2011-01-12 15:02:27

Anglia. Mons. Nichols: hirotonirea la preoţie a trei ex episcopi anglicani este „un moment istoric”


(RV - 12 ianuarie 2011) Este un moment unic iar comunitatea catolică din Anglia şi Ţara Galilor este onorată să facă parte din această evoluţie istorică a vieţii Bisericii universale”. Cu acest cuvinte arhiepiscopul Vincent Nichols, preşedintele Conferinţei episcopale engleze, a anunţat presei marţi 11 ianuarie că sâmbătă 15 ianuarie va hirotoni întru preoţie în catedrala din Westminster pe John Broadhurst, Andrew Burnham şi Keith Newton, cei trei foşti episcopi anglicani care au cerut să intre în comuniune cu Biserica catolică, folosindu-se de posibilitatea oferită de Benedict al XVI-lea prin Constituţia apostolică „Anglicanorum coetibus”. Mons. Nichols a comunicat că „înainte sau după această dată”, Sfântul Scaun va anunţa „înfiinţarea primului Ordinariat pentru grupurile de credincioşi anglicani şi clerul lor care au cerut să intre în deplină comuniune în Biserica catolică”. „Prezentăm un călduros bun venit acestor trei ex episcopi ai Bisericii Angliei. Spunem bun venit celor care doresc să se unească cu ei în deplina comuniune cu Papa în unitatea vizibilă a Bisericii. Recunoaştem drumul pe care îl parcurg cu plecările sale dureroase şi nesiguranţele sale. Recunoaştem profunzimea căutării lor conduse în rugăciune şi dorinţa care îi poartă să trăiască în sânul comunităţii Bisericii catolice”. Arhiepiscopul de Westminster a exprimat de asemenea gratitudine pentru Comuniunea anglicană şi arhiepiscopului Rowan Williams. „Suntem profund recunoscători - a scris - pentru profunzimea relaţiei care există aici între Biserica catolică şi Comuniunea anglicană. Această relaţie, pozitivă, puternică şi constantă este contextul în care se desfăşoară importanta iniţiativă de sâmbătă. Suntem recunoscători, totodată, pentru conducerea înţelegătoare a arhiepiscopului de Canterbury. El recunoaşte integritatea celor care au căutat să se unească în Ordinariat şi le-a asigurat rugăciunea sa. Acesta este spiritul nobil de adevărat ecumenism între cei care îl urmează pe Cristos”. Mons. Nichols apoi a adăugat: „Papa Benedict al XVI-lea a clarificat propriile intenţii: că Ordinariatul poate servi cauza mult mai amplă a unităţii vizibile între cele două biserici ale noastre, demonstrând în practică măsura la care suntem chemaţi să o dăm un ul altuia în serviciul comun adus Domnului. Cu aceasta în inimă, el descrie această trecere ca un ’gest profetic’”.








All the contents on this site are copyrighted ©.