Benedict al XVI-lea şi cuvintele sale asupra Shoah: niciodată violenţa să nu mai umilească
demnitatea omului
(RV - 27 ianuarie 2011) Pe 27 ianuarie este Ziua internaţională în amintirea
victimelor Holocaustului, adoptată în 2005 de Naţiunile Unite. Au trecut 66
de ani de la eliberarea supravieţuitorilorlagărului nazist
de la Auschwitz. Era în ziua de 27 februarie 1845 când trupele sovietice au
deschis porţile acelui loc de exterminare dezvăluind lumii adevărul
terifiant al Holocaustului. Şi astăzi încă aceea nu este o istorie din
alte timpuri dar o pagină ce retrăieşte în mărturiile supravieţuitorilor, în iniţiativele
comemorative şi în conştiinţe. „Dacă a înţelege este imposibil
- a scris evreul italian Primo Levi, unul dintre martorii Shoah-ului
- a cunoaşte este necesar”. La Auschwitz, la fel ca în diferite alte
lagăre de exterminare, oamenii, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni nu
mai erau fiinţe umane. Totul fusese planificat pentru anihilarea fizică
şi ştergerea demnităţii umane. Dieta şi porţiile reduse, împreună cu
munca forţată, duceau la epuizare, tatuajul şi un număr substituia
numele.
Benedict al XVI-lea a intervenit de mai multe ori asupra acestei
uriaşe tragedii care a marcat istoria secolului XX. Istorice şi impresionante, apoi,
sunt vizitele Papei la lagărul de exterminare de la Auschwitz şi la Memorialul Yad
Vashem din Ierusalim în 2009. „Shoah-ul să determine omenirea la a reflecta asupra
puterii imprevizibile a răului cânt captivează inima omului”: este unul din multele
gânduri pe care Benedict al XVI-lea le-a dedicat exterminării evreilor prin mâna naziştilor.
Intensă şi memorabilă rămâne vizita papei la Auschwitz, în momentul culminant al călătoriei
sale apostolice în Polonia din mai 2006: • A lua cuvântul în acest loc de oroare,
de acumulare de crime împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului, ce nu cunoaşte
egal în istorie, este aproape imposibil - şi este extrem de greu şi
de oprimant pentru un creştin, pentru un papă care provine din Germania.
Într-un loc ca acesta cuvintele amuţesc şi în cele din urmă poate
rămâne doar o tăcere de groază - o tăcere care este un strigăt lăuntric
spre Dumnezeu: „Pentru ce, Doamne, ai tăcut? De ce ai suportat toate
acestea? În această atitudine de tăcere ne închinăm profund în adâncul
nostru în faţa mulţimii nenumărate a celor care au suferit şi
au fost duşi la moarte; totuşi această tăcere, devine apoi un strigăt
puternic de iertare şi de reconciliere, un strigăt către Dumnezeul cel
Viu de a nu mai îngădui niciodată aşa ceva (Vizita la Auschwitz-Birkenau, 28
mai 2006).
„Nu puteam să nu vin aici”, afirmă Papa profund emoţionat. Trebuia
să vin. Era şi este o datorie în faţa adevărului şi a dreptului celor care au suferit,
o datorie în faţa lui Dumnezeu, de a fi aici ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea
şi ca fiu al poporului german. Pontiful subliniază apoi că prin distrugerea evreilor,
naziştii voiau să construiască o lume fără Dumnezeu: • Potentaţii celui
de-al Treilea Reich voiau să strivească poporul evreu în totalitatea
sa; voiau să-l şteargă din lista popoarelor pământului. Atunci cuvintele
psalmului: „Suntem daţi la moarte, suntem socotiţi ca oi de înjunghiere”
s-au verificat în mod îngrozitor. În fond, acei criminali violenţi, urmărind
nimicirea unui popor, voiau să-l ucidă pe acel Dumnezeu care l-a chemat
pe Abraham, care vorbind pe muntele Sinai a stabilit criteriile obiective ale umanităţii
care rămân valabile în veci(Vizita la Auschwitz-Birkenau, 28 mai 2006).
Despre
Ziua Memoriei, Benedict al XVI-lea vorbeşte în mod specific la audienţa din 28 ianuarie
2009. Papa reaminteşte că Holocaustul este „un avertisment împotriva urii, împotriva
negării sau reducţionismului, deoarece violenţa săvârşită împotriva unei singure fiinţe
umane înseamnă violenţă împotriva tuturor”. Nici un om nu este o insulă, a scris un
cunoscut poet. • Shoah-ul învaţă mai ales, atât vechile
cât şi noile generaţii, că numai drumul anevoios al ascultării şi dialogului,
al iubirii şi iertării conduce popoarele, culturile şi religiile lumii la ţinta dorită
a fraternităţii şi păcii în adevăr. Niciodată violenţa să nu mai umilească
demnitatea omului! (Audienţa generală din 28 ianuarie 2009).
O
violenţă pe care Joseph Ratzinger a văzut-o cu ochii săi. Papa aminteşte începutul
furiei naziste împotriva evreilor în aşa-numita „Noaptea de Cristal” dintre 9 şi 10
noiembrie 1938: • Încă şi astăzi simt durere pentru ceea ce s-a întâmplat în
acea tragică împrejurare, a cărei amintire trebuie să servească la a face astfel ca
asemenea orori să nu se mai repete niciodată şi ca oamenii să se angajeze, la toate
nivelurile, împotriva oricărei forme de antisemitism şi de discriminare, educând mai
presus de toate tinerele generaţii la respect şi acceptarea reciprocă
(Angelus 9 noiembrie 2008).
În ultimii doi ani, Benedict al XVI-lea
a efectuat două vizite istorice în care a comemorat cei 6 milioane de evrei ucişi
în Holocaust şi încă o dată a adresat un puternic apel la a nu uita această tragedie.
În mai 2009, în timpul călătoriei în Ţara Sfântă, Papa sa dus la Yad Vashem din Ierusalim.
Cei care şi-au pierdut viaţa în Shoah, afirmă la Memorialul Holocaustului, „sunt scrişi
permanent în inimile celor dragi ai lor, ale tovarăşilor lor de închisoare şi a celor
care sunt decişi să nu mai permită niciodată ca o asemenea oroare să mai poată dezonora
umanitatea”. În continuare, pe 17 ianuarie 2010, Benedict al XVI-lea vizitează sinagoga
din Roma şi recunoaşte cu amărăciune că mulţi catolici au rămas indiferenţi la drama
Shoah-ului. Pontiful reafirmă caracterul irevocabil al drumului de prietenie dintre
evrei şi catolici întreprins la Conciliul Vatican II şi cere iertare pentru suferinţele
provocate de creştini poporului evreu: • Biserica nu a omis să deplângă lipsurile
fiilor şi fiicelor sale, cerând iertare pentru tot ceea ce a putut favoriza
în vreun mod plăgile antisemitismului şi anti-iudaismului.
Fie ca aceste răni să poată fi vindecate pentru totdeauna (Vizita
la Sinagoga din Roma, 17 ianuarie 2010).