De Crăciun, Greccio retrăieşte realizarea ieslei vii a Naşterii Domnului aşa cum a
făcut Sf. Francisc din Assisi în 1223
(RV - 22 decembrie 2010) Ieslea de Crăciun - praesaepiumîn
latineşte, este un mod de a-l apropia pe om de realitatea darului lui Dumnezeu.
Aşa exprimă pe scurt părintele Giulio, parohul comunităţii Greccio, sat de lângă oraşul
Rieti, ales de Sfântul Francisc de Assisi pentru ca să realizeze primul Presepe -
prima iesle de Crăciun din lume. Sărăcuţul din Assisi, de fapt, cu ajutorul Nobilului
Domn şi prieten, Giovanni Velita în noaptea de Crăciun 1223 a reprezentat cu
personaje vii naşterea lui Isus. Şi de circa 30 de ani Greccio aminteşte aceasta printr-o
reevocare istorică această reprezentare care a fost mama tuturor ieslelor.
Secvenţe
muzicale de Crăciun. Vântul între păduricile de stejari de diferite specii,
care ascund piatra plăsmuită de om, edificată pe colţuri de stâncă. Aceasta este imaginea
satului Greccio, aşezat ca un cuib pe muntele Lacerone ce se dezvăluie azi călătorului:
acceaşi privelişte pe care a văzut-o Sfântul Francisc, când a sosit aici pentru prima
dată în 1209. Micul şi simplul sat de munte, la 705 metri înălţime, l-a fermecat pe
sărăcuţul din Assisi care, după călătoria în Palestina, a purtat cu el realitatea
lui Dumnezeu făcut om de la Betleem la Greccio, reprezentând pentru prima dată venirea
în lume a lui Isus. A luat naştere astfel prima iesle de Crăciun din istorie, era
în anul 1223.
Părintele Giulio, parohul de Greccio: • Sfântul
Francsic se dusese să viziteze locurile unde Isus s-a născut şi a trăit şi a fost
deosebit de impresionat de sărăcia de la Betleem. Apropiindu-se Crăciunul,
i-a cerut unui prieten din Greccio, Giovanni Velita, să pregătească puţin tot ce serveşte
pentru a reprezenta naşterea lui Isus, ca şi cum ar fi la Betleem. Pentru că
Sfântul Francisc voia să vadă „cu ochii cărnii” - cum spune biograful
său Tommaso da Celano - şi voia să se celebreze şi Liturghia pentru a-i
face să înţeleagă pe oamenii din timpul său ca şi pe noi cei
de azi, că Mântuitorul nostru nu s-a născut doar acum 20 de secole la Betleem, dar
continuă să se nască şi să se întrupeze pe altarele noastre, ori de câte ori se celebrează
Sfânta Liturghie.
Astăzi satul Greccio pentru a aminti ceea ce s-a întâmplat
în acea seară din 1223, dă viaţă reprezentării istorico-teatrale a primei iesle din
lume.
Acelaşi părinte Giulio, parohul comunităţii: • Nu este un presepiu
viu - o iesle vie de tip tradiţional - cu Iosif şi Fecioara Maria, pruncul
şi păstorii - cum este realizat în multe părţi din Italia. Este vorba de o reevocare
istorică a ceea ce a făcut Sfântul Francisc pentru realizarea ieslei din Greccio:
este Giovanni Velita, prietenul Sfântului Francisc; sunt fraţii călugări şi
lumea care pleacă din vale de la oraşul Rieti şi urcă cu torţe aprinse spre munte…şi
apoi are loc Sfânta Liturghie.
În prezent Greccio numără 1500 de locuitori,
circa 60 sunt cei chemaţi să dea viaţă celor şase reevocări istorice: prima pe 24
decembrie şi ultima pe 8 ianuarie.
Reevocarea din Greccio la care participă
atât de multe persoane, nu este însă o ocazie gândită pentru turist, ci o punte de
legătură spre mărturia de iubire a Sfântului Francisc pentru Cristos, care prin naşterea
sa a dat sens istoriei.
Şi din nou părintele Giulio: • Presepiul - ieslea
te ajută să meditezi, să te gândeşti că Domnul s-a născut în mijlocul
nostru, s-a născut ca om. Ieslea este motiv, este o ocazie pentru a
ne gândi la acest mare eveniment. Aş vrea să urez nouă tuturor, tocmai cu
ocazia Sfântului Crăciun, şi privind la atâtea iesle pe care le facem în casele
noastre, să ştim să credem să Domnul a venit pentru noi, din iubire faţă de noi.