Papa la audienţa generală vorbeşte despre Crăciun: cere puţin calm lăuntric, fiind mai îndurători, făcând mai strălucitoare nu doar străzile şi casele ci purificând conştiinţa, laudă redescoperirea ieslei Naşterii Domnului

(RV - 22 decembrie 2010) "Cuvântul făcut prunc ne ajută să înţelegem modul de a lucra al lui Dumnezeu, pentru a fi capabili să ne lăsăm transformaţi tot mai mult de bunătatea şi îndurarea sa nemărginită". "Să ne purificăm conştiinţa şi viaţa de ceea ce e contrar acestei veniri: gânduri, cuvinte, atitudini şi fapte, stimulându-ne să facem binele şi să contribuim la a realiza astfel în lume pacea şi dreptatea pentru fiecare om şi să păşim în întâmpinarea Domnului": a spus Papa miercuri dimineaţă în Aula Paul al VI-lea din Vatican la audienţe generală.

Reproducem în continuare ample pasaje din cateheza lui Benedict al XVI-lea dedicată în întregime sărbătorii Naşterii Domnului

Iubiţi fraţi şi surori, cu această ultimă audienţă înainte de sărbătorile Crăciunului, ne apropiem, nerăbdători şi plin de uimire, de „locul” unde pentru noi şi pentru mântuirea noastră totul a avut început, unde totul a găsit o împlinire, acolo unde s-au întâlnit şi încrucişat aşteptările lumii şi ale inimii omeneşti cu prezenţa lui Dumnezeu.

Putem deja acum să pregustăm bucuria pentru acea mică lumină ce se întrevede, care din peştera din Betleem începe să se iradieze asupra lumii. În drumul Adventului, pe care Liturghia ne-a invitat să-l trăim, am fost însoţiţi să primim cu disponibilitate şi recunoştinţă marele Eveniment al venirii Mântuitorului şi să contemplăm plini de admiraţie intrarea sa în lume.

Aşteptarea bucuroasă, caracteristică zilelor care preced Sfântul Crăciun, este desigur atitudinea fundamentală a creştinului care doreşte să trăiască cu rod întâlnirea reînnoită cu acela care vine să locuiască în mijlocul nostru: Cristos Isus, Fiul lui Dumnezeu făcut om. Regăsim această dispoziţie a inimii, şi ne-o însuşim, în cei care cei dintâi au primit venirea lui Mesia: Zaharia şi Elisabeta, păstorii, poporul simplu şi mai ales Maria şi Iosif, care personal au simţit emoţia şi nerăbdarea, dar mai cu seamă bucuria pentru taina acestei naşteri. Tot Vechiul Testament constituie o unică mare promisiune, ce trebuia să se împlinească cu venirea unui mântuitor puternic. Dă mărturie despre aceasta cartea profetului Isaia care ne vorbeşte despre zbuciumul istoriei şi al întregii creaţii pentru o răscumpărare destinată să redea noi energii şi nouă orientare lumii întregi. Astfel, pe lângă aşteptarea personajelor din Sfânta Scriptură, află spaţiu şi semnificaţie, de-a lungul secolelor, şi aşteptarea noastră, aceea pe care o trăim în aceste zile şi aceea care ne menţine treji pe tot drumul vieţii. Toată existenţa omenească, de fapt, este însufleţită de acest sentiment profund, de dorinţa ca tot ceea ce am întrevăzut cu mintea şi cu inima, mai adevărat, mai frumos şi mare, să poată veni înaintea noastră, şi în faţa ochilor să devină concret şi să ne mângâie.

