"O singură familie umană": tema Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului din 16
ianuarie 2011. Mesajul papei Benedict al XVI-lea
(RV - 12 ianuarie 2011) Se celebrează duminică 16 ianuarie Ziua Mondială
a Migrantului şi Refugiatului. Publicat pe 27 septembrie anul trecut, Mesajul papei
Benedict al XVI-lea pentru această zi, ajunsă la cea de-a 97-a sa ediţie, are ca temă:
"O singură familie umană". "O singură familie umană" Mesajul
Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi a
Refugiatului
Iubiţi fraţi şi surori,
Ziua Mondială a Migrantului
şi a Refugiatului oferă oportunitatea, pentru toată Biserica, de a reflecta despre
o temă legată de fenomenul crescând al migraţiei, de a ne ruga pentru ca inimile să
se deschidă la primirea creştină şi de a lucra ca să crească în lume dreptatea şi
caritatea, coloane pentru construirea unei păci autentice şi durabile. "Aşa cum eu
v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34) - este invitaţia pe care Domnul
ne-o adresează cu forţă şi ne-o reînnoieşte constant: dacă Tatăl ne cheamă să fim
fii iubiţi în Fiul său preaiubit, ne cheamă să ne recunoaştem toţi ca fraţi în Cristos.
Din această legătură profundă între toate fiinţele umane se naşte tema pe
care am ales-o anul acesta pentru reflecţia noastră: "O singură familie umană", o
singură familie de fraţi şi surori în societăţi care devin tot mai multietnice şi
interculturale, unde şi persoanele de diferite religii sunt stimulate la dialog, ca
să se poată găsi o convieţuire senină şi rodnică, respectând diferenţele legitime.
Conciliul Vatican II afirmă că "toate popoarele alcătuiesc o singură comunitate; au
o singură origine, căci Dumnezeu a rânduit întreg neamul omenesc să locuiască pe toată
faţa pământului (cf. Fap 17,26); au, de asemenea, un singur scop ultim, pe Dumnezeu,
a cărui providenţă, ale cărui dovezi de bunătate şi planuri de mântuire îi îmbrăţişează
pe toţi" (Declaraţia Nostra aetate, 1). Astfel, noi "nu trăim unii lângă alţii din
întâmplare; cu toţii parcurgem unul şi acelaşi drum ca oameni, deci ca fraţi şi surori"
(Mesaj pentru Ziua Mondială a Păcii 2008, 6).
Drumul este acelaşi, cel al
vieţii, însă situaţiile pe care le străbatem în acest parcurs sunt diferite: mulţi
trebuie să înfrunte experienţa dificilă a migraţiei, în diferitele sale exprimări:
interne sau internaţionale, permanente sau periodice, economice sau politice, voluntare
sau forţate. În diferite cazuri plecarea din propria ţară este stimulată de diferite
forme de persecuţie, aşa încât fuga devine necesară. Apoi, însuşi fenomenul globalizării,
caracteristic epocii noastre, nu este numai un proces socio-economic, ci comportă
şi "o umanitate care devine tot mai interconectată", depăşind graniţele geografice
şi culturale. În această privinţă, Biserica nu încetează să amintească faptul că sensul
profund al acestui proces epocal şi criteriul său etic fundamental sunt date tocmai
de unitatea familiei umane şi de dezvoltarea sa în bine (cf. Benedict al XVI-lea,
Caritas in veritate, 42). Aşadar, toţi fac parte dintr-o singură familie, migranţi
şi populaţii locale care-i primesc, şi toţi au acelaşi drept de a se folosi de bunurile
pământului, a căror destinaţie este universală, aşa cum învaţă doctrina socială a
Bisericii. Aici îşi au fundament solidaritatea şi împărtăşirea.
