Papa la audienţa generală a vorbit despre Sfânta Ioana d’Arc: exemplu de sfinţenie pentru cine este angajat în politică

(RV - 26 ianuarie 2011) Aş vrea să vă vorbesc despre Ioana d’Arc, o tânără sfântă de la sfârşitul Evului Mediu, moartă la vârsta de 19 ani în 1431. Această sfântă franceză, citată de mai multe ori în Catehismul Bisericii Catolice, este deosebit de aproape de Sfânta Ecaterina din Siena, patroana Italiei şi a Europei. Astfel Benedict al XVI-lea şi-a început cateheza la audienţa de miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican în prezenţa a peste 3000 de pelerini dintre care cei mai mulţi din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Chile, Polonia, Nigeria şi Italia. Erau prezenţi şi elevi şi profesori de la o şcoală din Hong Kong.

Ioana d’Arc şi Ecaterina din Siena, - a observat Papa - sunt de fapt două tinere din popor, laice şi consacrate în feciorie; două mistice angajate, nu în viaţa de mănăstire, dar în mijlocul realităţilor mai dramatice ale Bisericii şi lumii din vremea lor.

Pontiful a invitat la îmbrăţişarea unei măsuri mai înalte a vieţii creştine şi a cerut laicilor angajaţi în politică să privească la sfinţenia Ioanei d’Arc, judecată eretică de autorităţile ecleziastice ale timpului şi condamnată la teribila moarte pe rug.

„Bunătate”, „curaj” şi „puritate extraordinară”: calităţile Ioanei d’Arc, evidenţiate de Pontif în cateheza sa dedicată acestei sfinte comparată cu Ecaterina din Siena şi care asemenea „femeilor sfinte au rămas pe Calvar, aproape de Isus răstignit” în timp ce apostolii fugiseră. Sunt poate figurile cele mai caracteristice ale acelor „femei tari” care, la sfârşitul Evului Mediu, au purtat fără frică marea lumină a Evangheliei în evenimentele complexe ale istoriei. Sunt anii marii schisme din Occident în Biserică, ani de conflicte continue în Europa: Franţa şi Anglia se confruntă în „Războiul de100 de ani”.

Ioana, la doar 17 ani intră în lupta politică pentru a media fără succes o adevărată pace în dreptate între cele două popoare creştine; angajată în lupta de eliberare a oraşului Orleans cade prizonieră în mâna duşmanilor; judecată de tribunalul ecleziastic este recunoscută eretică şi condamnată la moartea pe rug în oraşul Rouen în ziua de 30 mai 1431:
• Eliberarea poporului său este o lucrare de dreptate umană, pe care Ioana o împlineşte în caritate, din iubire faţă de Isus. Gestul său este un frumos exemplu de sfinţenie mai ales în situaţiile cele mai dificile.

Papa a reparcurs istoria Sfintei Ioana, de la chemarea încolţită la vârsta de 13 ani rămânând în viaţa privată până la ultimi doi ani intenşi de viaţă publică, un an de acţiune şi un an de suferinţă, încheiat cu „Procesul de condamnare”:
• Judecătorii Ioanei sunt în mod radical incapabili să o înţeleagă, să vadă frumuseţea sufletului ei: nu ştiau că ei condamnă o Sfântă.

„Vin în minte aici - a adăugat papa Benedict - cuvintele lui Isus potrivit cărora tainele lui Dumnezeu sunt dezvăluite celor care au inimă de copii, în timp ce rămân ascunse celor învăţaţi şi înţelepţi.” De aceea, şi apelul Ioanei la judecata Papei este respins de tribunal:
• Acest proces este o pagină răscolitoare din istoria sfinţeniei şi chiar o pagină ce iluminează misterul Bisericii, care, după cuvintele Conciliului Vatican II, ’este deopotrivă sfântă şi având mereu nevoie de purificare’ (LG 8).

Va trebui să se aştepte 25 de ani pentru a avea „Procesul de nulitate”, desfăşurat sub papa Calixt al III-lea. Va fi apoi Benedict al XV-lea, aproape 3 secole mai târziu, în 1920, cel care o va proclama Sfântă pe Ioana d’Arc.

„O mărturie luminoasă” pentru zilele noastre, a conclus papa Benedict al XVI-lea:
• Sfânta Ioana d’Arc ne invită la o cotă înaltă a vieţii creştine: a face din rugăciune firul călăuzitor al zilelor noastre; a avea încredere deplină în împlinirea voinţei lui Dumnezeu, oricare ea ar fi; a trăi caritatea fără favoritisme, fără limite şi trăgând asemenea ei, din Iubirea lui Isus o profunde iubire faţă de Biserică.

În saluturile finale către pelerini Pontiful a amintit comemorarea liturgică din 26 ianuarie a Sfinţilor Timotei şi Tit, ucenici şi colaboratori ai Sfântului Paul.

De semnalat, în fine, tentativa a doi credincioşi maltezi să treacă peste barierele de lemn pentru a consemna Papei un plic, căutând să-i atragă atenţia prin strigăte. Plicul, ridicat de Jandarmeria vaticană, conţinea - a precizat părintele Ciro Benedettini, directorul adjunct al Sălii vaticane de presă - „mesaje de devoţiune”.

La terminarea audienţei generale, ca de obicei, s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină, intonată de Pontif şi continuată împreună cu credincioşii, aceştia putând urmări textul scris pe verso biletelor de intrare. În final Papa a invocat binecuvântarea sa apostolică, extinzând-o bucuros la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: