Agenda pontificală la zi: nouă dieceză, numiri episcopale în R.D. Congo şi în India
(RV - 11 februarie 2011) În Republica Democratică Congo, Benedict al XVI-lea
a ridicat prefectura apostolică de Likouala la rangul de dieceză cu numele de Impfondo
cu aceeaşi configuraţie teritorială şi a numit ca prim episcop pe părintele Jean Gardin
din Congregaţia Sfântului Spirit, până acum prefect apostolic de Likouala. Tot
în Republica Democratică Congo papa a numit episcop al diecezei de Owando pe preotul
Victor Abanga Mossa,, actualmente angajat în pastorala congolezilor din Namur în Belgia. În
India, Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei
de Cuttack-Bhubaneswar prezentată pentru limită de vârstă de mons. Raphael Cheenath
din rândul Părinţilor Verbiţi şi a numit în locul său pe mons. John Barwa, şi el tot
călugăr verbit, până în prezent episcop de Rourkela.