"Într-o societate
în curs de globalizare, binele comun şi angajarea pentru el nu pot să nu asume dimensiunile
întregii familii umane, adică a comunităţii popoarelor şi naţiunilor, aşa încât să
dea formă de unitate şi de pace cetăţii omului şi s-o facă într-o oarecare măsură
anticipare prefiguratoare a cetăţii fără bariere a lui Dumnezeu" (Benedict al XVI-lea,
Caritas in veritate, 7). Aceasta este perspectiva cu care trebuie privită şi realitatea
migraţiilor. De fapt, aşa cum afirma deja slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea,
"lipsa de fraternitate între oameni şi între popoare" este cauza profundă a subdezvoltării
(Populorum progressio, 66) şi - putem adăuga - are incidenţă puternică asupra fenomenului
migrator. Fraternitatea umană este experienţa, uneori surprinzătoare, a unei relaţii
care uneşte, a unei legături profunde cu celălalt, diferit de mine, bazată pe simplul
fapt că suntem oameni. Asumată şi trăită în mod responsabil, ea alimentează o viaţă
de comuniune şi împărtăşire cu toţi, îndeosebi cu migranţii; susţine dăruirea de sine
pentru alţii, pentru binele lor, pentru binele tuturor, în comunitatea politică locală,
naţională şi mondială.
Venerabilul Ioan Paul al II-lea, tot cu ocazia Zilei
celebrată în anul 2001, a subliniat că "[binele comun universal] cuprinde întreaga
familie a popoarelor, mai presus de orice egoism naţionalist. În acest context trebuie
să fie tratat dreptul de a emigra. Biserica îl recunoaşte fiecărui om, în aspectul
dublu de posibilitate de a ieşi din propria ţară şi posibilitate de a intra în alta
în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă" (Mesajul pentru Ziua Mondială a Migraţiilor
2001, 3; cf. Ioan al XXIII-lea, Mater et magistra, 30; Paul al VI-lea, Octogesima
adveniens, 17). În acelaşi timp, statele au dreptul de a reglementa fluxurile migratoare
şi de a apăra propriile frontiere, asigurând mereu respectul cuvenit demnităţii fiecărei
persoane umane. În afară de aceasta, imigranţii au obligaţia de a se integra în ţara
de primire, respectându-i legile şi identitatea naţională. "Va fi vorba deci de a
conjuga primirea care se cuvine tuturor fiinţelor umane, îndeosebi dacă sunt lipsite,
cu evaluarea condiţiilor indispensabile pentru o viaţă demnă şi paşnică pentru locuitorii
originari şi pentru cei veniţi" (Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru Ziua Mondială a
Păcii 2001, 13).
În acest context, prezenţa Bisericii, ca popor al lui Dumnezeu
aflat pe drumul istoriei în mijlocul tuturor celorlalte popoare, este izvor de încredere
şi de speranţă. De fapt, Biserica este "în Cristos sacrament, adică semn şi instrument
al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc" (Conciliul Ecumenic
Vatican II, Lumen gentium, 1); şi, graţie acţiunii Duhului Sfânt în ea, "eforturile
menite să realizeze fraternitatea universală nu sunt zadarnice" (Idem, Gaudium et
spes, 38). În mod deosebit, sfânta Euharistie constituie, în inima Bisericii, un izvor
inepuizabil de comuniune pentru întreaga omenire. Graţie ei, poporul lui Dumnezeu
cuprinde "orice naţiune, trib, popor şi limbă" (Ap 7,9) nu cu un fel de putere sacră,
ci cu slujirea superioară a carităţii. De fapt, exercitarea carităţii, în special
faţă de cei mai săraci şi slabi, este criteriu care dovedeşte autenticitatea celebrărilor
euharistice (cf. Ioan Paul al II-lea, Mane nobiscum, Domine, 28).
În lumina
temei "O singură familie umană", trebuie luată în considerare în mod specific situaţiile
refugiaţilor şi ale celorlalţi migranţi forţaţi, care sunt o parte relevantă a fenomenului
migrator. Faţă de aceste persoane, care fug de violenţe şi persecuţii, comunitatea
internaţională a asumat angajări precise. Respectarea drepturilor lor, precum şi a
preocupărilor juste pentru siguranţa şi coeziunea socială, favorizează o convieţuire
stabilă şi armonioasă.