„Iată vine Domnul atotputernic: va fi numit Emanuel, Dumnezeu-cu-noi” (Antifonul de intrare la Liturghia din 21 decembrie). În mod frecvent, în aceste zile, repetăm aceste cuvinte. În timpul Liturghiei care ritualizează misterul, este de acum la poartă cel care vine să ne salveze de păcat şi de moarte, cel care, după neascultarea lui Adam şi Eva, ne îmbrăţişează din nou şi deschide larg pentru noi accesul la viaţa adevărată. Explică Sfântul Irineu, în tratatul său „Împotriva ereziilor”, când afirmă: „Fiul însuşi al lui Dumnezeu a coborât ’într-un trup asemănător cu cel al păcatului’ (Rom 8,3) pentru a condamna păcatul, şi, după ce l-a condamnat, să-l excludă total din neamul omenesc. L-a chemat pe om la asemănarea cu el, l-a făcut imitator al lui Dumnezeu, l-a îndreptat pe calea indicată de Tatăl pentru ca să-l poată vedea pe Dumnezeu, şi i l-a dat în dar pe Tatăl însuşi” (III, 20, 2-3).
(…)
Mântuitorul, deci, vine pentru a reduce le neputinţă lucrarea răului şi tot ceea ce încă poate să ne ţină departe de Dumnezeu, pentru a ne repune în străvechea splendoare şi în paternitatea iniţială. Prin venirea sa între noi, el ne arată şi ne trasează şi o sarcină.
(…)
Tot Sfântul Irineu afirmă: „Cuvântul lui Dumnezeu şi pus locuinţa între oameni şi s-a făcut Fiu al omului, pentru a-l obişnui pe om să-l înţeleagă pe Dumnezeu şi pentru a-l obişnui pe Dumnezeu să-şi aşeze locuinţa în om după voinţa Tatălui. De aceea, Dumnezeu ne-a dat ca „semn” al mântuirii pe acela cer, născut din Fecioară, este Emanuel” (ibidem).
(…)
Venirea Domnului, nu poate avea alt scop decât acela de a ne învăţa să vedem şi să iubim evenimentele, lumea şi tot ceea ce ne înconjoară, chiar cu ochii lui Dumnezeu. Cuvântul făcut prunc ne ajută să înţelegem felul de a lucra al lui Dumnezeu, pentru ca să devenim capabili să ne lăsăm transformaţi tot mai mult de bunătatea şi de îndurarea sa nemărginită.
(…)
Isus Prunc, ajungând la noi, să nu ne găsească nepregătiţi, angajaţi doar să facem mai frumoasă şi mai atrăgătoare realitatea exterioară. Grija pe care o avem pentru a face mai strălucitoare străzile şi casele noastre să ne stimuleze şi mai mult la a ne predispune sufletul pentru întâlnirea acelui care va veni să ne viziteze. Să ne purificăm conştiinţa şi viaţa de ceea ce este contrar acestei veniri: gânduri, cuvinte, atitudini şi fapte, îmboldindu-ne să facem binele şi să contribuim la a realiza în această lume pacea şi dreptatea pentru fiecare om şi să păşim astfel înaintea Domnului.

Semn caracteristic al timpul Crăciunului este ieslea. Şi în Piaţa Sfântul Petru, potrivit consuetudinii, este aproape gata şi în mod ideal se înfăţişează Romei şi lumii întregi, reprezentând frumuseţea misterului lui Dumnezeu care s-a făcut om şi şi-a aşezat cortul în mijlocul nostru (Cf In 1,14). Ieslea este expresia aşteptării noastre...dar şi al aducerii de mulţumire celui care a decis să împărtăşească cu noi condiţia umană, în sărăcie şi în simplicitate.

Mă bucur pentru faptul că rămâne şi, mai mult, este redescoperită tradiţia de a pregăti ieslea în case, la locurile de muncă, în locurile de întâlnire. Această genuină mărturie de credinţă creştină să poată oferi şi azi pentru toţi oamenii de bunăvoinţă o sugestivă icoană a iubirii infinite a Tatălui faţă de noi toţi. Inimile copiilor şi a celor mari să poată să rămână surprinse în faţa ei.

Dragi fraţi şi surori, Fecioara Maria şi Sfântul Iosif să ne ajute să trăim misterul Crăciunului cu reînnoită gratitudine faţă de Domnul. În mijlocul activităţii frenetice din zilele noastre, acest timp să ne îngăduie un pic de calm şi de bucurie şi să ne facă să simţim în mod tangibil bunătatea Dumnezeului nostru, care s-a face Prunc pentru a ne mântui şi a ne da nou curaj şi nouă lumină pe drumul nostru. Aceasta este urarea mea pentru un sfânt şi fericit Crăciun: o adresez cu afecţiune vouă prezenţi aici, rudelor voastre, şi în mod special celor bolnavi şi celor suferinzi, precum şi comunităţilor voastre şi tuturor celor care vă sunt dragi. Mulţumesc.

Aici, versiunea radiofonică diferită de textul de mai sus:

rv/al