2011-02-03 12:22:32

Agenda pontificală la zi: nou arhiepiscop de Maribor în Slovenia; în audienţă ambasadorul Austriei şi Comunitatea Emanuel


(RV - 3 februarie 2011) Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la conducerea pastorală a arhidiecezei de Maribor în Slovenia prezentată de mons. Franc Kramberger confrom can. 401 § 2 al Codului de Drept Canonic. Îi urmează mons. Marjan Turnšek, până în prezent episcop coadiutor al aceleiaşi arhidieceze.

Joi în cursul dimineţii papa Benedict al XVI-lea a primit în audienţă pe Domnul Alfons M. Kloss, ambasador al Austriei pe lângă Sfântul Scaun cu ocazia prezentării Scrisorilor de acreditare.

Succesiv, Papa l-a primit pe cardinalul Ivan Dias, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor.

În fine, la ora 12, în Sala Consistoriului din Palatul apostolic, Benedict al XVI-lea a primit în audienţă membri ai Comunităţii Emanuel, "Communauté de l'Emmanuel" , în total 60 de persoane.








All the contents on this site are copyrighted ©.