Şi în cazul migranţilor forţaţi solidaritatea se alimentează
din "rezerva" de iubire care se naşte din faptul de a ne considera o singură familie
umană şi, pentru credincioşii catolici, membri ai trupului mistic al lui Cristos:
de fapt depindem unii de alţii, toţi suntem responsabili de fraţii şi de surorile
în omenitate şi, pentru cel care crede, în credinţă. Aşa cum am avut deja ocazie să
spun, "a-i primi pe refugiaţi şi a le da ospitalitate este pentru toţi un necesar
gest de solidaritate umană, pentru ca ei să nu se simtă izolaţi din cauza intoleranţei
şi a dezinteresului" (Audienţa generală din 20 iunie 2007: Insegnamenti II, 1 [2007],
1158). Aceasta înseamnă că toţi cei care sunt forţaţi să părăsească locuinţele şi
pământul lor vor fi ajutaţi să găsească un loc în care să trăiască în pace şi siguranţă,
unde să lucreze şi să asume drepturile şi obligaţiile existente în ţara care-i primeşte,
contribuind la binele comun, fără a uita dimensiunea religioasă a vieţii.
Un
gând special, însoţit mereu de rugăciune, aş vrea să-l îndrept în sfârşit către studenţii
din străinătate, care sunt şi ei o realitate în creştere în cadrul marelui fenomen
migrator. E vorba de o categorie relevantă şi din punct de vedere social în perspectiva
întoarcerii lor, ca viitori conducători, în ţările de origine. Ei constituie nişte
"punţi" culturale şi economice între aceste ţări şi cele de primire şi toate acestea
merg tocmai în direcţia de a forma "o singură familie umană". Această convingere trebuie
să susţină angajarea în favoarea studenţilor din străinătate şi să însoţească atenţia
faţă de problemele lor concrete, cum ar fi limitările economice sau suferinţa de a
se simţi singuri în înfruntarea unui ambient social şi universitar foarte diferit,
precum şi dificultăţile de inserare. În această privinţă, îmi place să amintesc că
"a aparţine la o comunitate universitară înseamnă a sta la răscrucea culturilor care
au plăsmuit lumea modernă" (Ioan Paul al II-lea, Către episcopii din SUA din provinciile
ecleziastice Chicago, Indianapolis şi Mlwaukee în vizită "ad limina", 30 mai 1998,
6: Insegnamenti XXI, 1 [1998], 1116). În şcoală şi în universitate se formează cultura
noilor generaţii: de aceste instituţii depinde în largă măsură capacitatea lor de
a privi la umanitate ca la o familie chemată să fie unită în diversitate.
Iubiţi
fraţi şi surori, lumea migranţilor este vastă şi diversificată. Are experienţe minunate
şi promiţătoare, precum şi, din păcate, atâtea altele dramatice şi nevrednice de om
şi de societate care se consideră civile. Pentru Biserică, această realitate constituie
un semn elocvent al timpurilor noastre, care evidenţiază mai mult vocaţia umanităţii
de a forma o singură familie şi, în acelaşi timp, dificultăţile care, în loc s-o unească,
o dezbină şi o sfâşie. Să nu ne pierdem speranţa şi să-l rugăm împreună pe Dumnezeu,
Părintele tuturor, ca să ne ajute să fim, fiecare personal, bărbaţi şi femei capabili
de relaţii fraterne; şi, pe planul social, politic şi instituţional, să crească înţelegerea
şi stima reciprocă între popoare şi culturi. Cu aceste dorinţe, invocând mijlocirea
preasfintei Maria, Stella maris, trimit din inimă tuturor binecuvântarea apostolică,
în mod special migranţilor şi refugiaţilor şi celor care lucrează în acest domeniu
important.