Papa la prima audienă generală din 2011: degajaţi Crăciunul de sentimentalisme şi "moralisme", este un mister de prezenţă a lui Dumnezeu între oameni

(RV - 5 ianuarie 2011) Crăciunul nu este o sărbătoare de amintiri şi „sentimentalisme”, dar un „mister” care face vie, aici şi acum, prezenţa luminoasă a Dumnezeului întrupat. Benedict al XVI-lea a inaugurat miercuri dimineaţă audienţele generale din noul an, în Aula Paul al VI-lea, cu o reflecţie intensă despre perioada liturgică pe care o trăim, cea a Naşterii Domnului. O sărbătoare, strâns legată de moartea şi învierea lui Cristos.
Scutecele din ieslea de la Betleem şi făşiile de pânză de in din mormânt nu sunt apoi atât de distante. Mai mult, Peşterea şi Glogota sunt unite de un plan superior ce sfârşeşte în răscumpărare şi care trebuie înţeleasă în mod clar. Benedict al XVI-lea i-a condus gradual pe cei prezenţi în Aula Paul al VI-lea spre epicentrul celor două mistere potrivit cărora, a afirmat, se poate spune că „Noaptea Crăciunului” este „profund legată de marea veghe din noaptea Paştelui”.

Primul pas Papa l-a făcut pornind de la acel farmec pe care, a recunoscut, Crăciunul, „astăzi la fel ca odinioară”, îl exercită „mai mult decât alte mari sărbători ale Bisericii”:
• Fascinează deoarece toţi într-un anume mod intuiesc că naşterea lui Isus are legătură cu aspiraţiile şi speranţele cele mai profunde ale omului. Consumismul poate să abată de la această nostalgie lăuntrică, dar dacă în inimă există dorinţa de a primi acel Prunc care poartă noutatea lui Dumnezeu, care a venit pentru ca să ne de-a viaţa în plinătate, luminile ornamentelor de Crăciun pot deveni mai curând un reflex al Luminii care s-a aprins odată cu întruparea lui Dumnezeu.

Dincolo de mesele bogate şi de aranjamentele de lumini, creştinii trebuie să ştie să surprindă acel „ceva răscolitor” care s-a întâmplat în noaptea omenirii, şi anume că „trupul” a devenit „instrumentul mântuirii noastre” într-o actualitate şi o actualitate ce depăşeşte timpul trecutului pentru a fi actuală în spaţiul prezentului:
• Celebrarea evenimentelor întrupării Fiului lui Dumnezeu nu este simplă amintire a unor fapte din trecut, dar înseamnă a face prezente acele mistere purtătoare de mântuire. În Liturghie, în celebrarea Sacramentelor, acele taine devin actuale şi eficiente pentru noi, azi (…) În Constituţia asupra slujbelor liturgice, Conciliul Vatican II subliniază cum lucrarea mântuirii realizată de Cristos continuă în Biserică prin celebrarea sfintelor taine, graţie acţiunii Spiritului Sfânt.

Citându-l de mai multe ori pe papa Leon cel Mare, care asupra Naşterii Domnului a găsit cuvinte de o frumuseţe ce nu cunoaşte apus, Benedict al XVI-lea a făcut un pas mai departe. Naşterea Domnului, observă, nu este un eveniment de sine stătător, dar este deja „începutul misterului central al mântuirii care culminează în patima, moartea şi învierea” lui Isus. Şi explică de ce:
• Pentru că Isus începe oferirea de sine însuşi din iubire încă din prima clipă a existenţei sale omeneşti în sânul Fecioarei Maria (…) Întruparea şi Paştele nu sunt realităţi una alături de alta, dar sunt cele două puncte cheie inseparabile ale unicei credinţe în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat şi Răscumpărător. Crucea şi Învierea presupun Întruparea.

Un mister, sublim şi antrenant, deci, care - a adăugat Pontiful - însoţeşte la „timpurile din urmă”, prin „Epifania (sau manifestarea) lui Dumnezeu în Cristos-Cuvântul” şi care trebuie „desfrunzit” de lecturi religioase sau afective greşite:
• Celebrarea liturgică a Crăciunului, deci, nu este doar o amintire, ci este mai presus de toate mister, taină; nu este doar amintire, dar şi prezenţă (…) Trebuie degajat acest Timp al Crăciunului de vestimentaţia prea moralistă şi sentimentală. Celebrarea Naşterii Domnului nu ne propune doar exemple de imitat, precum umilinţa şi sărăcia Domnului, bunăvoinţa şi iubirea sa faţă de oameni; dar este mai degrabă invitaţia la a ne lăsa transformaţi total de acela care a intrat în trup, în carnea noastră.

 
Sf. Leon cel Mare exclamă: „Fiul lui Dumnezeu…s-a unit cu noi şi ne-a unit cu sine în aşa fel încât coborârea, înjosirea lui Dumnezeu până la condiţia umană să devină o ridicare a omului până la înălţimile lui Dumnezeu (Sermone sul Natale del Signore 27,2).

De unde şi îndemnul său: „Recunoaşte-ţi, creştine, demnitatea, şi, devenit părtaş la natura dumnezeiască, fii atent să nu cazi din nou, printr-o conduită nedemnă, de la atare măreţie, în prăpastia de la început” (Sermone I sul Natale del Signore, 3).

Dragi prieteni, să trăim acest Timp al Crăciunului cu intensitate: după ce l-am adorat pe Fiul lui Dumnezeu făcut om şi aşezat într-o iesle, suntem chemaţi să trecem la altarul Jertfei, unde Cristos, Pâinea vie coborâtă din cer, ni se oferă ca adevărată hrană pentru viaţa veşnică. Şi ceea ce am văzut cu ochii noştri, la masa Cuvântului şi a Pâinii de Viaţă, ceea ce am contemplat, ceea ce mâinile noastre au atins, şi anume Cuvântul făcut trup să-l vestim cu bucurie lumii şi să-l mărturisim cu generozitate cu toată viaţa noastră.

După catehezele pe scurt şi saluturile în diferite limbi, Benedict al XVI-lea a terminat audienţa cu un gând la sărbătoarea Epifaniei de la 6 ianuarie, pentru ca exemplul călătoriei magilor spre Cristos, a spus, să alimenteze „dorinţa de a-l întâlni pe Isus şi de a transmite tuturor bucuria Evangheliei sale.
• Reînnoiesc din inimă tuturor şi celor dragi vouă urări călduroase pentru Noul An şi vă doresc o frumoasă sărbătoare a Epifaniei.

Ca de obicei, la terminarea audienţei generale s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină, intonată de Pontif şi continuată împreună cu credincioşii, aceştia putând urmări textul scris pe verso biletelor de intrare. În final Papa a invocat binecuvântarea apostolică, extinzând-o bucuros la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.
Aici serviciul audio: