Papa la audienţa generală a vorbit despre Sf. Ioan al Crucii, cântăreţ al iubirii
divine: credinţa nu este o povară, ci lumină pentru viaţă
(RV - 16 februarie 2011) Papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza audienţei
generale de miercuri, în Aula Paul al VI-lea din Vatican, Sfântului Ioan al
Crucii, mare mistic din secolul al XVI-lea, Spania, anii vieţii 1542- 1591,
prieten al Sfintei Tereza de Avila. Papa a reparcurs viaţa Sfântului spaniol
şi s-a oprit asupra învăţăturii spiritual a “Doctorului mistic” şi reformator al Ordinului
carmelit. Doctrina sa, a observat Pontiful, descrie “un drum sigur pentru a ajunge
la sfinţenie, starea de desăvârşire la care Dumnezeu ne cheamă pe toţi.
Sfântul
Ioan al Crucii, a spus Benedict al XVI-lea, ne învaţă că a-l urma pe Cristos “nu este
o povară”, ci este lumina care ne ajută în viaţa de fiecare zi. Papa a amintit că
existenţa misticului spaniol nu a însemnat un „zbor peste norii mistici”, a fost în
schimb foarte dură, „practică şi concretă”. De aici, a subliniat că experienţa Sfântului
Ioan al Crucii este un model pentru toţi, nu doar pentru puţine suflete alese: •
Dacă un om poartă în sine o mare iubire, această iubire îi dă aproape aripi şi suportă
mult mai uşor toate lucrurile chinuitoare ale vieţii, întrucât poartă în sine această
mare lumină. Şi aceasta este credinţa: a fi iubit de Dumnezeu şi a se lăsa iubit de
Dumnezeu în Cristos Isus.
Sfinţenia, a afirmat Papa, nu este opera
noastră dar este o deschidere a ferestrelor sufletului nostru la lumina lui Dumnezeu,
pentru ca să ne poată transforma viaţa. Sfinţenia este înainte de toate a se lăsa
iubiţi de Dumnezeu: • Să-l rugăm pe Domnul pentru ca să ne ajute să găsim
această sfinţenie de a ne lăsa iubiţi de Dumnezeu, care este chemarea noastră a tuturor
şi adevărata răscumpărare.
Pontiful a parcurs viaţa Sfântului Ioan al Crucii,
marcată de suferinţe, dificultăţi şi neînţelegeri, întotdeauna depăşite cu o neclintită
încredere în Domnul. Şi a amintit prietenia spirituală cu Tereza de Avila împreună
cu care a întreprins reforma Ordinului carmelit „spre mai marea slavă a lui Dumnezeu”.
Supranumit „Doctor mistic sau al Teologiei spirituale”, el este unul dintre cei mai
importanţi poeţi lirici spanioli. Papa amintit operele sale: „Noaptea întunecată
a sufletului”,„Urcarea Muntelui Carmel”, „Cântarea spirituală”,„Flacăra iubirii vii”. Ceea ce au comun
aceste texte mistice este drumul de purificare treptată a sufletului pentru a ajunge
pe culmea perfecţiunii creştine.
O culme simbolizată de Muntele Carmel: •
Această purificare este propusă ca un drum pe care omul îl întreprinde, colaborând
cu lucrarea divină. Purificarea, care pentru a ajunge la uniunea de
iubire cu Dumnezeu trebuie să fie totală, începe de la cea a vieţii simţurilor şi
continuă cu cea care se obţine prin intermediul celor trei virtuţi teologale: credinţa,
speranţa şi dragostea, care purifică intenţia, memoria şi voinţa.
De altfel,
Sfântul Ioan al Crucii în cartea sa „Noaptea întunecată a sufletului” descrie aspectul
„pasiv”, adică intervenţia lui Dumnezeu în procesul de „purificare” a sufletului.
Efortul
uman, de fapt - a subliniat Papa - este incapabil de la sine să ajungă până la rădăcinile
profunde ale înclinaţiilor şi obişnuinţelor rele ale persoanei; le poate doar frâna,
dar nu eradica complet”. Pe de altă parte, a relevat, ceea ce face sufletul curat
şi liber „este eliminarea oricărei dependenţe dezordonate de lucruri”: • Procesul
lung şi obositor de purificare cere efortul personal, dar adevăratul
protagonist este Dumnezeu: tot ceea ce omul poate face este „a se dispune”,
a fi deschis acţiunii divine şi a nu-i pune obstacule. Trăind virtuţile teologale,
omul se elevează şi dă valoare propriei străduinţe. Ritmul de creştere a credinţei,
speranţei şi dragostei merge mână în mână cu lucrarea de purificare şi cu uniunea
treptată cu Dumnezeu până la a se transforma în el.
Când se ajunge la această
ţintă, a constatat, „sufletul se cufundă în însăşi viaţa trinitară” încât îl iubeşte
pe Dumnezeu „cu însăşi iubirea cu care el îl iubeşte, deoarece îl iubeşte în Duhul
Sfânt”. Iată, pentru ce, a spus Pontiful, Sfântul Ioan al Crucii susţine că „nu există
adevărată unire de iubire cu Dumnezeu dacă nu culminează în uniunea trinitară”.
În
momentul saluturilor către grupurile de pelerini, Papa a adresat un gând plin de afecţiune
Misionarelor Carităţii prezente în Aula Paul al VI-lea, mulţumindu-le pentru „mărturia
creştină bucuroasă pe care o dau în diferite continente, pe urmele neuitatei lor fondatoare”
Maica Tereza din Calcutta. Apoi, a adresat un salut coordonatorilor regionali ai Apostolatului
Mării, cu ocazia reuniunii de studiu promovate la Roma de Consiliul Pontifical pentru
Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor, încurajându-i să „identifice răspunsuri pastorale
adecvate la probleme lucrătorilor mării şi familiilor lor”.
Ca de obicei, la
terminarea audienţei generale, s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină,
intonată de Pontif şi continuată împreună cu credincioşii, aceştia putând urmări textul
scris pe verso biletelor de intrare. În final Papa a invocat binecuvântarea sa apostolică,
extinzând-o bucuros la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.