În sărbătoarea Prezentării Domnului, Benedict al XVI-lea prezidează Vesperele în bazilica Sfântul Petru: viaţa consacrată, semn al iubirii supraabundente a lui Dumnezeu

(RV - 1 februarie 2011) Benedict al XVI-lea prezidează miercuri la ora 17.30 în bazilica vaticană celebrarea orei canonice vesperale împreună cu membrii Institutelor de Viaţă Consacrată şi ai Societăţilor de Viaţă Apostolică - este vorba de călugări, călugăriţe şi laici consacraţi - în sărbătoarea Prezentării Domnului şi totodată în cea de-a XV-a Zi a Vieţii Consacrate. Ca pregătire la sărbătoare, reparcurgem câteva din gândurile Papei propuse în celebrările similare din anii precedenţi.

„Un mister simplu şi solemn”: astfel Benedict al XVI-lea defineşte Prezentarea pruncului Isus la Templul din Ierusalim, la patruzeci de zile de la naşterea sa. Este în acelaşi timp şi un moment specia din viaţa Sfintei Familii şi un eveniment ce priveşte întreaga umanitate, întrucât Cristos ne este prezentat ca „mijlocitorul care uneşte pe Dumnezeu şi omul înlăturând distanţele, eliminând orice divizare şi abătând orice zid de despărţire”. Papa subliniază că „Isus „începe, încă de copil, să păşească pe calea ascultării, a supunerii, pe care o va parcurge până la capăt”. Şi relevă cum Maria este prima persoană asociată Domnului pe calea ascultării:
• Purtând Fiul la Ierusalim, Fecioara Mamă îl oferă lui Dumnezeu ca adevărat Miel care ridică păcatele lumii; îl dă în braţe lui Simeon şi Anei ca anunţ de răscumpărare; îl prezintă tuturor ca lumină pentru un drum sigur pe calea adevărului şi a iubirii (Liturghia pentru Ziua Vieţii Consacrate, 2 februarie 2006).

Tocmai ascultarea lui Isus şi a Mariei, subliniază Pontiful, sunt un model de urmat pentru cei consacraţi, chemaţi să-l slujească pe Dumnezeu şi să facă să strălucească lumina sa în Biserică şi în lume:
• Într-adevăr, aşa cum viaţa lui Isus, în ascultarea şi dăruirea sa faţă de Tatăl, este o parabolă vie a „lui Dumnezeu cu noi”, la fel dăruirea concretă a persoanelor consacrate lui Dumnezeu şi fraţilor devine semn elocvent al prezenţei Împărăţiei lui Dumnezeu pentru lumea de azi (…) încredinţarea voastră completă în mâinile lui Cristos şi ale Bisericii este un anunţ puternic şi clar al prezenţei lui Dumnezeu într-un limbaj inteligibil pentru contemporanii noştri (Liturghia pentru Ziua Vieţii Consacrate, 2 februarie 2006).

Şi acesta este - adaugă papa Benedict - primul serviciu pe care persoanele de viaţă consacrată îl aduc Bisericii şi lumii. În cadrul Poporului lui Dumnezeu ele sunt ca santinele care întrevăd şi vestesc viaţa cea nouă deja prezentă în istoria noastră”. Asemenea lui Cristos, şi persoana consacrată este „semn de contradicţie”. Dar, este încurajarea sa, cine a răspuns fără rezerve la chemarea lui Dumnezeu nu trebuie să se descurajeze „în faţa dificultăţilor inevitabile ale vieţii şi în faţa provocărilor de tot felul pe care le ridică epoca modernă”:
• Prin exemplul lor proclamă unei lumi adesea dezorientate, dar în realitate mereu în căutarea unui sens, că Dumnezeu este Domnul existenţei. Alegând ascultarea, sărăcia şi curăţia pentru Împărăţia cerurilor, arată că orice ataşament şi dragoste faţă de lucruri şi faţă de persoane este incapabilă să sature în mod definitiv inima; că existenţa pământească este o aşteptare mai mult sau mai puţin lungă a întâlnirii „faţă în faţă” cu Mirele divin, aşteptare de trăit cu inima mereu trează pentru a fi gata să-l recunoască şi să primească atunci când va veni (Vesperele din 2 februarie 2007).

„Persoana consacrată - repetă Papa - pentru faptul însuşi de a fi, reprezintă ca o punte spre Dumnezeu pentru toţi cei care o întâlnesc”. Iată, de ce, este îndemnul Pontifului, e nevoie să-i mulţumim Domnului pentru acest dar inestimabil:
• Dacă ea nu ar exista, cu cât ar fi lumea mai săracă! Dincolo de superficialele evaluări de funcţionalitate, viaţa consacrată este importantă tocmai pentru existenţa sa ca semn de gratuitate şi de iubire, şi aceasta cu atât mai mult într-o societate care riscă să fie sufocată de vârtejul efemerului şi utilului. Viaţa consacrată, în schimb, mărturiseşte supraabundenţa de iubire a Domnului, pentru cel dintâi şi-a dat viaţa pentru noi (Vesperele din 2 februarie 2010).