2011-01-08 16:21:38

Sudan: Temeri pentru creştinii din nordul ţării, în cazul unei posibile secesiuni


(RV – 8 ianuarie 2011) Sudan – Preocupare în ajunul referendumului, care se va desfăşura în perioada 9 -15 ianuarie, la care urmează să participe populaţia din sudul Sudanului, şi care va decide dacă regiunea Sudanului de Sud, în prezent semiautonomă va deveni independentă, rupându-se total de administraţia de la Kartoum. Organizarea referendumului a devenit posibilă odată cu semnarea unui acord în anul 2005 între guvernul de la Khartoum şi Mişcarea Populară de Eliberare a Sudanului, după două decenii de conflict armat.

În ajunul referendumului, Monseniorul Macram Max Gassis, episcop de El Obeid, dieceză din nord-estul Sudanului, a lansat un semnal de alarmă privind riscurile pentru Biserica din nordul Sudanului în urma posibilei secesiuni dintre nord şi sud de după referendum. Vă reamintim că populaţia creştină este concentrată în Sudanul de Sud. „Ne aflăm în faţa unei posibile tragedii umanitare”, a declarat mons. Gassis pentru Agenţia Asia News, preocupat pentru soarta Bisericii din nord în caz de secesiune.

Potrivit acordului semnat în 2005 la Nairobi, în Kenya, era prevăzută o perioadă de cinci ani înainte de referendum, perioadă în care guvernul ar fi trebui să adopte o politică destinată să convingă populaţia din sud să menţină unitatea statului. Mons. Gassis a mai avertizat că va trebui înfruntată şi chestiunea numărului foarte mare de sudanezi reveniţi în regiunea de sud, unde nu posedă nici un mijloc de subzistenţă.
Dar întrebarea pe care episcopul de El Obeid o lansează cu disperare este: „Ce se va întâmpla cu noi atunci când Sudanul va fi împărţit într-un stat meridional de religie animistă şi creştină şi un altul, în nord, cu o populaţie majoritar islamică”. Şi, se întreabă în continuare „Mă tem că populaţia catolică, copţi şi ortodocşi, riscă să devină cetăţeni de categoria a doua sau, şi mai rău, adevărate victime ale persecuţiei”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.