Dumnezeu ne iubeşte pentru ca şi noi să putem iubi: Benedict al XVI-lea la Sfânta Liturghie din Noaptea de Crăciun

(RV – 25 decembrie 2010) Dumnezeu se face slab ca un copil pentru a arăta lumii tăria sa şi coboară în lume pentru a făuri insule de pace. Aceasta este reflecţia centrală exprimată de Benedict al XVI-lea la Sfânta Liturghie din Noaptea de Crăciun celebrată în bazilica „Sfântul Petru”.

În centrul omiliei Sfântului Părinte şi îndemnul la adevărata fraternitate creată de Dumnezeu care ne iubeşte pentru ca şi noi să putem iubi.
La celebrarea euharistică din Noaptea Crăciunului s-au înălţat rugăciuni pentru ministerul petrin, pentru respectarea demnităţii persoanei umane, din momentul conceperii până la moartea naturală, dar şi pentru o convieţuire pacifică între popoare.

Era aproximativ ora 22 când în bazilica vaticană răsuna „Kalenda”, anticul imn care vesteşte lumii naşterea lui Isus. Şi adevăratul Crăciun începe de la acel Rege prunc „născut din decizia personală a lui Dumnezeu” şi care „constituie o speranţă” pentru că „pe umerii săi se sprijină viitorul” şi „promisiunea de pace”, evidenţiază Episcopul Romei:
• „Acest rege nu are nevoie de consilieri aparţinând înţelepţilor lumii. El poartă în el însuşi înţelepciunea şi povaţa lui Dumnezeu. Tocmai în slăbiciunea de a fi prunc El este Dumnezeu puternic şi ne arată astfel, în faţa pretinselor puteri ale lumii, tăria specifică lui Dumnezeu”.

Umilinţa sublimă este aceea a lui Dumnezeu care se apleacă spre om, continuă Episcopul Romei, pentru că în noaptea din Betleem se împlineşte profeţia într-o lume cu mult mai mare decât şi-ar fi putut imagina oamenii:
• „Infinita distanţă dintre Dumnezeu şi om este depăşită. Dumnezeu nu s-a aplecat doar (…) El s-a coborât realmente, a intrat în lume, a devenit unul din noi pentru a ne atrage pe toţi la sine. Acest Prunc este cu adevărat Emanuel – Dumnezeu cu noi. Împărăţia sa se extinde cu adevărat până la marginile pământului (…) El a ridicat într-adevăr insule de pace”.

În fiecare generaţie, subliniază Succesorul lui Petru, Dumnezeu construieşte împărăţia sa „plecând de la inimă” şi aprinde în oameni „lumina bunătăţii”, dându-le „forţa de a rezista tiraniei puterii”. Dar azi, despoţii persistă – subliniază Sfântul Părinte – paşii soldaţilor răsună şi vedem încă veşminte pătate de sânge. Şi la acest punct, omilia Papei devine o rugăciune, inspirată din cartea profetului Isaia (capitolul 9, versetele 3 - 6:
• „Doamne, împlineşte pe deplin promisiunea ta. Sfărâmă toiegele care lovesc. Arde încălţămintea cea zgomotoasă a războinicilor. Fă să ia sfârşit hainele stropite de sânge (Is 9,6). Clădeşte în lume domnia adevărului tău, a iubirii tale – „ împărăţia justiţiei, a iubirii şi a păcii”.

Amintind apoi antica semnificaţie a termenului „preferat”, în sensul de „cel care aparţine lui Dumnezeu în mod deosebit şi este destinat sacrificiului”, Papa subliniază cum, pe Cruce , Isus a oferit omenirea lui Dumnezeu, astfel încât „Dumnezeu să fie totul în toţi”.

• „Prin Înviere, El a făcut să se prăbuşească zidul morţii pentru noi toţi. I-a deschis omului dimensiunea vieţii eterne în comuniune cu Dumnezeu (…) El creează adevărata fraternitate, (…), noua fraternitate în care suntem însăşi familia lui Dumnezeu”.

Şi, încă o dată în cursul omiliei de la Liturghia din Noaptea Crăciunului, Papa a înălţat o rugăciune:
• „Doamne Isuse, (…) dă-ne adevărata fraternitate. Ajută-ne să devenim asemenea ţie. Ajută-ne să recunoaştem chipul tău în cei care au nevoie de ajutorul nostru care suferă sau sunt abandonaţi şi în toţi oamenii şi ajută-ne să trăim alături de tine ca fraţi şi surori pentru a deveni o familia, familia ta”.

„Cine-l întrezăreşte pe Dumnezeu simte bucurie”, a evidenţiat Benedict al XVI-lea, pentru că Dumnezeu ne iubeşte, ne aşteaptă şi – prin naşterea Fiului său – Dumnezeu chiar se roagă nouă.

• „Dumnezeu ne-a întâmpinat dăruindu-ni-l pe Fiul său. Şi mereu, Dumnezeu ne întâmpină din nou în mod neaşteptat. Nu încetează să ne caute, să ne sprijine ori de câte ori avem nevoie. Nu abandonează oaia rătăcită în deşertul în care s-a pierdut. Dumnezeu nu se lasă derutat de păcatul nostru. El o ia mereu de la început cu noi. Însă aşteptă să iubim împreună cu El. El ne iubeşte astfel încât noi să putem deveni persoane care iubesc împreună cu el aşa încât să poată fi pace pe pământ”.

La încheierea celebrării, un grup de copii a dus imaginea Pruncului Isus la Ieslea amenajată în bazilica vaticană, Prunc în faţa căruia Papa s-a recules în rugăciune.

Aici serviciul audio: