2011-01-28 14:59:51

Benedict al XVI-lea către participanţii la reuniunea FIAC de la Dakar în Senegal. Prezenţi, şi doi exponenţi ai Acţiunii Catolice din România


(RV - 28 ianuarie 2011) Laicii continentului african să se angajeze „pe căile dreptăţii, reconcilierii şi păcii”. Urarea este conţinută în mesajul pe care Benedict al XVI-lea l-a trimis, sub semnătura cardinalului secretar de Stat, Tarcisio Bertone, participanţilor la Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC), desfăşurat între 19 şi 23 ianuarie la Dakar în Senegal. Referindu-se la „prelungirea celei de-a doua Adunări speciale a Sinodului Episcopilor pentru Africa”, Pontiful îndeamnă laicii africani ca, scrie, credinţa lor creştină să „permeeze toate dimensiunile vieţii familiale, sociale, politice şi la locul de muncă”, pentru ca toţi să fie „autentici ambasadori ai lui Cristos” în societate. „Acordaţi spaţiu amplu rugăciunii şi sacramentelor - încheie Benedict al XVI-lea - şi să nu vă fie frică de a dedica timpul cuvenit pentru a dobândi o credinţă vie, printr-o solidă formare spirituală şi umană”.

"Viaţă, pâine, pace şi libertate. Pentru o Africă prosperă, în pace, reconciliată": este tema celei de-a IV-a Întâlniri continentale a Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) pentru Africa Occidentală ale cărei lucrări au fostdeschide miercuri, 20 ianuarie 2011, la Dakar, în Senegal.
S-au întâlnit reprezentanţi ai organizaţiilor de Acţiune Catolică din Benin, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Coasta de Fildeş, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Mali şi Niger care au reflectat asupra perspectivelor deschise de a doua Adunare specială pentru Africa a Sinodului episcopilor ţinută la Roma în anul 2009 şi asupra angajării specifice a laicilor în slujba reconcilierii, a dreptăţii şi a păcii în continentul african. Senegalul, ţara gazdă, a fost reprezentată de 70 de participanţi din 7 dieceze. De asemenea au fosti prezenţi exponenţi ai FIAC din Italia, Spania şi România

Din partea Acţiunii Catolice din România au participat Oana Tuduce, preşedinte (ACRO) şi Pr. Felix Roca, asistent spiritual al ACRO.

La întâlnire au intervenit între alţii, cardinalul Théodore-Adrien Sarr, arhiepiscop de Dakar; mons. Mariano Montemayor, nunţiu apostolic în Senegal, Capul Verde, Guineea Bissau şi delegat apostolic în Mauritania; mons. George Biguzzi, episcop de Makeni (Sierra Leone); mons. Barthélemy Adoukonou, secretar al Consiliului Pontifical pentru Cultură.
Întâlnirea din Dakar, încheiată pe 23 ianuarie, continuă seria de întâlniri continentale organizate de FIAC în cursul anului 2010 ca pregătire pentru a VI-a Adunare obişnuită prevăzută pentru august 2012 în România. Prima a fost Întâlnirea Mişcărilor de Acţiune Catolică din Africa orientală (Kigali, Rwanda, 10-14 martie), urmată de Întâlnirea Europei/Mediteranei (Cracovia, Polonia, 6-9 mai) şi de cea a Americilor (Ciudad de Mexico, 8-11 iulie). Întâlnirea continentală a Asiei se va desfăşura la începuturile anului 2012.

Aici versiunea redusă audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.