Meminisse juvat:: Vizita „ad Limina Apostolorum” a Episcopilor Catolici din România
şi Republica Moldova. Discursul papei Benedict al XVI-lea la audienţa în comun din
12 februarie 2010
(RV - 9 februarie 2011 Papa a primit în cursul dimineţii de vineri 12
februarie 2010în audienţe succesive episcopii Bisericii Române
Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar la sfârşit, după ora 12.15, a primit în audienţă
comună toţi membrii Conferinţei Episcopilor Catolici din România şi
Republica Moldova cu ocazia vizitei "ad limina Apostolorum".
După
cuvântul de salut din partea preşedintelui Conferinţei episcopale, ÎPS Ioan Robu,
arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, papa Benedict al XVI-lea a pronunţat discursul
său în limba italiană în prezenţa episcopatului din România de ambele rituri, latin
şi bizantin, precum şi a episcopului de Chişinău pe care vi-l prezentăm în versiune
integrală.
Versiunea oficială a discursului Papei este cea în limba română,
apărută în cotidianul L'Osservatore Romano în ediţia de sâmbătă 13 februarie, care
a apare seara (12 februarie 2010).
Veneraţi Fraţi întru Episcopat!
Este
pentru mine un motiv de mare bucurie să vă întâlnesc în cursul vizitei „ad limina”,
să vă ascult şi să reflectăm împreună asupra parcursului Poporului lui Dumnezeu
încredinţat vouă. Salut cu afecţiune pe fiecare dintre voi şi îi mulţumesc, în special,
Mons. Ioan Robu pentru cuvintele cordiale pe care, în numele tuturor, mi le-a adresat.
Îndrept un gând special spre Prea Fericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al
Bisericii Greco-Catolice Române. Voi sunteţi Păstori ai unor comunităţi de diferite
rituri, care îşi pun bogăţiile îndelungatei lor tradiţii în serviciul comuniunii pentru
binele tuturor. În voi salut comunităţile creştine din România şi din Republica Moldova,
atât de greu încercate în trecut, şi aduc omagiu acelor Episcopi şi nenumăraţi preoţi,
călugări, călugăriţe şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au dovedit un ataşament
neclintit faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa şi au păstrat intactă credinţa lor.
Vouă,
iubiţi fraţi întru Episcopat, doresc să vă exprim mulţumirea mea pentru angajarea
voastră generoasă în serviciul renaşterii şi dezvoltării comunităţii catolice din
ţările voastre şi să vă îndemn să continuaţi a fi Păstori plini de zel ai turmei lui
Cristos, în apartenenţa la unica Biserică şi în respectul diferitelor tradiţii rituale.
A păstra şi transmite patrimoniul credinţei este o îndatorire a întregii Bisericii,
dar în special a Episcopilor (Cf Lumen Gentium, 25). Câmpul slujirii voastre
este vast şi exigent: este vorba, de fapt, de a propune credincioşilor un itinerar
de credinţă creştină matură şi responsabilă, în special prin învăţământul religios,
cateheză, chiar şi pentru adulţi, şi prin pregătirea la sacramente. În acest domeniu
e nevoie de promovarea unei mai mari cunoaşteri a Sfintei Scripturi, a Catehismului
Bisericii Catolice şi a documentelor Magisteriului, în mod deosebit ale Conciliului
Ecumenic al II-lea din Vatican şi Enciclicelor Papale. Este un program angajant, care
cere elaborarea în comun a unor planuri pastorale vizând bonum animarum al tuturor
catolicilor de diferite rituri şi etnii. Aceasta necesită mărturie de unitate, dialog
sincer şi efectivă colaborare, fără a uita că unitatea este în primul rând rod al
Duhului Sfânt (Cf Gal 5,22), care călăuzeşte Biserica.
În acest an al
Sfintei Preoţii, vă îndemn să fiţi mereu adevăraţi părinţi pentru preoţii voştri,
cei dintâi şi preţioşi colaboratori în via Domnului (Cf Christus Dominus, 16.28);
cu ei există o legătură înainte de toate sacramentală, care cu titlu unic îi face
părtaşi la misiunea încredinţată Episcopilor. Străduiţi-vă să întreţineţi comuniunea
între voi şi cu ei într-un climat de afecţiune, de atenţie şi de dialog respectuos
şi fratern; interesaţi-vă de condiţiile lor spirituale şi materiale, de necesarul
aggiornamento teologic şi pastoral. În diecezele voastre nu lipsesc Institutele călugăreşti
active în domeniul pastoral. Va fi grija voastră specială să le dedicaţi atenţia cuvenită
şi să le oferiţi tot ajutorul posibil pentru ca prezenţa lor să fie din ce în ce mai
semnificativă iar persoanele consacrate să-şi poată desfăşura apostolatul potrivit
propriei carisme şi în deplină comuniune cu Biserica particulară.
