La rubrica "Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu” : Biserica şi politica

(RV - 18 ianuarie 2011) S-a desfăşurat în urmă cu aproape 50 de ani, fiind inaugurat de papa Ioan al XXIII-lea pe 11 octombrie 1962 şi încheiat de papa Paul al VI-lea pe 8 decembrie 1965. Este vorba de Conciliul Vatican II. De atunci, viaţa Bisericii a cunoscut schimbări profunde. Deşi târziu, documentele cu hotărârile luate de Conciliu au fost traduse şi în limba română şi sunt studiate şi aplicate şi în Biserica noastră locală. Rubrica săptămânală „Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu”, propusă de părintele iezuit Dariusz Kowalczyk, profesor de Teologie dogmatică la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, vrea să ofere o „relectură” a documentelor Conciliului pentru a discerne spiritul autentic al adunării şi textele în care acesta apare mai evident. Este examinat totodată magisteriul pontifical de după Conciliu, menit să asigure aplicarea, în deplină fidelitate, a directivelor Vaticanului II.
Biserica nu se confundă în nici un fel cu intrigile politicii, şi cu toate acestea este mereu interesată de politică înţeleasă în sensul amplu ca slujire a omului şi a binelui comun. Un principiu reafirmat în urmă cu 45 de ani într-un pasaj al constituţiei pastorale despre Biserică în lumea contemporană „Gaudium et spes” unde laicii creştini sunt îndemnaţi să se angajeze în politică prin capacităţi profesionale adecvate, dar mai ales cu acea coerenţă pe care o impune credinţa.
• Preoţii ar trebui să stea departe de politică. Este adevărat sau nu? Depinde de context. Codul de Drept Canonic recomandă clericilor „să nu aibă rol activ în partidele politice şi în conducerea de asociaţii sindicale” (can. 287). Dacă însă „politica” este înţeleasă ca solicitudine pentru binele comun, este clar atunci că - astfel interpretată - trebuie să fie obiect de interes din partea preoţilor. În orice caz, rămâne valabil principiul formulat de documentul „Gaudium et spes”: „Biserica (…) în nici un fel nu se confundă cu comunitatea politică şi nu este legată de nici un sistem politic” (n. 76). De fapt, misiunea Bisericii depăşeşte orice perspectivă politică. Constituţia Conciliului pune în relief că „comunitatea politică şi Biserica sunt independente şi autonome una de alta în propriul domeniu” GS 76). Însă, în acelaşi timp notează că amândouă realităţile sunt în serviciul aceloraşi oameni. Pe de altă parte, laicii catolici fac parte din diferite partide politice.

Problema de azi, totuşi, nu consistă într-o politizare a preoţilor, ci în numărul redus al oamenilor politici creştini, capabili din punct de vedere profesional şi moral să se angajeze în politică ca adevăraţi creştini. Din învăţătura Conciliului Vatican II reiese clar că credincioşii laici nu ar trebuie să renunţe la activitatea politică. Mai mult, tocmai ei sunt chemaţi să fie prezenţi în diferitele structuri ale politicii, cu condiţia de a rămâne coerenţi cu propria credinţă. Este de dorit ca atare prezenţă să fie caracterizată - cum citim în „Gaudium et spes”- de „o clară distincţie dintre acţiunile pe care credincioşii le împlinesc în numele propriu, ca cetăţeni, conduşi de conştiinţa lor creştină, şi acţiunile pe care ei le împlinesc în numele Bisericii în comuniune cu păstorii lor”. Şi se recomandă ca de exemplu în instituţiile Uniunii Europene să nu lipsească oameni politici, bărbaţi şi femei, capabili să pună în practică acel principiu.

Aici serviciul audio: