„Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu”: dialogul cu religiile necreştine

(RV - 8 februarie 2011) Pe 28 octombrie 1965 papa Paul al VI-lea promulga Declaraţia Conciliului Vatican II „Nostra aetate” despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine. Un document important care relansa dialogul interreligios. La rubrica săptămânală „Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu” , ne vorbeşte despre acest document părintele iezuit polonez Dariusz Kowalczyk care începe de la câteva întrebări:
• Toate religiile sunt egale? Toate religiile sunt adevărate? Răsăunsul la aceste întrebări trebuie să fie „nu”. Nu se poate, de fapt, susţine în mod raţional că afirmaţiile „Isus Cristos este Dumnezeu” şi „Isus Cristos nu este Dumnezeu” sunt egale şi în acelaşi timp corespund adevărului. Atunci care este religia adevărată? Conciliul Vatican II învaţă că adevărata religie este aceea pe care „Dumnezeu însuşi a făcut-o cunoscută neamului omenesc” şi că „credem că această unică adevărată religie este cea a Bisericii catolice şi apostolice” (DH,1). În acelaşi timp în Declaraţia „Nostra aetate” Conciliul afirmă că „Biserica catolică nu respinge nimic din ceea ce este adevărat şi sfânt” în celelalte religii, care „nu rareori reflectă o rază a acelui adevăr care luminează pe toţi oamenii” (n.2). Astfel dialogul interreligios înseamnă nu nivelarea tuturor religiilor, ci o căutare comună a adevărului şi o acţiune comună pentru binele tuturor. Dialogul însă nu prejudiciază îndatorirea Bisericii de a-l „vesti, pe Cristos care este ‚’Calea, Adevărul şi Viaţa’ ” (n.2). Documentul „Nostra aetate” se referă mai presus de toate la islam şi la ebraism. „Biserica - citim - îi priveşte cu stimă pe musulmani, care îl adoră pe Dumnezeul cel unic” (n. 3). Şi astăzi Benedict al XVI-lea repetă acea afirmaţie notând că dialogul cu islamul trebuie să fie „întemeiat pe înţelegerea comună despre libertate şi adevăr” (Luce del mondo, c.9). În ceea ce priveşte ebraismul, Conciliul aminteşte că creştinii sunt „legaţi spiritual de neamul lui Abraham” (n.4). Toate manifestările antisemitismului deci sunt condamnate cu tărie. Însă Vaticanul II nu vrea să reducă dialogul cu evreii la tragedia Holocaustului şi afirmă că la respectul reciproc se ajunge mai presus de toate „cu ajutorul studiilor biblice şi teologice şi cu un dialog fratern” (n. 4). Prin urmare, chiar dacă în întâlnirea dintre religii nu se poate evita aspectul politic, este Dumnezeu cel care stă în centrul dialogului interreligios. Nu-l putem invoca pe Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, dacă refuzăm să ne purtăm frăţeşte faţă de vreunii dintre oameni, care sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.

Aici serviciul audio: