2011-01-08 13:56:02

Papa, săracii şi copiii: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica „Octava Dies”


(RV – 8 ianuarie 2011) Timpul Crăciunului se apropie de sfârşit: în această perioadă Biserica a trăit din nou marele mister al lui Dumnezeu făcut Prunc, născut în condiţii sărace, într-o peşteră.

Cei mici şi săraci pe care Evanghelia îi pune în prim plan, din acea zi îi interpelează pe toţi credincioşii lumii, inclusiv pe Papa. Despre acest aspect, iată reflecţia părintelui Federico Lombardi, în editorialul „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului Vatican de Televiziune.

„În timpul Crăciunului, Papa îşi rezervă mereu un moment de întâlnire şi de sărbătoare cu cei săraci şi cu copiii. Aşa a făcut şi în acest an, luând prânzul pe 26 decembrie cu persoanele asistate din comunităţile Misionarelor Carităţii. De asemenea, pe 5 ianuarie ia vizitat pe copiii internaţi în Spitalul „Gemelli” din Roma. Este un mic semn, dar cu o mare semnificaţie. Nu este o formalitate îndeplinită în grabă. Este ceva care aparţine esenţei vieţii Bisericii şi deci şi slujirii specifice Sfântului Părinte.

Deus caritas est. Dumnezeu este iubire. Acesta este titlul primei enciclice a lui Benedict al XVI-lea. Şi, pe calea sa, Isus s-a oprit deseori pentru a se ocupa de cei săraci, bolnavi, i-a ascultat şi i-a îmbrăţişat pe copiii care veneau la el.

Timpul Crăciunului ne cheamă cu spontaneitate la exigenţa solidarităţii. Dumnezeu făcut prunc ne ajută să vedem în fiecare copil imaginea sa şi să acceptăm cu afecţiune şi nerăbdare viaţa care se naşte şi care, în fragilitate sa, necesită îngrijire şi protecţie.

Dar mesajul este valabil pentru fiecare zi a anului. Biserica se roagă, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi celebrează în Euharistie întâlnirea cu Dumnezeu, dar trăieşte din iubire tradusă în fapte, şi în această iubire sunt privilegiaţi cei mici şi cei care din punct de vedere uman şi social riscă să fie uitaţi. Iar calea parcursă de Papa trece aşadar în mod natural prin această etapă, în fiecare dintre perioadele anului şi în fiecare dintre pelerinaje făcute”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.