Spiritul legilor, întoarcerea la inimă: scurte consideraţii omiletice la Duminica a VI-a, Timp ordinar, Anul A

(RV - 12 februarie 2011) E ziua Domnului. În cea de-a VI-a Duminică din Timpul ordinar, Evanghelia Liturghiei prezintă pericopa de la Matei 5.17-37, în care Isus, oprindu-se să discute cu apostolii despre poruncile legii mozaice, spune între altele:
"Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. Nu am venit să desfiinţez, ci să desăvârşesc. Căci vă spun adevărul, înainte de a dispărea cerul şi pământul, nici o literă şi nici o virgulă nu va dispărea din Lege, până ce nu se vor împlini toate” (5,17-18).

Pe marginea acestui fragment, părintele carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie Spirituală la Universitatea pontificală Gregoriană din Roma comentează.

Continuitate dar şi depăşire: este ceea ce Isus propune astăzi în faţa multelor prescripţii ale legii mozaice. În lungul fragment evanghelic de 20 de versete, făcând parte din predica de pe munte - de şase ori apare refrenul: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime…Eu însă vă spun”. Nu este vorba de o mai mare severitate sau de noi norme pentru a strivi şi mai mult, ci o noutate interioară, sau cu cuvintele lui Isus însuşi „pentru o dreptate superioară”: „Căci vă spun vouă: dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (5,20). O dreptate superioară care sălăşluieşte în inima omului şi nu doar în formalităţile exterioare.

În această dreptate, care este reflexul bunătăţii fidele şi generoase a lui Dumnezeu Tatăl, stă continuitatea şi chiar noutatea comparativ cu tradiţiile şi normele consolidate. Este o logică de fond care uneori părea pierdută între firele încurcate ale prescrierilor minuţioase şi severe. Trebuia în schimb recuperat, spiritul legii, cu fidelă ascultare de voinţa lui Dumnezeu de care legea nu era decât un semnal palid, slăbit de detalii meschine foarte concrete şi de o miriadă de precepte ce sufocau şi inspirau frică.
Respectarea vieţii - să nu ucizi, ofranda pentru altar, împăcarea cu semenul înainte de a o aduce, privirea limpede cu gând curat, fidelitatea conjugală, jurământul şi mii de alte prescripţii trebuie conduse la rădăcină: ca chemare la bunătatea lui Dumnezeu, care în aceste situaţii trebuie să se reflecte în ele, pentru un adevărat drum de viaţă. Totul se întoarce la inimă. Dacă într-adevăr Dumnezeu locuieşte în inima noastră, atunci vom păşi spre libertatea autentică: libertatea fiilor lui Dumnezeu la care ne-a chemat Cristos.
Aceasta este înţelepciunea vestită de apostolul Paul şi despre care vorbeşte în Scrisoarea întâia către Corinteni 2,6-10: „celor maturi în credinţă le propunem şi noi o înţelepciune, dar ea nu este înţelepciunea acestei lumi, nici înţelepciunea stăpânitorilor acestei lumi, care sunt muritori. Dimpotrivă, noi vestim înţelepciunea lui Dumnezeu, înţelepciune ţinută ascunsă, dar rânduită de Dumnezeu înaintea tuturor veacurilor, ca să ne ducă la mărire. Nimeni dintre stăpânitorii acestei lumi nu a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul măririi. Noi vă vestim, după cum spune Scriptura: ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, ceea ce la inima omului nu a ajuns, aceea a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el. Nouă ne-a descoperit Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, această înţelepciune. Căci Duhul pătrunde în toate lucrurile, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu.

Duminică plăcută, iubiţi ascultători.

Aici serviciul audio: