Papa: pesimismul pe drumul ecumenic înseamnă lipsă de încredere în puterea Duhului Sfânt

(RV - 26 ianuarie 2011) „Drumul spre unitate trebuie perceput ca imperativ moral, răspuns la o chemare precisă a Domnului”. A spus papa Benedict al XVI-lea marţi seară în Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor la celebrarea Vesperelor sărbătorii Convertirii Sfântului Paul. Evenimentul de fapt încheie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, având anul acesta ca temă “Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune”.

Reuniţi cu Papa, şi reprezentanţi ai celorlalte Bisericii şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma. Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului pentru unitate, în cuvântul de salut a reamintit că rugăciunea pentru unitatea creştinilor este sufletul întregii mişcări ecumenice.

Urmând făgaşul trasat de Isus, care în ajunul pătimirii s-a rugat Tatălui pentru ca ucenicii să fie una, Benedict al XVI-lea a început predica amintind că „creştinii continuă neîncetat să ceară de la Dumnezeu darul unităţii”. Apoi, o meditaţie asupra modelului de viaţă al primilor ucenici ai lui Cristos reuniţi la Ierusalim, „stăruitori în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciuni”. Acesta este tabloul primei comunităţi născute la Ierusalim chiar în ziua Rusaliilor, suscitată de predica pe care apostolul Petru, plin de Duhul Sfânt, o adresează tuturor celor care veniseră în Cetatea Sfântă pentru sărbătoare.
• O comunitate nu închisă în ea însăşi, dar, încă de la naşterea sa, catolică, universală, capabilă să îmbrăţişeze neamuri de limbi şi de culturi diferite, cum chiar cartea Faptelor Apostolilor o arată. O comunitate nu întemeiată pe un pact între membrii săi, nici de simpla împărtăşire a unui proiect sau a unui ideal, dar de comuniunea profundă cu Dumnezeu, care s-a revelat în Fiul său, de întâlnirea cu Cristos cel mort şi înviat.

O comunitate - a specificat - care celebra jertfa „lui Cristos pe Cruce, misterul său de moarte şi înviere, în Euharistie: afirmarea prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt, dimensiuni fundamentale ale unităţii Trupului vizibil al Bisericii.

Trebuie să fim recunoscători pentru că în decursul ultimelor decenii, mişcarea ecumenică „apărută prin impulsul harului Duhului Sfânt” (Unitatis redintegratio, 1), a întreprins însemnaţi paşi înainte, care au făcut posibil să se obţină convergenţe şi consensuri încurajatoare în diferite puncte, dezvoltând în Biserici şi Comunităţile ecleziale raporturi de stimă şi respect reciproc, precum şi de colaborare concretă în faţa provocărilor din partea lumii contemporane. Ştim bine totuşi, că:
• Suntem încă departe de acea unitate pentru care Cristos s-a rugat şi pe care o găsim reflectată în tabloul primei comunităţi de la Ierusalim. Unitatea la care Cristos, prin Duhul său, cheamă Biserica nu se realizează doar pe planul structurilor organizatoare, ci se configurează la un nivel mult mai profund, ca unitate exprimată „în mărturisirea unei singure credinţe, în celebrarea comună a cultului divin şi în înţelegerea fraternă a familiei lui Dumnezeu” (ibid., 2).

Căutarea restabilirii unităţii între creştinii divizaţi nu se poate reduce, deci, la o recunoaştere a diferenţelor reciproce şi la obţinerea unei convieţuiri paşnice:
• Ceea spre care năzuim este acea unitate pentru care Cristos însuşi s-a rugat şi care prin natura sa se manifestă în comuniunea credinţei, a sacramentelor, a ministerului. Drumul spre această unitate trebuie simţit ca un imperativ moral, răspuns la o chemare precisă a Domnului. De aceea este nevoie să învingem ispita resemnării şi pesimismului, care este lipsă de încredere în puterea Duhului Sfânt. Datoria noastră este să continuăm cu pasiune drumul spre această ţintă printr-un dialog serios şi riguros pentru a aprofunda patrimoniul comun, teologic, liturgic şi spiritual; prin cunoaşterea reciprocă; prin formarea ecumenică a noilor generaţii şi, mai ales, prin convertirea inimii şi prin rugăciune.

Într-adevăr, cum a declarat Conciliul Vatican II, „propunerea sfântă de a reconcilia toţi creştinii în unitatea unei singure şi unice Biserici a lui Cristos, depăşeşte forţele şi capacităţile omeneşti” şi, de aceea, speranţa noastră trebuie pusă în primul rând „în rugăciunea lui Cristos pentru Biserică, în iubirea Tatălui pentru noi şi în puterea Duhului Sfânt” (ibid., 24).

În acest drum de căutare a deplinei unităţi vizibile între toţi creştinii - a adăugat Pontiful - ne însoţeşte şi ne susţine apostolul Paul, înainte de convertire persecutor al creştinilor, iar apoi „vas ales” ca să poarte numele lui Cristos în lume, care „nu a uitat niciodată legătura de comuniune cu Biserica de la Ierusalim”. Apoi Papa încredinţându-se mijlocirii Marie, Mama lui Cristos şi Mama Bisericii a încheiat:
• Uniţi cu Maria, care în ziua Rusaliilor era prezentă în Cenaclu împreună cu apostolii, ne adresăm lui Dumnezeu, izvor al oricărui dar ca să reînnoiască pentru noi astăzi minunea Rusaliilor şi, călăuziţi de Duhul Sfânt, toţi creştinii să restabilească unitatea deplină în Cristos.

Aici serviciul audio: