2011-01-16 14:38:59

PS Petru Gherghel, responsabil pentru pastorala migranţilor salută comunităţile: păstraţi unitatea familiei


(RV - 16 ianuarie 2011) Se celebrează duminică 16 ianuarie Ziua Mondială a Migrantului şi Refugiatului. Publicat pe 27 septembrie anul trecut, Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru această zi, ajunsă la cea de-a 97-a sa ediţie, are ca temă: "O singură familie umană".
 Aflat în vizită pastorală la comunităţile catolicilor români din Italia, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi iar în cadrul Conferinţei episcopilor catolici din România responsabil pentru pastorala migranţilor repropune mesajul Papei şi salută comunităţile de români din diferite ţări, pentru care a cerut binecuvântarea Sfântului Părinte.

"Mi-a fost dat să ajung şi anul acesta între credincioşii plecaţi în migraţie, începând de la Pordenone, Padova şi, sigur, ajungând la Roma, tocmai în anul în care Sfântul Părinte ne cheamă să reflectăm la familia umană, fiind «o singură familie» - acesta este mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului. Asta vrând să spună că noi trebuie să păstrăm acea coeziune continuă între credincioşii unei dieceze şi cei plecaţi în diaspora sau în migraţie. Mă bucur că acest drum al meu m-a purtat şi la Roma şi l-am întâlnit şi pe Sfântul Părinte în audienţa obişnuită de miercuri, cerându-i pentru noi toţi, pentru familiile din dieceză, din ţară, şi pentru familiile din migraţie o binecuvântare specială. Sigur că acest mesaj al Sfântului Părinte va fi analizat şi va constitui pentru foarte mulţi un motiv de bucurie şi de creştere în această preţuire a familiei, a familiei umane şi a familiei plecate - migraţi. Sfântul Părinte vorbeşte despre această Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, care oferă o oportunitate pentru toată Biserica de a reflecta această temă legată de fenomenul crescând al migraţiei, de a ne ruga pentru ca inimile să se deschidă la primirea creştină şi de a lucra ca să crească în lume dreptatea şi caritatea, coloane pentru construirea unei păci autentice şi durabile. Sfântul Părinte foloseşte un text din evanghelistul Ioan: «Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul». Este o invitaţie pe care o face Domnul, ne-o adresează nouă tuturor şi Sfântul Părinte ne-o încredinţează în aceste momente, când ne întâlnim cu cei plecaţi în migraţie şi când ne gândim la ei.

Îndrept spre toţi o invitaţie de a preţui pe cei care reprezintă şi un dar, însă care aduce şi multe probleme. Mai ales fac un apel la familiile noastre, care au plecat sau care s-au despărţit, rămânând în teritoriu sau în migraţie, pentru a rămâne unite, pentru a păstra acea coeziune cu marea familie a Bisericii. Tuturor, aşadar, le încredinţez un mesaj din partea mea, a episcopilor noştri din ţară şi a preoţilor, ca şi a celor dragi, un îndemn la curaj, să se simtă mereu în această familie a mare a Bisericii şi să îşi continue misiunea care este dată lor de către Dumnezeu. Familia este o vocaţie pentru viaţa lumii. Sus inima, curaj! Dumnezeu vă primeşte, vă însoţeşte şi vă binecuvântează. Iar noi vă însoţim cu rugăciunile noastre. Lăudat să fie Isus Cristos!".
 
Serviciul audio, transcris de Ovidiu Bişog/ ercis.ro

 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.