezeu singur este cel care purifică! Omul trebuie să colaboreze liberându-se de ceea ce este contra voinţei lui Dumnezeu şi dispunându-se la acţiunea sa cu generozitate. Iubiţi fraţi şi surori, Sfântul Ioan al Crucii, bardul Iubirii divine, ne îndeamnă să pornim cu hotărâre pe drumul de purificare a inimii şi a vieţii noastre pentru a întâmpina lumina lui Cristos dincolo de întunecimile noastre omeneşti. Sfinţenia nu este privilegiul câtorva, ea este desăvârşirea la care fiecare creştin este chemat!

(Sfântul Ioan al Crucii a murit în mănăstirea din Ubeda, la 14 decembrie 1591, în vârstă de patruzeci şi nouă de ani).

În continuare, biografia Sfântului Ioan al Crucii. Sursă: arcb.ro

Sfântul Ioan al Crucii e contemporan cu Sfânta Tereza de Avila şi colaborator al ei la opera de reformare a vieţii călugăreşti carmelite, atât în mănăstirile pentru femei, cât şi cele pentru bărbaţi; deşi mai tânăr decât ea cu douăzeci şi şapte de ani, nu a ezitat să-l considere părintele spiritual al sufletului ei şi să-i ceară părerea în problemele importante. Pentru statura lui mică, îi spunea în glumă „jumătate de om", dar, în acelaşi timp, îl numea „micul Seneca"; tot ea mărturiseşte că nu era posibil să înceapă a vorbi cu dânsul despre Dumnezeu, fără a-l vedea imediat răpit în extaz.

Ioan de Ylpez, care în mănăstire şi-a luat numele de Ioan al Crucii, s-a născut la Fontiveros, provincia Avila din Spania, în anul 1542, dintr-o familie săracă. El va istorisi mai târziu că, la vârsta de cinci ani, a căzut într-o fântână, şi numai datorită Preacuratei Fecioare Maria a rămas în viaţă şi a fost scos viu de acolo. Deoarece nu s-a acomodat cu nici una dintre activităţile şi profesiunile lucrative în care familia a voit să-l reţină, la vârsta de douăzeci de ani, a intrat într-o mănăstire a călugărilor carmeliţi, dar a fost profund dezamăgit de viaţa mediocră şi delăsătoare ce domnea între zidurile mănăstirii. Întristat de cele constatate, se gândea să treacă la călugării trapişti, ale căror norme severe de viaţă i se păreau mai corespunzătoare preferinţelor sale. La această răscruce de viaţă s-a întâlnit cu Tereza a lui Isus, reformatoarea Carmelitelor.

Sfânta „fondatoare" nutrea de multă vreme gândul de a introduce reforma şi în mănăstirile carmelite de bărbaţi, dar nu întâlnise omul providenţial. Ochiul ei pătrunzător a întrevăzut în acel frate tânăr, mic de statură, extrem de serios, cu trupul firav, dar cu sufletul bogat, pe colaboratorul ideal pentru a duce la îndeplinire proiectul ei îndrăzneţ. Micul frate, în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, a dat imediat dovadă de un curaj neînfrânt; şi-a luat numele de Ioan al Crucii şi a obţinut de la superiorii săi permisiunea de a reinstaura într-o mănăstire disciplina aspră a primelor comunităţi carmelite. Astfel, a luat fiinţă la Durvelo primul convent al carmeliţilor desculţi. Întoarcerea la mistica spirituală a deşertului şi străduinţele pentru a face înţeles şi acceptat noul fel de viaţă au abătut asupra iniţiatorului reformei un val de suferinţe, concretizate prin maltratări fizice şi calomnii grave. În 1577, a fost aruncat în temniţa de la Toledo, unde a stat opt luni de zile. Pe când se afla în întunericul acestor încercări, sufletul său a fost incendiat de flacăra poeziei ce va străbate operele sale de îndrumare spirituală. Într-o convorbire tainică avută cu Isus Răstignit, a fost întrebat: „Ioane, cu ce să-ţi răsplătesc tot ce ai făcut pentru mine?" Răspunsul a fost: „Domine, pati et contemni pro te" - „Doamne, să sufăr şi să fiu dispreţuit pentru tine!" Sfântul Ioan al Crucii a scris câteva dintre cele mai adânci şi luminoase lucrări de analiză şi îndrumare pe căile vieţii spirituale: Noaptea întunecată a sufletului, Urcarea Muntelui Carmel, Cântare spirituală, Flacăra iubirii vii. Ca un adevărat maestru, el îşi expune gândul în sentinţe scurte şi cuprinzătoare: „Să nu faci, nici să nu spui vreun lucru important, pe care Cristos nu l-ar face şi nu l-ar spune, dacă s-ar afla în situaţia în care te afli tu, dacă ar avea vârsta şi sănătatea ta"; „Nu cere altceva decât crucea, şi anume crucea fără mângâieri, deoarece aceasta este crucea adevărată"; „Renunţă la dorinţele tale şi vei afla ceea ce doreşte inima ta".

Sfântul Ioan al Crucii a murit în mănăstirea din Ubeda, la 14 decembrie 1591, în vârstă de patruzeci şi nouă de ani. A fost ridicat la cinstea altarelor în 1726 şi Papa Pius al IX-lea l-a proclamat „învăţător al Bisericii".