Din învăţătura Papei despre Crăciun: de două mii de ani noutatea întâlnirii cu Pruncul
divin invită la iubire şi bucurie
(RV - 23 decembrie 2010) Regăsirea „dispoziţiei inimii”
care permite să trăim esenţa Crăciunului:„întâlnirea
cu acela cel ce vine să locuiască în mijlocul nostru: Cristos Isus, Fiul lui Dumnezeu
făcut om”. Astfel Benedict al XVI-lea a explicat la audienţa
generală de miercuri 22 decembrie atitudinea cu care creştinii trebuie să se predispună
la sărbătoarea Naşterii Domnului. Despre întâlnirea omului cu Dumnezeu-Prunc, papa
Benedict al XVI-lea a vorbit de mai multe ori în reflecţiile sale asupra Crăciunului.
La
fiecare Crăciun este aceeaşi istorie, dar nu istoria care a început într-o noapte
acum două mii de ani la Betleem. La fiecare Crăciun, ceea ce se naşte în mod normal
în sufletul omului este voinţa de a încheia un an pe cât posibil fără gânduri apăsătoare,
şi în aceasta, brandul comercial al Crăciunului - între cadouri, vacanţe şi
petreceri aruncate mediatic pe piaţă - se oferă ca o ţară a jucăriilor mereu sclipitoare
şi, sincer vorbind, mereu aceeaşi. Crăciunul de acum două mii de ani nu avea nici
o marcă de celebrare de sine, dacă se exceptează o frumoasă stea sus pe cer. Şi puţini
au fost, într-adevăr, cei care au intuit că se găsesc pe versantul unei lumi noi,
unde cer şi pământ abia se atinseră. Dar un fapt, simplu şi clar, povestit de Evanghelii,
demonstrează ceea ce s-a petrecut cu adevărat în aceea pe care Benedict al XVI-lea
la audienţa generală de miercuri 22 decembrie a numit-o „noaptea lumii”: s-a petrecut
o întâlnire.
• Secvenţe muzicale de Crăciun O întâlnire dintre
un nou născut şi un grup de păstori, un modest eşantion al rasei umane, unde Dumnezeu-copil
a făcut cunoştinţă cu cei pentru care venise şi unde pentru prima dată oamenii au
contemplat fără să o ştie pe cel care avea să-i mântuiască. Pentru „a face” cu adevărat
Crăciunul, nu există alternativă: trebuie să ne ducem la acea întâlnire, făcând să
tacă zgomotul şi stresul alergării frenetice pentru o naştere care nu este o marcă
ci un mister, care, lipsit de reclame, ar risca să treacă neobservat: •
Dumnezeu ni se arată ca prunc umil pentru a învinge trufia noastră. Poate ne-am fi
predat mai lesne în faţa puterii, în faţa înţelepciunii; dar el nu vrea capitularea
noastră; face apel mai curând la inima noastră şi la decizia liberă de a accepta
iubirea sa. S-a făcut mic pentru a ne elibera de acea pretenţie omenească de
grandoare ce vine din mândrie; s-a întrupat de bunăvoie pentru a ne face cu
adevărat liberi, liberi să-l iubim (Audienţa generală din
17 decembrie 2008).
Sunt totuşi unii care refuză libertatea de a iubi acel
Prunc: din dispreţ calculat sau din suverană indiferenţă şi orice alt sentiment ce
poate fi la mijloc. Şi aceasta, în ciuda faptului că atracţia pentru acea întâlnire
nu este deloc extirpată din inimi: • Într-un oarecare mod omenirea îl aşteaptă
pe Dumnezeu, apropierea sa. Dar când soseşte momentul, nu are loc pentru el. Este
atât de ocupată cu ea însăşi, are nevoie de tot spaţiul şi de tot timpul în
mod atât de exigent pentru lucrurile proprii, încât nu-i mai rămâne
nimic pentru altul - pentru aproapele, pentru cel sărac, pentru Dumnezeu
(Liturghia din Noaptea de Crăciun 25 decembrie 2007).
Dar Dumnezeu,
a afirmat Benedict al XVI-lea, „nu se lasă închis afară” de la această întâlnire.
„Misterul Betleemului - a observat în urmă cu câţiva ani în aceste zile - ne revelează
pe Dumnezeu-cu-noi, Dumnezeu cel apropiat nouă, nu simplu în mod spaţial sau temporal;
el ne este aproape deoarece „s-a logodit”, pentru a spune astfel, cu umanitatea noastră”: •
De aceea, bucuria creştină izvorăşte din această siguranţă: Dumnezeu este aproape,
este cu mine, este cu noi, în bucurie şi în durere, în sănătate şi în boală, ca prieten
şi mire fidel. Şi această bucurie rămâne şi în încercare, chiar în suferinţă, şi rămâne
nu la suprafaţă, ci în adâncul persoanei care se încredinţează lui Dumnezeu şi se
încrede în el(Angelus, 16 decembrie 2007).
Creştinii, care
mai mult decât alţii ar trebui să fie în stare să lase zgomotul parcului de jucării
pentru tăcerea peşterii de la Betleem, sunt chemaţi, an de an, să reînnoiască întâlnirea,
având - a spus recent Papa - „dispoziţia justă a inimii”: • Nouă ne revine
să deschidem, să deschidem larg porţile pentru a-l primi. Să
învăţăm de la Maria şi Iosif: să ne punem cu credinţă în slujba planului
lui Dumnezeu. Chiar dacă nu îl înţelegem pe deplin, să ne încredinţăm înţelepciunii
şi bunătăţii sale. Să căutăm înainte de toate împărăţia lui Dumnezeu, şi Providenţa
ne va ajuta. Crăciun fericit tuturor!” (Îngerul Domnului, 20 decembrie
2009).