Papa la audienţa generală: unitatea creştinilor în credinţă şi în împărţirea bunurilor
astfel ca nici un creştin să nu fie sărac
(RV - 19 ianuarie 2011) Deşi „marcată de dificultăţi şi nesiguranţe”,
istoria mişcării ecumenice „este şi o istorie de fraternitate”.
Este una din afirmaţiile care au caracterizat miercuri dimineaţă audienţa generală
a lui Benedict al XVI-lea în Aula Paul al VI-lea din Vatican, dedicată Săptămânii
de rugăciune pentru unitatea creştinilor, începută marţi 18 şi se încheie marţi 25
ianuarie. Vorbind despre împărtăşirea bunurilor, Papa a exprimat urarea
ca nici un creştin să nu fie sărac în Biserică.
“Uniţi în învăţătura apostolilor,
în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune”(Cf Fap 2,42).
Uniţi în ascultarea apostolilor, în împărtăşirea bunurilor, la frângerea pâinii euharistice
şi în rugăciune: „Cei patru piloni” ai primei comunităţi creştine, cea nedivizată,
sunt şi stâlpii de susţinere a drumului ecumenic. Cateheza lui Benedict al XVI-lea
a pornit de la tema actualei săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Este
pe strada începuturilor, a originilor, trasată de strămoşii lor în credinţă, cea pe
care creştinii trebuie să o pună, a afirmat Papa, drept „unica temelie solidă pe care
să înainteze în construirea unităţii vizibile a Bisericii”.
Şi în urmă cu
două mii de ani, dacă creştinii erau vizibil uniţi, asta se datora „celor patru caracteristici”
care îi distingeau de toţi ceilalţi, alegeri ca titlu-călăuzitor pentru Săptămâna
din 2011 şi asupra cărora Pontiful s-a oprit rând pe rând. Pentru prima, a amintit,
e necesar să se plece de la ascultarea Evangheliei, cu acea credinţă cu care odinioară
erau ascultaţi cei 12 însoţitori ai lui Cristos: • Şi astăzi, comunitatea
credincioşilor recunoaşte în referinţa la învăţătura apostolilor norma propriei credinţe:
orice efort pentru construirea unităţii între toţi creştinii trece de aceea prin aprofundarea
fidelităţii faţă de „depositum fidei - patrimoniul credinţei”
transmis nouă de apostoli. Fermitatea în credinţă este fundamentul comuniunii noastre,
este fundamentul unităţii creştine.
Al doilea punct, comuniunea fraternă,
împărtăşirea bunurilor. A împărţi cu ceilalţi bunurile proprii, a recunoscut Benedict
al XVI-lea, a căpătat în istoria Bisericii „modalităţi de exprimare mereu noi”. Una
dintre acestea, specială, este cea a raporturilor de fraternitate şi de prietenie
construite între creştini de diferite confesiuni: • Istoria mişcării
ecumenice este marcată de dificultăţi şi nesiguranţe, dar este şi o istorie de fraternitate,
de cooperare şi de împărtăşire umană şi spirituală, care schimba într-o măsură semnificativă
relaţiile dintre cei care cred în Domnul Isus: toţi suntem angajaţi să continuăm a
păşi pe acest drum.
Dar împărtăşirea bunurilor îmbracă şi un evident aspect
de dreptate socială, aşa cum Papa a ţinut să sublinieze imediat exprimând o precisă
speranţă care este şi un semn al capacităţii creştinilor de azi de a se simţi între
ei o familie: • Nici o comunitate creştină nu trebuie să sufere de foame,
nu trebuie să fie săracă: aceasta este o obligaţie fundamentală. Comuniunea
cu Dumnezeu, realizată ca împărtăşire fraternă, se exprimă concret în
angajarea socială, în caritatea creştină, în dreptate.
Al treilea dintre
aspectele care, a afirmat cu fermitate Pontiful, „nu sunt un model al timpurilor trecute”,
dar „trebuie să constituie mereu viaţa Bisericii”, priveşte „frângerea pâinii”, sau
celebrarea Euharistiei: • În timpul acestei săptămâni de rugăciune
pentru unitate este deosebit de vie amărăciunea pentru faptul de a nu putea să ne
împărtăşim la aceeaşi masă euharistică, semn că suntem încă departe de realizarea
acelei unităţi pentru care Cristos s-a rugat. Atare dureroasă experienţă, care
conferă şi o dimensiune de pocăinţă rugăciunii noastre, trebuie să devină motiv al
unei angajări încă şi mai generoase din partea tuturor pentru ca, fiind îndepărtate
obstacolele din calea deplinei comuniuni, să sosească acea zi în care va fi posibil
a se reuni în jurul aceleiaşi mese a Domnului, frânge împreună pâinea euharistică
şi bea la acelaşi potir.
Vorbind în fine despre a patra caracteristică a creştinilor,
rugăciunea, Benedict al XVI-lea s-a referit la rugăciunea prin excelenţă, „Tatăl nostru”,
care exprimă - a observat - pluralul „noi” al comunităţii creştine unite în ansamblul
ei. • Este providenţial faptul că, în drumul pentru construirea unităţii,
este pusă în centru rugăciunea: acest lucru ne aminteşte, încă o dată, că unitatea
nu poate fi un simplu produs al lucrării omeneşti; ea este înainte de toate un dar
al lui Dumnezeu, care comportă o creştere în comuniunea cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”.
„Aceste rugăciuni în comun - a spus Papa citând Conciliul Vatican II - sunt fără îndoială
un mijloc foarte eficace pentru a dobândi harul unităţii şi constituie o manifestare
autentică a legăturilor cu care catolicii rămân uniţi cu fraţii separaţi: căci „unde
sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” (Mt
18,20; Decretul Unitatis Redintegratio, 8).
Drumul spre unitatea
vizibilă între toţi creştinii stă în rugăciune, deoarece, în mod fundamental unitatea
nu o „construim” noi, dar „o construieşte” Dumnezeu, vine de la el, de la Misterul
trinitar, din unitatea Tatălui cu Fiul în dialogul iubirii care este Duhul Sfânt iar
angajarea noastră ecumenică trebuie să se deschidă lucrării divine, trebuie să devină
invocare zilnică a ajutorului lui Dumnezeu. Biserica este a sa şi nu a noastră.
În
deschiderea catehezei, Papa a amintit că la începuturile istoriei creştine Duhul Sfânt
făcuse „din persoane de diferite limbi şi culturi” un „singur trup”, cu obiectivul
de „a fi loc de unitate şi de iubire”. De la aceste premise, a conclus Benedict al
XVI-lea, provine „responsabilitatea comună” pe care creştinii o au astăzi „faţă de
lume”: • Trebuie să oferim o puternică mărturie, întemeiată spiritual
şi susţinută de raţiune, despre unicul Dumnezeu care s-a revelat şi ne vorbeşte în
Cristos pentru a fi purtători ai unui mesaj care să orienteze şi să ilumineze drumul
omului din vremea noastră, adesea lipsit de puncte de referinţă, clare şi valide.
Este important deci a creşte zi de zi în iubirea reciprocă, străduindu-ne să
depăşim acele bariere care există încă între creştini.
La terminarea audienţei
generale, ca de obicei, s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină, intonată
de Pontif şi continuată împreună cu credincioşii, aceştia putând urmări textul scris
pe verso biletelor de intrare. În final Papa a invocat binecuvântarea sa apostolică,
extinzând-o bucuros la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.