Dumnezeu
nu încetează să cheme bărbaţi şi femei în serviciul său: trebuie să-i fim recunoscători
de aceasta, intensificând rugăciunea pentru ca să continue să trimită lucrători în
secerişul său (Cf Mt 9,37). Este îndatorirea principală a Episcopilor să promoveze
pastorala vocaţiilor şi formarea umană, spirituală şi intelectuală, a candidaţilor
la Preoţie în Seminarii şi în alte Institute de formare (Cf Optatam Totius,
2.4), garantându-le posibilitatea de a-şi însuşi o profundă spiritualitate şi o pregătire
riguroasă, filozofico-teologică şi pastorală, şi prin alegerea atentă a educatorilor
şi profesorilor. O grijă similară trebuie să se aibă în formarea membrilor Institutelor
de viaţă consacrată, în special ale celor feminine.
Înflorirea de vocaţii sacerdotale
şi călugăreşti depinde în bună parte de sănătatea morală şi religioasă a familiilor
creştine. Din păcate, în timpul nostru nu puţine sunt pericolele care ameninţă instituţia
familială într-o societate secularizată şi dezorientată. Familiile catolice din ţările
voastre, care în timpul încercării au mărturisit uneori cu preţ scump fidelitatea
faţă de Evanghelie, nu sunt imune de plăgile avortului, corupţiei, alcoolismului şi
drogurilor, precum şi controlului naşterilor prin metode contrare demnităţii persoanei
umane. Pentru a combate aceste provocări, este nevoie să se promoveze centre parohiale
de consiliere care să asigure o pregătire adecvată vieţii conjugale şi familiale,
dar şi să se organizeze mai bine asistenţa pastorală a tineretului. Este necesară,
mai presus de toate, o angajare decisă pentru a favoriza prezenţa valorilor creştine
în societate, dezvoltând centre de formare unde tinerii să poată cunoaşte valorile
autentice, înnobilate de geniul culturii ţărilor voastre, încât să le poată mărturisi
în ambientele în care trăiesc. Biserica vrea să ofere contribuţia ei determinantă
la construirea unei societăţi reconciliate şi solidare, capabilă să facă faţă procesului
de secularizare în curs. Transformarea sistemului industrial şi agricol, criza economică,
emigraţia, nu au favorizat persistenţa valorilor tradiţionale, care, de aceea, trebuie
propuse din nou şi întărite.
În acest context, apare deosebit de importantă
mărturia de fraternitate dintre Catolici şi Ortodocşi: să prevaleze asupra divizărilor
şi disensiunilor şi să deschidă inimile la împăcare. Sunt conştient de dificultăţile
pe care trebuie să le înfrunte, în acest domeniu, comunităţile catolice: urez să se
poată găsi soluţii adecvate, în acel spirit de dreptate care trebuie să însufleţească
raporturile dintre fraţii în Cristos. În mai 2009, aţi amintit cea de-a X-a aniversare
a istoricei vizite pe care Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea a realizat-o în România.
Cu acea ocazie, Providenţa divină i-a oferit Succesorului lui Petru posibilitatea
de a împlini o călătorie apostolică într-o Naţiune majoritar ortodoxă, unde de secole
este prezentă o însemnată comunitate catolică. Dorinţa de unitate suscitată de acea
vizită să alimenteze rugăciunea şi strădania de a dialoga în caritate şi în adevăr
şi de a promova iniţiative comune. Un domeniu de colaborare astăzi deosebit de important
între Ortodocşi şi Catolici priveşte apărarea rădăcinilor creştine ale Europei şi
a valorilor creştine, şi mărturia în comun asupra unor teme precum familia, bioetica,
drepturile omului, onestitatea în viaţa publică, ecologia. Angajarea unitară asupra
acestor argumente va oferi o contribuţie importantă creşterii morale şi civile a societăţii.
Un dialog constructiv între Ortodocşi şi Catolici nu va întârzia să fie ferment de
unitate şi de concordie nu numai pentru ţările voastre, dar şi pentru întreaga Europă.
La
încheierea întâlnirii noastre, gândul meu se îndreaptă spre comunităţile voastre.
Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor credincioşilor din România şi
Republica Moldova salutările mele şi încurajarea mea, dându-le asigurarea afecţiunii
şi rugăciunii mele. Invocând mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor din Ţinuturile
voastre, vă dau din inimă Binecuvântarea mea, vouă şi tuturor membrilor poporului
lui Dumnezeu încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale.