2011-01-28 19:44:41

Vineri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 28 ianuarie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa a primit vineri dimineaţă în Sala Consistoriului din Vatican participanţii la reuniunea Comisiei pentru dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi anticele Biserici Orientale ortodoxe: să continuăm împreună drumul spre deplina comuniune.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm primirea în audienţe succesive a unor responsabili de dicastere şi a doi ambasadori în vizită de rămas bun.

- Mesaj al lui Benedict al XVI-lea pentru participanţii la cea de-a IV-a reuniune continentală FIAC, Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice desfăşurată la Dakar în Senegal între 19 şi 23 ianuarie: credinţa voastră creştină să pătrundă viaţa familială, politică, socială şi la locul de muncă. Au participat la reuniune şi doi exponenţi ai Acţiunii Catolice din Româna: Oana Tuduce preşedinte şi preotul Felix Roca, asistent spiritual general.

- Cardinalul Zenon Grocholewski, prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică se află la Manila pentru celebrarea celor 400 de ani ai Universităţii Pontificale "S. Tomas", cea mai veche din Asia. Celebrarea avut loc vineri în comemorarea liturgică a Sfântului Toma de Aquino.

- Va fi prezentat joi 3 februarie la ora 11.30 în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de presă a Sfântului Scaun Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XIX-a Zi Mondială a Bolnavului de la 11 februarie 2011 având la bază anul acesta ideea de compasiune, plecând de la cuvintele din prima Scrisoare a Sfântului Petru 2,24: "Prin rănile lui aţi fost vindecaţi".

- Sud Sudan. Ştiri şi servicii de aprofundare în engleză şi arabă, dar şi programe în diferite limbi locale: este ceea ce oferă o reţea de Posturi de radio catolice în serviciul populaţiei din Sud Sudan. Reţeaua a fost voită de Conferinţa Episcopală sudaneză şi familia misionarilor combonieni care în perioada de pregătire la referendum a ajutat populaţia, inclusiv cea analfabetă, să participe activ şi responsabil la luarea deciziilor.

- Italia. E nevoie de depăşirea climatului de ceartă şi rivalităţi pe care îl trăieşte în prezent ţara, pentru a rezolva concret problemele. Deci, nu certurilor. Problemele se rezolvă cu echilibru şi calm. A subliniat mons. Mariano Crociata, secretarul general al Conferinţei episcopale italiene prezentând comunicatul final al Consiliului episcopal permanent desfăşurat zilele trecute la Ancona, sediul viitorului Congres euharistic naţional.

- München. Universităţile să fie locuri de dialog între credinţă şi raţiune pentru ca răspândirea cunoştinţelor să fie în serviciul binelui comun. A afirmat mons. Vincent Nichols, arhiepiscop de Westminster, deschizând Congresul european al episcopilor şi delegaţilor pentru pastoraţia universitară în program la München în landul german Bavaria până pe 30 ianuarie.

- Vietnam. Conferinţele episcopale ale Asiei au decis ca cea de-a 10 adunare plenară continentală să se desfăşoare pentru prima dată în Vietnam.

- Canada. Într-o scrisoare pastorală episcopii catolici canadieni încurajează tinerii să trăiască pe deplin virtutea castităţii şi prin aceasta o sexualitate autentic umană conformă planului lui Dumnezeu. O alegere „nu uşoară”, da nu imposibilă, recunosc episcopii în documentul structurat în zece părţi, printr-o serie de sfaturi şi orientări pentru tineri, într-o societate dominată de o „cultură hiper-sexualizată”, ca cea actuală.

- Pakistan. Puernice temeri pentru un posibil atentat terorist împotriva lui Shahbaz Bhatti, ministrul federal catolic pentru Minorităţile Religioase.

- Africa de Sud. Episcopii şi toată Biserica se roagă pentru sănătatea lui Nelson Mandela „părinte al naţiunii”. Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, a fost externat vineri după ce a petrecut două zile la spital din cauza unei infecţii respiratorii acute, urmând să primească îngrijiri la domiciliu.

- Sâmbătă 29 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Aducerea moaştelor Sfântului Ignaţiu Teoforul la Constantinopol în anul 445, episcop al Antiohiei martirizat la Roma sub împăratul Traian; în calendarul roman sau latin sfântul Valeriu episcop de Trier, în Germania, secolele III-IV.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.